Mai poate fi atins ambiţiosul ţel: hrană pentru toţi?

Înepând din 2008, pe timpul celui mai mare târg de alimentaţie, agricultură şi grădinărit - Săptămâna Verde (Grüne Woche) de la Berlin - are loc, an de an, în capitala Germaniei, summitul miniştrilor agriculturii. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, mai precis la finele săptămânii trecute. Participanţii din 69 de state au fost de părere că producţia alimentară globală ar trebui să crească cu 70 de procente, pentru ca întreaga populaţie să se poată hrăni.

Achim Steiner, director exacutiv al programului ONU pentru mediu critică acest tip de gândire, apreciind că " nu ne mai putem permite o astfel de expansiune a producţiei, cel puţin nu în condiţiile şi cu sistemele agrare existente".

Cu mai puţine mijoace, mai multă producţie

Deja în prezent se consumă la nivel global două treimi din apă pentru agricultură. Steiner avertizează că "în ultimii 100 de ani, în numele progresului, au fost secate jumătate din zonele umede, mlaştini şi lunci". La acestea se adaugă schimbările climatice şi distrugerea pădurilor tropicale, făcând imposibilă o creştere a agriculturii. Întrebarea care se pune e cum poate fermierul de mâine să producă fără a afecta în continuare capitalul natural al agriculturii - pământul, umiditatea, resursele de apă. Expertul ONU pentru mediu pledează pentru o revoluţie în agricultură. O revoluţie care se va mai lăsa, însă, mult aşteptată de vreme ce responsabilii rămân pe poziţii divergente.

Opinii diferite, interse diferite

Avem de-a face cu concepţii total diferite, atrage atenţia Bernhard Walter, din partea organizaţiei umanitare a Bisericii Evanghelice "Brot für die Welt" (Pâine pentru omenire). Pe de o parte reprezentanţii industriei spun că trebuie sporită producţia printr-o agricultură intensivă, folosind mai multe îngrăşăminte, pesticide şi cu ajutorul tehnicii genetice. Ceilalţi, între care bisericile, ONG-urile, societatea civilă susţin că poate fi sporită producţia dacă fermierii din zonele sărace dispun de cunoştinţe solide, deci de mai mult know-how, pentru a-şi folosi mai bine potenţialul.

La toate acestea se adaugă diferitele interese politice - ale guvernelor în parte, ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau ale Uniunii Europene.

Manipularea genetică e mărul discordiei

Printre participanţii la summitul miniştrilor agriculturii, desfăşurat la Berlin, s-a aflat şi ministrul de resort din Zambia , Robert Sichinga. O treime din suprafaţa ţării sale e teren agricol, pe care se cultivă în principal porumb. "Nu vrem să devenim dependeţi de alte ţări din acest punct de vedere", avertizează Sichinga. "Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional vor să ne convingă să nu mai cultivăm porumb, ci să importăm, în schimb, porumb modificat gentic din America de Sud. O propunere absurdă, pe care n-o vom acccepta", explică el. Zambia îi susţine pe micii fermieri, care cultivă soiuri de porumb tradiţionale. Guvernul sprijină cumpărarea seminţelor şi a îngrăşămintelor prin subvenţii substanţiale. În plus cumpără la rându-i producţia de porumb pentru a asigura o oarecare stablititate a preţului.

Vocile critice susţin că Zambia pierde prin faptul că nu foloseşte noile tehnologii, dar ministrul agriculturii Robert Sichinga le răspunde cu fermitate: "Noi nu vrem tehnică genetică pentru că nu ştim ce consecinţe va avea asupra sănătăţii oamenilor".

Ţări africane, precum Ghana, Nigeria, Kenia, Uganda sau Burkina Faso au ales altă cale. Acolo se cultivă deja nu doar porumb modificat genetic, ci şi bumbac, trestie de zahăr sau banane.