Mohammed Mursi - un preşedinte fără putere

În ciuda căldurii care, cel puţin la orele prânzului, sufocă oraşul Cairo, Ramadan Ibrahim se află în piaţa Tahrir. Bărbatul în vârstă de 62 de ani poartă agăţat la piept portretul lui Mohammed Mursi. "Allahu Akbar" - "Dumnezeu e mare", spune el. Şi alţi simpatizanţi ai viitorului preşedinte egiptean s-au strâns în piaţă. Suflă în trompete, agită steguleţe şi strigă în portavoce "Dumnezeu e milostiv cu noi prin Mursi".

Dar Mohammed Mursi încă nu a fost confirmat în funcţie. Rezultatele oficiale ale alegerilor vor fi date publicităţii joi (21.06). De pe acum se ştie, totuşi, că puterea de decizie a viitorului şef de stat va fi extrem de redusă. Printr-o declaraţie constituţională complementară a Consiliului Suprem al Forţelor Armate, guvernarea militară din Egipt şi-a atribuit formal puterea legislativă până la alegerea unui nou parlament.

Mareşalul Hussein Tantawi va deţine, în continuare, controlul asupra armatei, iar preşedintele poate declara stare de război numai cu acordul acestuia. Cel mai greu atârnă însă posibilitatea Consiliului Suprem al Forţelor Armate de a reformula Constituţia după bunul său plac şi de a dizolva legislativul, aşa cum s-a întâmplat duminică (17.06).

În plus, până la formarea unui nou Parlament, forţa militară aflată la conducerea ţării poate elabora şi promulga legi. Procesul ar putea dura cel puţin nouă luni de-acum încolo, întrucât Constituţia va trebui mai întâi scrisă. Preşedintele va avea numai "o valoare simbolică" - susţine Abdul-Monem al-Mahsat, profesor în ştiinţe politice la Universitatea din Cairo.

Mursi - Queen Elisabeth în variantă egipteană

Din acest motiv, reprezentanţii mişcării revoluţionare îl compară pe Mursi cu regina Marii Britanii. Pe internet au fost publicate propuneri privind viitoarea amenajare a palatului prezidenţial din Egipt, astfel încât preşedintele să nu se plictisească. Oare ar fi o idee bună să-i monteze în curte un tobogan uriaş? Sau mai potrivite ar fi nişte tonete cu îngheţată şi popcorn?

Egiptenii sunt recunoscuţi pentru umorul pe care nu şi l-au pierdut nici în cele mai grele situaţii. La fel de mucalit este şi activistul Shady Abdallah, numai că, mai nou, tânărului în vârstă de doar 26 de ani i-a cam pierit pofta de glume. Câţiva dintre tovarăşii săi, adepţi ai mişcării "6 aprilie", au fost arestaţi după ce au agitat pancarte cu chipurile martirilor pieriţi în revoluţie, în faţa secţiilor de votare. Reţinerea acestor tineri a fost posibilă în urma instaurării stării de necesitate, ordonată de către Consiliul Suprem al Forţelor Armate, săptămâna trecută.

Shady Abdallah e pregătit să lupte, dar se teme că revoluţionarii sunt încă o minoritate. "Oamenii sunt obosiţi şi frustraţi", spune el. "Încă de la început am cerut libertate şi dreptate socială. Dar n-am obţinut nimic", afirmă Abdallah.

Diversiunea - strategia conducerii militare

La Cairo, evenimentele politice majore se succed cu repeziciune şi ţin cu sufletul la gură întreaga ţară. În timp ce toată lumea îşi concentra atenţia asupra alegerilor prezidenţiale, prezumtivi ucigaşi ai simpatizanţilor revoluţiei au fost eliberaţi din închisori, a fost instaurată starea de necesitate, parlamentul a fost dizolvat, iar Constituţia adaptată în interesul armatei.

"Consiliul Suprem al Forţelor Armate a plănuit totul. Sunt sigur că dacă intenţiile conducerii militare ar fi fost cunoscute din timp, reacţiile ar fi fost cu totul altele", susţine Abdul-Monem al-Mahsat.

În ultimele săptămâni, electoratul egiptean a ştiut că trebuie să aleagă între Mohammed Mursi - candidatul Fraţilor Musulmani - şi Ahmed Shafik - ultimul premier al preşedintelui Hosni Mubarak. Pe buletinele de vot nu figura şi numele mareşalului Hussein Tantawi. Cu toate acestea, liderul Consiliului Suprem va conduce ţara, în următoarea perioadă.

Prin intermediul mişcării islamice "Fraţii Musulmani", Mursi a contestat deja dizolvarea parlamentului de către militari şi a cerut organizarea unui referendum. Viitorul preşedinte şi-a chemat simpatizanţii în piaţa Tahrir nu pentru a sărbători victoria la alegeri, ci pentru a protesta împotriva celor care decid, în realitate, soarta Egiptului.