1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ministrul Roberto Maroni - "În Italia nu există rasism!"

Andreina Bonanni (CS/LDC)20 martie 2009

Italia a anunţat că nu va participa la conferinţa ONU de la Geneva pe tema rasismului, programată a avea loc în luna aprilie. În loc de un plan de acţiune împotriva rasismului, în Italia înfloreşte discriminarea.

https://p.dw.com/p/HGAF
Protest in ItaliaImagine: picture-alliance/dpa

Poliţia face razii dese cu scopul de a desfiinţa taberele de romi. "Afară cu românii. Moarte românilor" - se poate citi pe pereţii unor clădiri atât din Roma, cât şi din afara capitalei. Pe insula Lampedusa, populaţia e tot mai nemulţumită de situaţia creată prin sosirea imigranţilor africani.

În luna februarie, locuitorii insulei au protestat faţă de intenţiile ministrului de interne de a-i reţine pe imigranţii ilegali pe Lampedusa în loc să-i distribuie în celelalte centre din Italia. "Lampedusa a fost mereu una dintre ţintele preferate ale imigranţilor, dar până în anii 90 nu au existat probleme", spune Francesco Guzzardi, redactor-şef al publicaţiei "Conquiste del Lavoro".

Dar valul de imigranţi a început să crească, iar noile măsuri adoptate de guvernul de la Roma n-au ajutat la stoparea acestuia. În 2008, pe coastele italiene au debarcat 36.500 de africani, dintre care 31.000 pe insula ce măsoară mai puţin de 30km pătraţi. În aplauzele locuitorilor insulei, sute de imigranţi africani au protestat faţă de condiţiile din lagăre şi faţă de posibila lor expluzare. Guvernul de la Roma a fost din nou criticat. "Oamenii s-au aşteptat ca ministrul Roberto Maroni să reducă numărul de imigranţi, dar el a anunţat că intenţionează să inaugureze un centru de identificare a acestora pentru "a-i împiedica pe străini să mai ajungă în Italia".... Dar Lampedusa este Italia!", adaugă Francesco Guzzardi.

"Sunt episoade trecătoare", spune ministrul Maroni

Flüchtlingslager in Lampedusa
Lagarul de imigranti, insula LampedusaImagine: picture-alliance / dpa

Judith Gleitze, reprezentant al organizaţiei "Borderline Europe", descrie consecinţele deciziei de înfiinţare a unui centru pe Lampedusa în care imigranţii ilegali sunt reţinuţi şi apoi expluzaţi:. "Pentru că centrul e păzit ca o fortăreaţă, pe insulă au fost trimişi 1100 de soldaţi. Militarii sunt cazaţi în hoteluri, pot fi văzuţi pretutindeni. Întreaga insulă a fost militarizată, iar pentru populaţia care trăieşte de pe urma tursimului e o situaţie foarte dificilă."

Încet, încet se naşte bănuiala că ministrul Maroni lasă intenţionat situaţia să scape de sub control, că nemulţumirile cetăţenilor servesc anumitor scopuri politice bine definite, este de părere Felice Mometti membru al mişcării politice "Sinistra Critica". "În Italia există o forma de rasism instituţional. Există măsuri care sunt evident discriminatorii cum este de exemplu noul pachet legislativ pentru securitate care defineşte străinii ca un risc pentru siguranţa naţională. Ba, mai mult, formaţiunea de extremă dreapta Lega Nord a lansat de curând o campanie în care îi face pe străini responsabili de criza financiară."

Campania trezeşte amintiri triste cum ar fi acţiunile ample ale Poliţiei de desfiinţare a taberelor de romi, adaugă Mometti. "De remarcat totuşi că mai toţi aceşti romi au cetăţenie italiană. Un alt adevăr pe care nimeni nu-l rosteşte este faptul că ei sunt egali în drepturi cu ceilalţi cetăţeni, dar din cauza actualei politici de securitate ei sunt făcuţi răspunzători pentru tot ceea ce se întâmplă. Dar dacă analizăm statisticile ministerului de interne putem constata lesne că majoritatea infracţiunilor nu sunt comise de către romi sau străini."

Pentru că a fi străin sau rom în Italia a devenit aproape sinonim cu infractor, a crescut şi numărul atacurilor asupra străinilor. Tendinţele xenofobe şi rasiste au stat în centrul discuţiilor dintre Papa Benedikt al XVI-lea şi preşedintele italian Giorgio Napolitano. Ambii au lansat un apel la mai multă toleranţă. Răspunsul ministrului de interne, Roberto Maroni, a fost: "În Italia nu există rasism. Sunt doar episoade trecătoare."