1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

În Germania lipseşte personalul calificat

Dirk Kaufmann
3 iunie 2023

În fiecare a şasea meserie lipseşte personal calificat, potrivit unei analize recente. În 2022, în 200 din cele 1200 de meserii cercetate s-a constatat o lipsă de personal - cu mult mai mult decât anul anterior.

https://p.dw.com/p/4S9c1
Germania Salzgitter | Reciclare baterie auto la VW
Un specialist reciclează o baterie auto la uzinele VW din SalzgitterImagine: Julian Stratenschulte/dpa/picture alliance

Oficiul Federal pentru Plasarea Forţei de Muncă (BfA) tocmai şi-a publicat la Nürnberg analiza privind lipsa personalului calificat în anul 2022, cu rezultate în parte înspăimântătoare. Numărul meseriilor care se confruntă cu probleme a crescut cu 25 la sută în interval de un an.

Lipsa personalului calificat se resimte în meseriile care au legătură cu îngrijirea bătrânilor şi bolnavilor, în sistemul de sănătate, în construcţii, IT, îngrijirea copiilor, tehnica auto. De asemenea, în Germania nu există suficienţi şoferi de autocamioane. În comparaţie cu anul precedent, în 2022 s-a constatat o penurie de personal şi în hoteluri şi restaurante, în industria metalurgică şi în transportul în comun, unde nu mai există suficienţi şoferi de autobuz.

În Germania se caută personal medical şi infirmieri pentru îngrijire la domiciliu

BfA a analizat 1200 de arii profesionale, pe care le-a evaluat în baza a 14 indicatori. Se consideră că o meserie se confruntă cu o penurie de personal atunci când şase indicatori arată carenţe. Între aceştia se numără de exemplu durata de ocupare a unui loc de muncă anunţat vacant în prealabil, cota de şomaj specifică unei anumite meserii şi evoluţia salarizării.

Multe locuri de muncă pentru prea puţini specialişti

Startul în anul 2022 a fost foarte promiţător, susţine BfA. Dificultăţile din lanţurile de aprovizionare păreau pe cale de rezolvare, şi urmările pandemiei păreau depăşite în numeroase domenii. Dar invazia rusă în Ucraina, care a debutat în februarie 2022, a schimbat lucrurile fundamental. Mulţi oameni au fugit din Ucraina, căutând adăpost şi protecţie, inclusiv în Germania.

Germania | Centru de întâmpinare a forţei de muncă din străinătate la Frankfurt
Sosirea numeroşilor refugiaţi ucraineni a generat schimbări pe piaţa muncii din GermaniaImagine: Peter Hille/DW

Această evoluţie s-a resimţit şi pe piaţa muncii, unde în al doilea semestru al anului 2022 a crescut şomajul, fiindcă au fost înregistraţi şi ucrainenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Dar nevoile de forţă de muncă ale întreprinderilor au luat cu toate acestea amploare şi numărul locurilor de muncă neocupate a crescut la aproape două milioane - o cifră-record.

În căutarea celor cu înaltă calificare

Şi numărul meseriilor care se confruntă cu o penurie de personal a crescut la 200, ceea ce reprezintă, de asemenea, un record. Mai bine de jumătate din aceste meserii se confruntă cu lipsa personalului calificat, mai bine de un sfert cu lipsa specialiştilor şi o cincime cu lipsa experţilor. Numai în 153 de arii profesionale nu s-au descoperit până în prezent carenţe. Analiza BfA face o distincţie între personal calificat, specialişti, cu formare profesională specifică, şi experţi, cu studii universitare.

Dar aceste descoperiri nu constituie chiar o noutate. Deja din aprilie, Centrul de competenţă pentru asigurarea personalului calificat (Kofa) din cadrul Institutului Economiei Germane (IW), apropiat de structurile patronale, a sunat alarma. Kofa constatase că anul trecut nu au putut fi ocupate mai bine de 630.000 de locuri de muncă vacante, fiindcă la nivel federal nu au existat şomeri având calificările cerute. Experţii IW au arătat că în prezent pe piaţa muncii se constată următorul fenomen: cu cât este mai înaltă calificarea cerută, cu atât mai dificilă devine ocuparea postului vacant.

În prezent, nu există indicii care să ateste o lipsă generală a forţei de muncă, se mai arată în analiza BfA. Oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea, în unele meserii chiar cu mult mai mare. Totuşi, în segmentul vizând forţa de muncă specializată se constată, comparativ cu anii precedenţi, o penurie crescândă, care se reflectă în creşterea numărului meseriilor în care nu există suficient personal.

Vara pe insula Usedom din Marea Baltică
În industria ospitalităţii, lipsa personalului este cronicăImagine: Stefan Sauer/picture alliance/dpa

Digitalizarea accentuează penuria de personal

BfA a constatat în 2022 o lipsă a personalului în 105 meserii în care se cere personal calificat. Între meseriile respective se numără mai ales cele având legătură cu sistemele de îngrijire şi sănătate. Lipsesc de asemenea vânzătorii, mai ales în comerţul alimentar, şoferii profesionişti şi personalul necesar industriei ospitalităţii.

La categoria unde se cer specialişti, există carenţe în 56 de arii profesionale. Este vorba mai ales de pedagogi, meserii din domeniile fizioterapie şi ergoterapie, îngrijire, IT, electronică, electrotehnică şi telecomunicaţii.

La categoria unde se cer experţi, s-a constatat o lipsă de personal în 39 de arii profesionale. Este mai ales o lipsă de medici, farmacişti, pedagogi sociali, cadre didactice pentru şcoli profesionale, arhitecţi şi ingineri constructori. De asemenea, pe fundalul extinderii digitalizării, nu există specialişti suficienţi pentru dezvoltarea de software.

Spital Germania
Lipsa de personal se resimte masiv în sistemul de sănătate germanImagine: Jens Büttner/dpa/picture alliance

La nivel federal se constată deja de ani buni o penurie de experţi IT, şi asta nu se va schimba pe termen scurt. Dimpotrivă, transformările prin care trece economia germană ar putea mări cererea de experţi IT. În 2022 s-a constatat o penurie de personal mai ales în domeniile programare şi dezvoltare de software.