Maşinile clasice – un obiect de cultură

La începutul secolului 20, aşa numitele Wiebehallen erau cel mai mare depou de tramvaie al Europei. Cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, clădirea din cărămidă adăpostea 300 de garnituri pe 22 de şine. Tramvaiele au dispărut demult. Locul acestora a fost luat de 88 de standuri din sticlă, unde sunt prezentate cele mai frumoase exemplare ale artei de a construi un automobil. Un lucru lipseşte: mirosul tipic de gaze de eşapament, pe care îl cunoaştem toţi din garajele subterane. În schimb miroase a ulei, parfum şi espresso. Cine vine aici vrea să admire un oldtimer, să cumpere unul, să-l repare sau să-l asigure. Sau e membrul unuia din cele 16 cluburi automobilistice care îşi au sediul aici. Nicio dorinţă nu rămâne neîndeplinită, şi totuşi Martin Halder, inventatorul Meilenwerk-ului, este de părere că:

„Ceea ce facem noi aici este total inutil din punct de vedere raţional. Preocuparea cu maşinile vechi este greu de explicat logic, dar pasional extrem de uşor. E un hobby, susţinut de emoţie şi încântare. De aceea oamenii trebuie înţeleşi. Trebuie să ştim cum arată o maşină cel mai bine în stand, să fim conştienţi că mândria proprietarului joacă un rol important, şi bucuria de a meşteri la fel...”

Cea mai mare parte a vizitatorilor sau a celor care lucrează aici sunt bărbaţi. Dar din când în când se mai rătăceşte şi o femeie prin Meilenwerk, care nu-şi ascunde deloc pasiunea pentru maşinile vechi.

„Maşinile vechi sunt pur şi simplu interesante, au istorie... Iar sentimentul la volan este cu totul altfel, este un sentiment de libertate”.

Aşa că doamnele pot fi văzute mai degrabă la volan, decât parlamentând detalii tehnice de design sau construcţie. Martin Halder explică:

„Mai rar să auzi o femeie care îşi doreşte să arunce o privire sub capota maşinii. Ele au un simţ dezvoltat pentru forme şi estetică, în timp ce bărbaţii sunt mai interesaţi de tehnologie”.

Imaginaţi-vă: noua eşarfă de mătase flutură în vânt, cunoaşteţi persoane cumsecade pe la vreo oprire, iar la condus vă învăluie tapiţeria din piele. Se pare că într-adevăr, doamnele savurează pachetul complet al unui drum parcurs într-un oldtimer.

„Mă fascinează estetica unei maşini, cu şuruburile nu prea am de-a face. E pur şi simplu o plăcere să conduci aşa un model. Şi dacă oamenii de aici nu ar fi atât de drăguţi, distracţia ar fi doar pe jumătate”.

În atelierul mărcii Jaguar al lui Michael Groß lipsesc cu desăvârşire zgomotele provocate de scule pneumatice şi alte aparate grele. Aici, fiecare piesă este luată separat, ţinută în mână cu un aer contemplativ, verificată cu atenţie, la nevoie reparată şi montată numai manual în maşina pentru care deseori se plăteşte o sumă cu 6 cifre.

„Marea dragoste a mea este Jaguarul, dar bineînţeles că nu merg cu el în fiecare zi. Dacă e frumos afară, distracţia e cu atât mai mare, având în vedere că merg cu maşina decapotată. Lucru posbil numai pe vreme bună”.