Mărturiile unui membru al regimentului Azov

În noaptea de 24 februarie se uita la film împreună cu un prieten. În zori, pe la 5, i-a trezit un camarad: „Băieți, pregătiți-vă! Este război.“ Bohdan, poreclit pe front „Budapesta“, are 21 de ani și este membru al regimentului de extremă dreapta Azov. Spune că inițial n-a vrut să creadă, dar știrile despre atacurile cu rachetă asupra capitalei Kiev și a altor orașe l-au convins. Bărbații au fost trimiși imediat la Mariupol, orașul-port în care se află oțelăria Azov.  

DW l-a întâlnit pe Bohdan pe 1 septembrie la Kiev. Interviul a fost organizat de serviciul de presă Azov. Bărbatul crede că a-și publica experiența este unul din puținele lucruri pe care îl poate face pentru camarazii săi aflați în captivitate la ruși.  

Deutsche Welle nu poate să verifice independent declarațiile lui Bohdan. Luptătorul spune că el însuși a fost eliberat pe 29 iunie, în cel mai mare schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina de la începutul războiului până acum. 144 de ucraineni s-au putut întoarce acasă, între care 95 de foști apărători ai oțelăriei și 43 de luptători ai regimentului Azov.  

La interviu Bohdan a purtat un tricou negru cu un simbol cunoscut sub numele de „soarele negru” – folosit în anii 30 de către național-socialiștii din Germania. Înainte ”soarele negru” era o componentă a emblemei oficiale a regimentului Azov. Ulterior a fost îndepărtat fără explicații. „Soarele negru”, susține batalionul, ar fi un simbol antic ucrainean care sugerează distrugerea vechiului și crearea noului. Bohdan spune că un apropiat i-ar fi dăruit tricoul.    

„Știam că nu vom rezista mult“ 

Bohdan a crescut în Harkov și vorbește limba rusă. Bărbatul înalt cu păr închis la culoare și ochi căprui are nevoie de cârjă în urma unei accidentări grave la șold. S-a alăturat regimentului Azov în 2021 și și-a petrecut toată iarna într-o tabără de antrenament, în apropiere de Mariupol. Toți prietenii lui s-au dus acolo. Mama i-a sprijinit decizia, dar bunica lui s-a împotrivit.  

Regimentul Azov este parte a Gărzii Naționale Ucrainene și se subordonează Ministerului de Interne. Trupele Azov se bucură de reputația unei instrucții militare de calitate, însă unitatea este și controversată din cauza înclinației spre extrema dreaptă a unui nucleu de veterani. Între altele, Rusia a folosit lucrul acesta ca pretext pentru asaltul asupra Ucrainei.  

Pe 7 martie, povestește Bohdan, în Mariupol au început luptele de stradă. Trei zile mai târziu, pe 10 martie, orașul era înconjurat. Cu fiecare zi care trecea, dispărea și convingerea că garnizoana din Mariupol se poate apăra singură. Cu toate acestea, biroul prezidențial ucrainean a asigurat populația și pe membrii regimentului Azov că asediul rușilor asupra Mariupolului va fi contracarat.     

„În aprilie, nu mai știu exact ziua, ni s-a spus că operațiunea începe la ora 4 dimineața“, povestește Bohdan. Dar fiindcă zece zile nu s-a petrecut nimic, devenea limpede că nu mai începe nicio operațiune, mai ales că, între timp, transporturile cu echipament nu mai puteau ajunge în oraș. „Știam că nu vom rezista mult“, spune bărbatul. A realizat atunci că ori va ajunge prizonier la ruși ori va muri.  

În buncărul oțelăriei  

În timpul luptelor de la Mariupol, Bohdan a fost rănit la cap de schije. Camarazii lui l-au dus în buncărul oțelăriei, acolo unde curând aveau să se refugieze toți apărătorii orașului. „Aprovizionarea cu alimente era critică. Rația zilnică însemna un pahar de terci, uneori chiar jumătate, și o bucățică de slănină“, își amintește soldatul. O bombă lansată de partea rusă asupra buncărului a distrus încăperea în care se aflau răniți. Bohdan spune că a fost singurul pe care camarazii au reușit să-l salveze, dar a suferit și mai multe răni. Ceilalți răniți au murit acolo, în încăperea surpată.  

