Miron Cristea şi antisemitismul românesc

Plasarea profilului fostului premier şi patriarh Miron Cristea pe o monedă de argint a adus grave şi evidente prejudicii imaginii externe a României contemporane. De vină pentru această şifonare a imaginii ţării nu e defel istoricul româno-american Radu Ioanid, cercetător la muzeul Holocaustului din Washington. Ioanid e doar mesagerul unei realităţi, pianistul în care n-ar trebui să se tragă. De vină sunt, în schimb, pe de o parte, responsabilii BNR, iar pe de alta, instigatorii antisemiţi de la fiţuici extremiste precum Tricolorul.

Mai grav e că diverşii lor partizani, care s-au năpustit în Internet asupra lui Radu Ioanid, l-au insultat şi l-au ameninţat cu „arderea în cuptoare", nu prea au a se teme de consecinţe neplăcute, de vreme ce autorităţile par să închidă ochii la asemenea deraieri şi excese. Ceea ce, după cum pe bună dreptate constata ziarul german taz, nu face decât să încurajeze campaniile antisemite.

Notabile, în context, sunt două lucruri. Mai întâi, că în România se ştie în continuare prea puţin despre rolul jucat de Biserica Ortodoxă, în general, şi Miron Cristea, în special, în timpul celui de-al doilea război mondial, în politica deportărilor şi exterminărilor de evrei din Bucovina, Basarabia şi Transnistria. Prea puţini realizează că, departe de a fi o personalitate benefică, Miron Cristea a devenit co-responsabil, ca premier, la finele anilor 30, pentru legislaţia antisemită introdusă în România. Nu trebuie uitat că, sub guvernul precedent, Goga-Cuza, România a devenit cea de-a doua ţară europeană, după Germania, care şi-a oferit o imundă şi jenantă legislaţie discriminându-i pe evrei. Ca premier, Cristea a frânat oarecum violenţa antisemită declanşată de Goga şi Cuza, dar a păstrat intactă legsilaţia antievreiască introdusă de aceştia.

De numele lui Cristea şi al altor politicieni din România interbelică se leagă şi infamanta invalidare a cetăţeniei române deţinute de un sfert de milion de evrei români. Miron Cristea a murit în martie 1939. Deşi nu a fost complice direct al exterminărilor de evrei din 1941 şi ulterior, e clar că prin politica, publicistica şi modul în care a condus BOR, prin deciziile sale adoptate în spiritul antisemitismului, fostul patriarh poartă o mare parte din răspundere pentru dezastrul din Transnistria.

Şi urmaşii săi la cârma BOR au făcut prea puţin pentru salvarea a sute de mii de evrei moldoveni, basarabeni şi bucovineni sortiţi exterminării în Transnistria de către autorităţile dictatorului fascist Ion Antonescu.

Că s-ar fi putut şi altfel reiese din cazul evreilor bulgari, salvaţi în mod exemplar de primejdia deportării în lagărele de exterminare graţie intervenţiei curajoase şi protestelor masive ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Notabilă este, în al doilea rând, tocmai tentativa extremiştilor antisemiţi din România, de a provoca ceaţă şi confuzie, prin echivalarea abuzivă a justificatelor critici la adresa lui Miron Cristea şi a BNR cu un imaginar „atac" evreiesc asupra României şi a Bisericii Ortodoxe. Această încercare ţine de o mitologie antisemită extrem de tenace, potrivit căreia evreii ar fi, între altele, vinovaţi şi pentru comunismul românesc.

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Israelului, mai multe asociaţii româneşti de dreapta le-au cerut recent evreilor să-şi asume „Holocaustul comunist". Drept justificare, autorii indică faptul că o mare parte din membrii fondatori ai PCR au fost evrei. Printre elementele esenţiale - de felul antisemitismului multora dintre aceşti evrei comunişti - pe care le omit ideologii neofascişti se înscrie şi un calcul cu grijă trecut sub tăcere.

Dacă între războaie PCR a avut, să presupunem, 800 de membri de partid evrei, dintr-un total de aproximativ o mie, România a avut 800.000 de locuitori de religie evreiască. 99,99 la sută din aceşti evrei n-au aderat niciodată la comunism. Majoritatea covârşitoare a evreilor l-a repudiat. Mulţi au emigrat la prima ocazie iar cei forţaţi să rămână pe loc au devenit, peste tot în Europa comunizată, mai cu seamă în Polonia şi Uniunea Sovietică, dar şi în România, victimele unor succesive şi virulente campanii antisemite şi anti-sioniste.

În fine, e util de remarcat că nicăieri în lume autorităţile nu-şi fac un bine renunţând la pedepsirea propagandei antisemite dezlănţuite în presă ori în Internet. Discursul urii care ţinteşte spre evrei va sfârşi fatal prin a lua proporţii, prin a se transforma şi a otrăvi viaţa oricărei societăţi care nu-i condamnă eficient promotorii.

Pe de altă parte, orice societate are nevoie de autentice valori şi modele autohtone. Cu riscul de a împărtăşi experienţa insultelor de care a avut parte Radu Ioanid o spun şi o repet clar şi răspicat: Miron Cristea n-a fost un exemplu de urmat.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu