Locul în care Bundeswehr-ul şi-a pierdut fecioria

O căutare pe Google după cuvântul-cheie Kundus înşiră o listă de răspunsuri din care nu lipsesc: suta de localnici care şi-au pierdut viaţa într-un atac necugetat al militarilor germani asupra unui convoi de cisterne, ciocniri cu talibanii, 54 de militari germani ucişi. Despre parteneriatul cu forţele afgane de securitate se poate spune, parcurgând informaţiile strânse în toţi aceşti ani, că a evoluat greu - dacă, de fapt, a evoluat. Ministrul Apărării Thomas de Maizière avea să recunoască: în Kundus, prezenţa militară germană, menită să ofere asistenţă logistică dezvoltării noii societăţi afgane, "s-a transformat din săpat fântâni în dispozitiv de luptă". Vorbele demnitarului german pot fi fără teamă răstălmăcite şi într-o exprimare mai dură: Bundeswehr-ul şi-a pierdut fecioria în nordul Afganistanului.

Când Bundeswehr-ul şi-a trimis, în 2003, comandoul de recunoaştere a terenului, lucrurile erau îmbrăcate în speranţă. Militarii germani au cumpărat mai multe locuri din mijlocul oraşului, au îngrădit provizoriu perimetrul cu sârmă ghimpată şi au predat paza unor unităţi afgane de securitate, constituite din localnici recrutaţi în mare grabă. Nu era nevoie de mai multe - şi nici nu-şi dorea nimeni mai mult: militarii germani veniseră ca prieteni, ca eliberatori şi ca asistenţi pentru reconstrucţie. Iar imaginea asta cu care Bundeswehr-ul îşi trimisese misiunea fusese perceput ca atare şi de către civilii afgani. Multă vreme, locul în care au fost cantonaţi militarii germani a fost poreclit "Băile Kundus".

În 2006 a început să crească presiunea exercitată în sudul Afganistanului asupra talibanilor - iar aceştia şi-au căutat refugiul înspre nord. Militarii germani nu mai erau cantonaţi în mijlocul oraşului - ci se mutaseră într-un fort nou construit, pe un deal ce domina Kundusul. Încetul cu încetul, "Băile Kundus" deveneau o frumoasă amintire. Din ce în ce mai des se întâmpla ca trupele germane să fie ţinta unor atacuri - şi, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, s-a vorbit despre militari germani să fie ucişi în misiune. Pentru prima oară după 1945, trupe germane deschideau din proprie iniţiativă focul. Consecinţele au fost dezastruoase: în 2009, bombardarea preventivă a două cisterne s-a încheiat cu numeroase victime civile.

Imaginile acelea nu au dat bine acasă, în Germania. Incidentul din Kundus a devenit epicentrul unei dezbateri emoţionale pe marginea nevoii şi a sensurilor prezenţei militare germane în afara graniţelor federale. Zece ani de prezenţă în Kundus s-au şters nemeritat din amintirea publică; nimeni nu a mai discutat despre şoselele şi şcolile construite acolo, despre centrele de sănătate, despre fabrica de conserve care a oferit locuri de muncă şi despre institutul pedagogic în care au fost educaţi 1600 de viitori profesori; nici despre formarea poliţiştilor locali nu s-a mai povestit, nici despre incubatoarele de afaceri în care s-au dezvoltat mici manufacturi.

Doar cei mai optimişti cred că forţele afgane de securitate vor putea să asigure liniştea şi ordinea în Kundus. Serviciul public federal de asistenţă internaţională (GIZ) a anunţat că va rămâne în Afganistan şi după retragerea militarilor germani - dar va fi nevoit să opereze după cum va fi pe placul viitoarei administraţii, indidferent cum va arăta aceasta. Or, acest viitor nu exclude nici talibanii, prezenţi deja în anumite cartiere ale oraşului. Istoria recentă le ţine, oarecum, partea: până la intervenţia americană ce a urmat atentatelor de la 11 septembrie, Kundus era una dintre fortăreţele talibane. Dacă după plecarea militarilor germani, talibanii vor reveni la putere, semnalul va fi unul deloc favorabil - pentru întregul Afganistan.