Macron vrea un New Deal pentru Europa

Termenul New Deal se întoarce în timp până la președintele democrat al SUA, Franklin Delano Roosevelt. În anii '30 ai secolului trecut, în timpul gravei crize economice mondiale, Roosevelt a combătut șomajul ridicat și a stabilizat din nou situația, economic și politic, printr-un program amplu de investiții și reforme socio-economice. Pentru că și atunci exista, ca și azi, tentația de a recurge la extremism politic pentru a ieși din criză.

Situația din Franța de azi nu se compară totuși cu cea din America lui Roosevelt, dar țara se află într-o criză de durată. Șomajul este aproape dublu față de Germania vecină, competitivitatea Franței pe plan internațional este în regres iar creșterea economică este slabă de mulți ani, chiar dacă în ultimele luni și-a mai revenit. Parisul nu a mai reușit de un deceniu să respecte criteriile europene privind nivelul deficitului de stat, în timp ce Germania înregistrează chiar plusuri la buget. Iar din punct de vedere politic, aproape 50% dintre francezi s-au pronunțat la primul tur al alegerilor prezidențiale pentru candidați cu vederi fățișe anti-globalizare și anti-UE. Tot așa, în turul doi, multă lume nu a votat neapărat pentru Macron și pentru programul său, ci împotriva doamnei Le Pen.

Macron vrea să reducă impozitele pentru companii și să liberalizeze piața franceză a muncii. Nu prea sunt măsuri care să se califice sub denumirea de New Deal. Acesta este însă al doilea său mare proiect, și anume un program de investiții pentru întreaga zonă Euro, care să fie finanțat dintr-un buget comun al statelor din uniunea monetară.

Schäuble atrage atenția la reguli

Expresia New Deal pentru Europa a fost lansată cu prilejul unei vizite a lui Macron în Germania în martie, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor prezindențiale franceze. Dar Macron se referă la un plan de-al său vechi de doi ani, pe care l-a elaborat pe când era ministru al Economiei într-o lucrare comună împreună cu omologul său german de atunci Sigmar Gabriel, actual ministru de Externe. Zona Euro ar urma să fie întărită cu un buget comun, cu "noi puteri executive" la nivelul uniunii monetare, cu o "Cameră Euro" și un "Comisar pentru Euro". Obiectivul ar fi o "uniune economică și socială". Macron a pledat mereu și pentru Eurobonduri, adică obligațiuni comune emise de țările Euro, cu răspundere colectivă.

Și aici se termină entuziasmul părții conservatoare a coaliției de guvernare de la Berlin. Buget comun, datorii comune: pentru politicienii din CDU, asta sună ca o preluare a responsabilităților Franței de către contribuabilii germani. Cancelara Angela Merkel a reacționat cu răceală: "Sprijinul german nu poate desigur înlocui politica franceză." Eurobondurile au fost respinse de șefa executivului german. Ministrul de Finanțe Wolfgang Schäuble este în favoarea unei consolidări a zonei Euro, dar are în plan mai degrabă sporirea disciplinei bugetare în țările în care aceasta este deficitară. Într-un interviu cu ziarul italian "La Repubblica", el a declarat cu privire la Franța: "Conceptul este simplu: dacă tot facem reguli, trebuie să le și respectăm." Și, recent, el a adăugat la o reuniune la Universitatea Viadrina din Frankfurt pe Oder: "Franța este un stat așa de mare și puternic încât nu se pune problema în prima fază să se gândească de unde să ceară ajutor." Cu alte cuvinte: acordăm sprijin, dar să nu coste bani.

Teama de Le Pen ca mijloc de presiune

Părerile politicienilor și ale comentatorilor politice diferă puternic. Unii acuză Germania de zgârcenie, alții cred că planurile lui Macron sunt o reîmpărțire crasă a datoriilor, pe spinarea Germaniei. Gregory Claes, de la think-tank-ul din Bruxelles Bruegel, crede că Macron ar trebui să respecte măcar din motive tactice ordinea corectă: "Mai întâi el trebuie să se concentreze pe reformele interne în Franța și să arate că vrea să respecte regulile de stabilitate bugetar-monetară. Doar așa va recâștiga credibilitatea în ochii Germaniei și ai țărilor nordice." Nu ar fi prea inspirat să insiste cu ideile sale europene în aceste luni de dinaintea alegerilor generale din Germania.

Pe de altă parte, politoloaga berlineză Ulrike Guérot consideră că Macron are față de Berlin un mijloc de presiune. Într-o discuție cu DPA, Guérot a spus: "El poate face trimitere la Marea Britanie. Germania are mult de pierdut când o țară scapă de sub control din punct de vedere politic. Macron ar putea spune: 'Dacă nu mă ajutați, veți avea în curând de-a face cu Marine Le Pen'." Dar acest șantaj ar putea avea și urmări nedorite: euroscepticii germani ar putea avea de câștigat, dacă se va părea că guvernul german este ușor de pus sub presiune.

Mulți cred că sunt mult mai multe în joc politic decât economic. Amintitul New Deal din SUA a ajutat ca democrația americană să fie salvată într-o perioadă de mare criză. În Germania și alte țări nu a fost așa. Europarlamentarul creștin-democrat Elmar Brok, care urmărește de decenii aceste evoluții, este de părere că: "Europa se destramă. Emmanuel Macron este ultima șansă. Trebuie să facem ceva acum." Dar ce anume este de făcut? Aici părerile sunt extrem de împărțite.

Autor: Christoph Hasselbach