Macron: un președinte fără partid

Emmanuel Macron este nu doar primul președinte al celei de-a cincea Republici care nu provine din rândurile celor două mari partide tradiționale; el nu a avut în campania electorală sprijinul niciunui partid propriu, fiind reprezentat doar de o mișcare numită "En marche!". Una creată abia cu un an în urmă. Faptul că a câștigat alegerile prezidențiale fără să se bazeze pe vreun aparat de partid este în sine senzațional și un semn al noilor vremuri politice din Franța. Dar pentru a-și impune obiectivele politice, el are nevoie de o bază de exercitare a acestei puteri în cadrul legislativului de la Paris. Adunarea Națională va fi aleasă din nou la jumătatea lui iunie. Puțin timp deci pentru a transforma mișcarea într-un partid propriu-zis.

Procesul a și început iar debutul este o schimbare de nume: "En marche!" va deveni "La République en marche". Nimic nu se va schimba în ceea ce privește programului acestei grupări politice. Potrivit lui Macron, mișcarea sa este "progresistă" și "socială", la fel ca el. Structurile amorțite ale vechiului sistem politic ar urma să fie sparte, noul partid nu va fi nici de dreapta, nici de stânga. Această poziție ne amintește de partidul spaniol "Ciudadanos" sau de "Al treilea drum" al fostului premier britanic Tony Blair; acesta din urmă a fost la rândul său cel mai tânăr șef de guvern britanic din ultimii 200 de ani. Blair avusese însă în Partidul Laburist o formațiune politică bine structurată și experimentată care l-a sprijinit; el a dat doar partidului un curs nou, pe care l-a numit "New Labour".

Pe drumul spre partid

"En marche!" ar viza să reunească într-un mare proiect comun toate taberele politice și toate straturile sociale din Franța. Parte din proiect ar urma să fie atât politica economică liberală, care prevede limitarea implicării statului, liberalizarea pieței muncii și scăderea impozitelor companiilor; dar și politici socio-liberale sau chiar social-democrate, care presupun sporirea investițiilor în educație. Iar un punct foarte important ar fi crearea unui megaprogram de investiții.

Dar poate o simplă mișcare politică să devină într-un timp atât de scurt un partid puternic? Cam jumătate din cei 250.000 de membri ai mișcării provin din societatea civilă, deci nu sunt profesioniști în ale politicii; ceilalți membri sunt politicieni care au părăsit alte partide pentru a se alătura grupării lui Macron. Formațiunea are între timp un secretar general, în persoana lui Richard Ferrand. "Pentru a putea acționa, avem nevoie de o majoritate în Adunarea Națională", a declarat Ferrand la TF1, adăugând că a fost parcurs deocamdată doar "jumătate din drum".

Până la alegerile parlamentare, noua formațiune va găsi candidați pentru toate cele 577 de mandate din legislativul francez. Finanțarea oferită de stat se va materializa doar după ce membrii mișcării vor participa la alegeri și vor câștiga voturi; până atunci, gruparea va avea fonduri limitate, ceea ce va afecta desigur capacitatea sa de promovare în campania electorală.

Înființarea mișcării "En marche!" în aprilie 2016 a fost salutată de politicieni diverși, de la fostul premier Jean-Pierre Raffarin, la președintele socialist François Hollande. Niciunul dintre aceștia nu se gândea pe atunci că nici candidatul conservator François Fillon, nici cel socialist Benoît Hamon nu vor ajunge în turul doi de scrutin. Critici dure au venit în schimb de la reprezentantul stângii extreme Jean-Luc Mélenchon, care afirmase sarcastic: "Oamenii care au făcut praf sistemul economic s-au organizat acum într-o mișcare care își spune 'En marche!'."

Gata cu reținerile de ordin tactic

O primă impresie despre viitoarea forță politică a "En marche!" în Adunarea Națională au furnizat-o sondajele de opinie, potrivit cărora formațiunea ar urma să câștige alegerile parlamentare cu 24 până la 26 de procente din voturi, urmată de conservatori și de populiștii de dreapta Front National, fiecare cu câte 22 de procente. Stânga lui Mélenchon se situează deocamdată la 15% iar socialiștii nu trec de 9%. Dar lucrurile trebuie analizate mai atent, pentru că reținerile de ordin tactic la care s-a recurs pentru a împiedica câștigarea prezidențialelor de către Marine Le Pen nu se mai aplică la parlamentare: fiecare partid va lupta strict pentru el. Dar fenomenul ar putea totuși continua și la scrutinul pentru legislativ: fostul premier socialist Manuel Valls a făcut deja apel la o susținere amplă pentru Macron, în vedera asigurării unei majorități parlamentare largi care să-l susțină pe noul șef de stat.

Dacă Macron nu va avea o majoritate parlamentară, amenință o nouă fază de așa-zisă "coabitare", în care Macron va coopera cu reprezentanții celorlalte partide. Președinții socialiști ai Franței au fost deseori obligați să colaboreze cu majorității amestecate, ceea ce le-a înfrânat serios programele politice. Macron ar putea încerca să-și impună planurile politice cu sprijinul unor majorități schimbătoare. Nici asta nu va fi însă prea ușor, deoarece reformele economice liberale vizate de Macron se vor lovi cu siguranță de opoziție atât în legislativ, cât și în rândul populației.

Simpatizantul conservator al lui Macron, Raffarin, a vorbit în ziua de după alegeri despre un nou guvern de tip "Ying și Yang", din care ar urma să facă parte atât "figuri noi", cât și politicieni experimentați. Dar această viziune ar putea avea multe obstacole în față. Liderul stângii radicale Mélenchon i se opune ferm lui Macron: în opinia sa, francezii ar trebui să facă "front comun" la alegerile parlamentare, pentru a opune rezistență "unui nou monarh prezidențial". Politologul Philippe Braud de la Universitatea Science Po din Paris se teme că: "Rezistența dreptei politice este cel mai mare pericol pentru Macron", în timp ce o stângă puternică ar putea încetini major planurile de reformă ale acestuia. 

Exponentul conservator Laurent Wauquiez atrage atenția că numeroși francezi l-au votat pe Macron doar pentru a evita un succes al doamnei Le Pen: "Macron este un uriaș cu picioare de lut, ales fără un entuziasm real." La alegerile parlamentare se va vedea cu adevărat cât de mare este susținerea pentru Macron.

Autor: Christoph Hasselbach