La un an după Halle: o traumă care nu dispare

Este 9 octombrie 2019. La Halle, comunitatea evreiască sărbătorește Yom Kippur, cea mai importantă sărbătoare iudaică. Cu puțin timp înainte de ora 12, la prânz, se aud împușcături. Un atentator trage din afara sinagogii de mai multe ori asupra ușii de lemn încuiate. Ușa nu cedează și salvează astfel comunitatea de la o catastrofă. Atacatorul împușcă mortal două persoane în afara sinagogii.

Nu a lipsit mult și Mollie Sharfman s-ar fi putut număra și ea printre victime. Femeia născută în SUA a părăsit sinagoga cu puțin timp înainte ca atentatorul să ajungă acolo și să tragă în ușă. "Atentatorul știa că va avea loc o pauză între rugăciuni și urma să deschidă focul asupra celor care ieșeau din sinagogă", spune Mollie Sharfman. Dar atacatorul a ajuns prea târziu, ceea ce i-a salvat probabil viața doamnei Sharfman. Ea se afla într-un parc din apropiere când a auzit focurile de armă. A rămas pe loc, instinctiv. Și azi încă se gândește cât de aproape a fost. "Viața mea este acum împărțită: există viața dinainte și viața de după atentat."

Odată cu liniștea a venit și frica

Atentatul a provocat o undă de șoc în Germania. De peste tot au venit mesaje de solidaritate pentru comunitatea evreiască din Halle. Mii de persoane au ieșit în stradă în multe orașe, ministrul de Interne Horst Seehofer s-a deplasat la Halle. Politicienii le-au promis securitate sporită tuturor comunităților evreiești din Germania. În ziua atentatului, sinagoga din Halle beneficiase doar de protecție sporadică din partea poliției.

După câteva săptămâni, atenția opiniei publice s-a îndreptat spre alte teme. Acesta a fost momentul în care lucrurile s-au complicat în viața lui Mollie Sharfman. "Am început să cam pierd controlul asupra vieții de zi cu zi, eram speriată și fără speranță." La câteva luni după atac, ea a fost diagnosticată cu sindrom de stres post-traumatic. A început o terapie și lucrurile au luat-o încet în direcția bună.

Cea mai mare susținere o găsește exact în lucrul vizat literalmente de atac: identitatea ei evreiască. Mollie Sharfman este implicată puternic în comunitatea ei încă din timpul grădiniței. Ea face adesea muncă de voluntariat. De un an și jumătate lucrează pentru o organizație evreiască de educație din Berlin și se implică voluntar la "Morasha Germany", o organizație evreiască studențească. "Pentru mulți oameni", spune Mollie Sharfman, "a fost greu de priceput. Da, tot eu sunt persoana care preia responsabilități și pe care lumea se poate baza. Dar după atentat am avut și eu de luptat."

Procesul – punct de cotitură

La aproape zece luni de la atac a început procesul, în această vară, împotriva atentatorului din Halle. Mollie Sharfman a fost prima martoră în instanță. A fost și momentul în care a început să se gândească la faptul că este o supraviețuitoare. Când a auzit prima oară o jurnalistă numind-o supraviețuitoare imediat după atac, i s-a părut absurd. Supraviețuitor a fost altcineva – bunicul ei. Sharfman este nepoata unui supraviețuitor al Holocaustului, un bărbat care și-a pierdut toată familia. După război, el a emigrat în SUA. Mollie Sharfman este prima sa nepoată și duce mai departe o familie care era aproape de dispariție.

"Toată viața mea, el a fost supraviețuitorul", își amintește Sharfman. "Și am fost mândră să fiu nepoata lui. A îndurat lucruri cumplite și totuși a avut încă multă dragoste pentru noi. A iubit comunitatea evreiască și ne-a învățat pe toți să o iubim." De aceea l-a și pomenit la începutul lui septembrie în depoziția ei de la tribunal. Atentatorul a râs când Sharfman a povestit de bunicul ei. Ceea ce a deranjat-o. Totuși, experiența procesului a făcut-o mai puternică. "Am fost capabilă să fiu în fața unui om plin de ură care a vrut să ne facă rău și să-i spun: te-ai pus cu poporul greșit."

În căutarea sensului

Patru săptămâni mai târziu, la final de septembrie, Mollie Sharfman se întâlnește cu prietenii într-o locuință din Berlin pentru a repeta cântece religioase evreiești. În câteva zile are loc Yom Kippur pentru prima oară după atacul de la Halle, iar grupul pregătește sărbătoarea în comunitate. Atmosfera este pozitivă, pe masă sunt fructe, în cameră se aude chitara. Mollie Sharfman este cuprinsă însă din când în când de melancolie.

Sunt aceleași cântece pe care Sharfman le-a cântat cu comunitatea din Halle cu puțin înaintea atacului. "Textele lor reflectă multe din lucrurile prin care am trecut", spune Sharfman. "Și mai spun că Dumnezeu va fi mereu prezent, inclusiv în clipele negre." În timp ce cânta aceste melodii anul trecut, la puțin timp după șocul atentatului, își amintește cum o femeie a spus că poporul evreu nu va dispărea niciodată tocmai datorită acestor cântece.

Sunt gânduri personale, rostite încet. Mollie Sharfman nu vorbește deloc de dimensiunea politico-socială a atentatului. Ea este preocupată de dimensiunea aproape de neînțeles a realității că viața ei a fost practic salvată în ultimul moment. Simultan, ea a fost nevoită să-și readucă sub control viața de zi cu zi, după cum ne spune – să spele haine, să meargă la muncă. Încearcă în continuare să găsească un sens pentru cele întâmplate. Este o traumă care a lovit în urmă cu un an întreaga comunitate evreiască și care nu este încă vindecată.