Bărbatul povestește că mai mulți luptători din buncăr erau dispuși să se predea, dar el n-a vrut. „Erau convinși că nu există nicio cale. Ori se predau, ori mor – lucru pe care nu și-l doreau.“ În cele din urmă, Bohdan li s-a alăturat.  

La mijlocul lunii aprilie 2022, după ce forțele ruse au cucerit Mariupolul în mare parte, apărătorii ucraineni, mulți civili și luptători străini, s-au retras în buncărul de la oțelărie. Conform estimărilor, acolo s-ar fi adăpostit aproximativ 3500 de persoane. La începutul lunii mai 2022 au fost scoși din buncăr 500 de femei și copii. În noaptea de 16 spre 17 mai, câteva sute de apărători ucraineni s-au predat. Pe 18 mai, Rusia a anunțat că s-ar fi predat alți 700 de ucraineni.  

De la Novoazovsk la Donețk  

Rușii, povestește Bohdan, l-ar fi dus mai întâi la Novoazovsk, un oraș din regiunea Donbas, situat la aproximativ 50 de kilometri depărtare de Mariupol. De acolo spune că l-a luat Crucea Roșie, care i-a cerut datele de contact ale familiei. A refuzat să le comunice și presupune că reprezentanții biroului rus erau interesați să afle aceste informații. „Am spus că formez numărul de telefon doar dacă sun eu.“ După aceea n-a mai văzut pe acolo niciun voluntar de la Crucea Roșie.   

La Novoazovsk a petrecut o zi. Spune că a fost tratat „normal“. „Un soldat rus mi-a dat un calmant. El a fost foarte în regulă.“ Apoi a fost mutat într-un spital din Donețk. Cu excepția unui singur etaj, spitalul era plin cu prizonieri ucraineni răniți. Un etaj era destinat soldaților autoproclamatei Republici Donețk. În saloanele unde erau tratați ucraineni, ușile erau mereu deschise. Frecvent, susținătorii „Republicii Populare Donețk“ îi umileau verbal. „O asistentă a început să spună ce răi suntem noi și că ea suferă de opt ani din pricina bombardamentelor noastre.“  

Într-o zi a fost vizitat de agenţi ai serviciilor secrete ruse FSB. „Voiau să știe cât echipament are regimentul Azov și unde sunt depozitele de muniție. Și mai doreau să afle numele ofițerilor.“ Bohdan povestește că FSB s-a mai interesat și de ce a ucis soldați ruși. Un ofițer FSB l-a întrebat și dacă îi place „Bandera“ – un politician controversat și lider al Organizației Naționaliștilor Ucraineni în vremea celui de-al Doilea Război Mondial.  

Schimbul de prizonieri  

Bohdan spune că era trist din cauză că nu-și putea contacta familia. A auzit despre un schimb de prizonieri, dar care în mod evident a eșuat. Camarazii lui, și aceștia răniți, au fost luați din spital pentru a fi dați la schimb, dar au fost aduși înapoi. Ulterior, spune bărbatul, a auzit că membrii regimentului Azov nu mai sunt dați la schimb. A fost disperat. Totuși, într-o zi, soldaților ucraineni răniți li s-a cerut să își împacheteze lucrurile. Printre ei era și Bohdan. Urma să aibă totuşi loc un schimb de prizonieri.  

„Am fost dus la Zaporojie. Am văzut orașul, oamenii. M-au așezat imediat pe o targă. Mai mulți medici au venit la mine. Toți m-au ajutat.“ Bohdan crede că și camarazii lui aflați în captivitate la ruși se vor întoarce acasă curând. În listele cu morți și răniți ale rușilor nu are încredere. Comandamentul militar ucrainean face totul pentru a grăbi schimburile de prizonieri, mai spune el. În privința rușilor capturați și a foştilor prizonieri care au luptat de partea rușilor, Bohdan afirmă că sunt mai bine în detenție la ucraineni decât la ei acasă. „Aici, în captivitate, au mai multe drepturi decât în propria lor țară.“  

După ce se recuperează, soldatul vrea să se întoarcă pe front. „Este datoria mea, este obligația mea, să apăr interesele și integritatea teritorială a țării mele.“