Mucles și la treabă

Și niciun politician cu verticalitate, care să iasă în față și să-și asume eșecul. Tipic pentru establishmentul mai vechi sau mai nou al României post-decembriste.

Ce avem acum, în urma catastrofei din noua - a câta oare - Duminică a orbului?

Avem un președinte fixat pe un prim-ministru care a pierdut alegerile. Cine plătește pentru eșecul electoral al PNL? Liderii autosuficienți ai liberalismului conservator (sic!) original de pe Dâmbovița? Sau poate liota de traseiști primiți cu brațele deschise, indiferent de originile lor politice? Mi-e teamă că întrebările astea vor rămâne fără răspuns.

Avem o ”opoziție” social-democrată, care a dictat și până acum jocurile în parlament și care a câștigat alegerile în pofida tuturor sondajelor oficiale și de sertar. PSD va rămâne în opoziție, dar va crește ”pas cu pas”, pe măsura continuării bâlbelor guvernamentale. Partidul s-a cosmetizat după episodul Dragnea și va încerca să atace din răsputeri. Riposta verbală - și doar atât - nu-l va putea opri.

Avem o alianță USR-PLUS care a visat să ocupe locul întâi sau măcar poziția a doua, dar care a eșuat pe un loc trei, cu mult mai puține voturi decât a sperat. Cum vor reuși ei să dicteze politica unei coaliții, din care vor face parte ca ”juniori”, dacă nu au reușit nici măcar să-și mobilizeze propriul electorat? Și aici se pune aceeași întrebare: cine plătește pentru eșec?

Avem un UDMR care schimbă tabăra politică de la dreapta la stânga și retur, fără să clipească. Interesul minorității, chipurile. Electoratul constant apreciază acest ”realpolitik” practicat în curbura Carpaților. Iar partidul va intra într-o coaliție de centru-dreapta și va rămâne la guvernare, cum a făcut-o de-atâtea ori în ultimii 31 de ani. Orban poate dormi liniștit. Viktor Orban, nota bene.

Ar mai fi AURul pur, rezultatul spectaculos al alchimiei naționalist-populist-patriotarde, un model care prinde, iată, din nou în România. Exacerbarea manipulărilor xenofobe din spațiul public românesc și-a găsit, după moartea politică a PRM, o nouă ”bulă” care se extinde ca o tumoră, acasă și în diaspora. Antimaghiarismul fățiș al membrilor aurii va smulge ropote de aplauze din partea acelor români care n-au înțeles nimic din ideea europeană.

Și atunci? Mucles, cum spuneam. Și la treabă! România nu are nevoie nici de tătuc, nici de ”salvatori”. Are nevoie de curajul milioanelor de cetățeni democrați, pro-europeni, care s-au retras obosiți și scârbiți de-atâta fanfaronadă adunată în spatele zidului prea gros ridicat de establishmentul postdecembrist. Mesajul extremist tot mai pronunțat - nu doar cel al nou intratului AUR - trebuie contrat din rădăcini. Începând de acum. Nu mai e timp nici de lamentări, nici de explicații fanteziste. Altfel, va fi prea târziu.