Libertatea presei în România

Subiectul nu este caduc. Chiar dacă în ultimii ani cu greu s-ar mai putea spune că presa este sugrumată, totuşi se manifestă subtile constrîngeri şi deturnări ale căror efecte nu pot fi cuantificate.

În linii mari se poate spune că astăzi 3 mai 2006 este un moment în care ziariştii nu au multe motive să se plîngă. Recent presa a celebrat, implicit, o victorie a sa atunci cînd a dezvăluit naţiunii întregi modul cinic în care unii senatori înţeleg să-şi îndeplinească mandatul, e vorba de senatoarea liberală Norica Nicolai care a îngăduit unei persoane străine de forul legislativ să voteze. Tot o victorie a presei libere poate fi considerată Alianţa pentru un Parlament curat care la alegerile din 2004 a reuşit să atragă atenţia asupra unor persoane incomapatibile cu statutul de deputat sau senator şi a reuşit chiar să convingă partidele să modifice în anumite cazuri listele electorale. Listele Alianţei pentru un Parlament curat au fost realizate cu sprijinul ziariştilor din presa regională care au adunat date despre toţi candidaţii. Chiar dacă procedeul a fost contestat în instanţă şi se judecă în continuare, a fost neîndoielnic un exerciţiu al libertăţii de exprimare.

Dar şi după alegeri presa a dezvăluit corupţia unor guvernamentali şi lideri importanţi ai partidelor aflate la putere cum ar fi recentele dezvăluiri despre Marko Bela, care se pare nu prea ştie să-şi justifice veniturile inventînd drepturi de autor neverosimile.

Privind însă puţin înapoi retrospectiv presa are şi destule motive de melancolie. Între 2000 şi 2004, o mare parte a presei televizate mai ales dar şi scrise s-a aliniat cuminte comenzii guvernametale şi nu a făcut prea multe valuri în legătură cu corupţia care se răspîndea prin reţelele partidului de guvernămînt. Guvernul Năstase mituise o bună parte a presei prin publicitatea de stat, dar şi prin alte mecanisme.

Întrebarea este incomodă şi dureroasă. A reuşit oare guvernul Năstase să subordoneze presa în ciuda opoziţiei ei sau în virtutea acceptării ei?

Aşadar dupa multi ani de la căderea comunismului, libertatea presei se pune în termeni mai subtili.. Ziaristul poate rezista astăzi, unor presiuni, unor ameninţări, dar poate el rezista şi unor ispite? Întrebările acestea trebuie sa fie puse constant întrucît astăzi, deşi nu mai există un regim totalitar şi o cenzură, deşi nu mai există un guvern care să mituiască presa, există în schimb mijloace rafinate prin care ziaristul îşi poate pierde autonomia judecăţii, devenind servant al unor interese restrînse.