Mândria de a fi la fel ca toţi ceilalţi

S-a spus cu o anumită insistenţă că afişele electorale ale PSD ar exprima un naţionalism nepotrivit cu contextul european. Mesajul “Mândri că suntem români”, a fost considerat de unii de-a dreptul eurosceptic. Sunt toate acestea judecăţi pripite. Nu există aici nici naţionalism în sesnul propriu al termenului şi cu atât mai puţin euroscepticism. Am mai scris despre acest lucru, dar fără o analiză mai detaliată a imaginilor. Între timp un blogger foarte perspicace a demonstrat că sursa unor imagini folosite în afişe este un site specializat, o bancă de fotografii puse la dispoziţia oricui plăteşte pentru ele. (Shutterstock.com). Se pare că fotografiile utilizate pentru a ilustra “mândria românească” sunt realizate în Polonia sau Belarus. E vorba despre poza în care un tânăr cuplu şi un copil aflaţi într-un supermarket aleg un melon fruit şi despre aceea cu un lan de grâu şi o combină agricolă. Prima realizată, probabil, în Polonia şi a doua în Belarus, de fapt ţările de origine ale fotografilor.

E clar aşadar că cei care au conceput afişele nu au căutat nicio clipă ceva specific. Dimpotrivă ei au căutat ceva generic, ceva care să meargă oriunde, de oriunde, o imagine facilă, fără probleme şi care să nu genereze niciun fel de dispută. Cei care au pus în grabă diagnosticul “naţionalism” au pierdut inexplicabil din vedere faptul că în aceste imagini, nu apare Sfinxul din Bucegi, nu apar bisercile de lemn maramureşene sau peisajul deal-vale, nici Voroneţul sau Curtea de Argeş, nici Şcheii Braşovului, nici turmele de miei sau “Boii” lui Grigorescu. Nu regăsim niciuna din imaginile cuprinse în canonul clasic al identităţii româneşti şi nici vreuna mai atipică şi mai originală, dar recognoscibilă. Pentru că ceea ce caracterizează specificul este ceea ce este, în mod spontan, recunoscut ca atare.

Brâul grafic cu motive de ie care încadrează imaginile e cu adevărat specific, dar mai curând într-un mod abstract şi aluziv, căci imaginile ele însele exprimă suprafaţa comercială generică, cu oameni generici şi marfă generică, ca expresie curată a uniformităţii globale.

Aşadar în contextul acestor imagini ce sens poate avea mândria de a fi român? De data aceasta, alţii decât cei dintâi au crezut că au găsit o dovadă a ipocriziei PSD, care una zice (că sunt români) şi alta face (propun figuri din Polonia). Am crede însă că nu e vorba nici de naţionalism şi nici măcar de ipocrizie. PSD exprimă cu aceste imagini psihologia acelora care sunt mândri că sunt la fel ca toţi ceilalţi, că au un chip omenesc generic, că nu sunt recognoscibili. În realitate, PSD se identifică mai curând cu psihologia migrantului care aspiră să se piardă în mulţimea de pe străzile marilor oraşe europene fără să fie “recunoscut”.

Afişele pot primi mai multe interpretări valide, dar cu siguranţă ele nu exprimă nici naţionalism, nici euroscepticism, ceea ce nu înseamnă că ar fi bine, ci doar că ne aflăm în faţa unei realităţi psiho-sociale care riscă să nu fie bine înţeleasă. Românii care exprimă această psihologie par a se teme să asume explicit un specific, nu ca afirmare agresivă, ci pur şi simplu ca trăsătură descriptivă. Cu cât sună mai apăsat fraza “mândri că suntem români”, cu atât se simte mai mult aspiraţia abandonării sau mai curând disimulării propriilor trăsături distinctive. Nu e întâmplător că PSD exprimă aceste impulsuri, căci este partidul majorităţii.