Marea dilemă a Estului

Preşedintele Traian Băsescu a atins în treacăt o problemă importantă. Democraţia în versiunea ei occidentală începe cu prosperitatea economică sau, dimpotrivă, prosperitatea este fructul ei ultim?

După întâlnirea de la Iaşi cu preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, preşedintele Băsescu s-a angajat să ceară ţărilor vestice mai multă largheţe faţă de Răsărit. Moldova, a spus preşedintele, are nevoie acum de mai multe resurse pentru a putea parcurge etapele de pregătire privind apropierea de UE. Nu a spus-o direct, dar a sugerat şi faptul că, fără susţinere economică, guvernul de la Chişinău ar putea pierde alegerile în favoarea comuniştilor. El a cerut Vestului să nu greşească faţă de Moldova la fel cum a greşit faţă de Ucraina. În timp ce UE propunea Kievului un plan de reforme şi nicio perspectivă de aderare - a semnalat preşedintele - Moscova oferea câteva miliarde de euro şi cooptarea în Uniunea euro-asiatică.

Este pentru prima dată când Traian Băsescu lasă să se vadă că dezaprobă strategia generală a UE faţă de vecinătatea estică. Dar problema de fond este dacă democraţia începe cu reformele sau reformele sunt urmarea unei relative prosperităţi sociale.

În sens istoric, nu există un răspuns univoc. Dar în cazul concret al ţărilor estice ca Ucraina şi Moldova, ar trebui să se aibă în vedere precedente istorice binecunoscute. O ţară profund inegalitară ca Ucraina, condusă de o minoritate cu instincte rapace şi pur oportunistă (aşa-numiţii oligarhi), va recădea după un ciclu sau două cicluri electorale din nou în plasa Rusiei, dacă nu va fi sprijinită mai consistent de economiile vestice. O democraţie în termeni legali, dar nesusţinută de o realitate concretă, care să ofere şanse unui număr cât mai mare de oameni, nu poate rezista. Moldova trece prin aceleaşi probleme şi numai dimensiunile ei mici pot crea impresia că situaţia ei ar fi mai bună.

Problema se manifestă şi în România, în chipuri mai puţin evidente. Opoziţia faţă de Traian Băsescu are origini şi mobiluri numeroase, dar una din surse a fost cu siguranţă decizia controversată de a tăia salariile în 2010. Anul 2012 a însemnat înfruntarea a două discursuri democratice diferite: unii au susţinut, în esenţă, că democraţia presupune micşorarea decalajelor sociale şi prosperitate generală, ceilalţi au pretins că democraţia nu are de-a face cu prosperitatea maselor, fiind o chestiune de pură legalitate. Aşadar fair play economic vs statul de drept. Faptul că în România bunăstarea societăţii şi legalitatea au putut părea antagonice exprimă o criză tipică Estului, aici unde reformele şi prosperitatea nu au mers mână în mână.

Dar problema Moldovei şi Ucrainei este mult mai acută, iar riscul ca ele să fie neglijate este extrem de mare. Comisarul pentru Energie Günther Oettinger a prevenit Ucraina că va trebui să accepte cel puţin anul acesta condiţiile Gazprom, deoarece UE nu îi poate achita datoriile şi nu are, deocamdată, posibilitatea de a-i livra gaze mai ieftine. Moldova nu este nici ea protejată de o manevră a Moscovei şi riscă la rândul ei să renunţe la promisiunile prea îndepărtate ale Occidentului.

În planul acţiunii politice imediate, preşedintele Traian Băsescu are dreptate să ceară susţinere pentru Moldova şi Ucraina. Dar, într-un sens mai general, el nu poate răspunde cu adevărat la dilema democraţiei recente. În aceste ţări ale periferiei europene, democraţia în accepţia ei occidentală nu este un produs firesc al devenirii istorice. Aici un reformist poate susţine că prosperitatea va veni cândva la capătul reformelor, dar că până atunci societatea trebuie să aştepte, să se mulţumeasacă cu puţin şi să fie virtuoasă. Dar cum să accepte acest lucru când modelul hedonismului occidental se revarsă pe toate canalele? În acest interval de aşteptare contradictorie se rezumă întreaga politică a Estului.