Kövesi, Slugărel şi începutul erei Ministerului de Interne

Nu e clar încă, oricui, ce anume înseamnă pentru România şi regimul Dragnea opţiunea experţilor independenţi ai Comisiei Europene în favoarea Laurei Codruţa Kövesi, pe care au plasat-o în fruntea candidaţilor selectaţi să ocupe funcţia de procuror general european.  

Ca să se priceapă impactul veritabil al acestei decizii trebuie evocate antecedente semnificative. Între ele, la loc de frunte, e destituirea, probabil ilegală, a reputatului magistrat român, din postul de şef al DNA, de către Tudorel Toader, la ordinul stăpânului său politic, şef al regimului, cu complicitatea unui CCR dominat de pesedişti şi a unui preşedinte incapabil să se elibereze din menghina în care l-a prins cleptocraţia dragniotă.  

Această destituire a urmat unei îndelungi campanii, demonizând-o pe Kövesi la intensitate maximă, ca prezumtiv exponent al “statului paralel”, stat a cărui demantelare ar fi justificat, potrivit propriei naraţiuni, infatigabil repetată de televiziunile arondate, orice nefăcute ale regimului dragniot.

După Traian Băsescu şi Monica Macovei, niciun oficial sau magistrat român nu s-a mai confruntat cu un nivel comparabil de linşaj mediatic executat la adresa Laurei Kövesi de televiziunile, ziarele şi site-urile infractorilor securişti, precum şi ale susţinătorilor lor de la Moscova.

Or, sistemul de îndroctrinare e o armă strategică. Fiindcă, ori de câte ori nu pot opera cu arestări şi cu mijloacele represive ale comuniştilor, de pildă vietnamezi, care-i răpesc pe ziariştii incomozi refugiaţi în străinătate, propaganda şi dezinformarea sunt principalele mijloace prin care regimurile postcomuniste încearcă să-şi asigure un minim de susţinere în ciuda falimentului inexorabil spre care se îndreaptă. Concomitent însă, ticăloşia unora dintre aceste regimuri, certate la cuţite cu justiţia şi cu statul de drept, precum cel dragniot, face mai toate cosmetizările şi operaţiiile estetice pe bandă rulantă extrem de laborioase şi de costisitoare. "100.000 de dolari a plătit Dragnea pentru o vizită în SUA“. Iar americanii “nu-i mai acceptă banii“, semnala recent Newsweek Romania. 

În ciuda preţului lor, de la un moment dat exorbitant, demersurile propagandistice încep să-şi piardă efectul, când disonanţele dintre adevăr şi fals devin flagrante, iar discrepanţa dintre realităţi şi pretinsele fapte bune ale unui regim se măreşte decisiv.

Teribil pentru un Iago, sau un Macbeth, în faza lor de vasali la fel de loiali ca Toader în postura sa de slugărel al lui Dragnea, este ca, în ciuda eforturilor propagandei, intrigile lor să fie devoalate prematur. În speţă, ca blufurilor lor să li se dea sec de către jucători credibili şi potenţi, precum oficialii Uniunii Europene, înainte ca odioşii campioni ai răului să-şi fi putut transpune sinistrele planuri. 

Exact acest lucru s-a întâmplat cu Laura Codruţa Kövesi. Femeia a devenit, fără voie, ţinta unui overkill propagandistic tipic pentru mentalitatea totalitară, care nu suportă nici cea mai vagă deviere sau disidenţă şi tipic, deci, şi pentru nomenclatura comunistă, poliţia ei politică şi cleptocraţia postcomunistă. Care, în România, nu întâmplător, se cam confundă.

Astfel, la insistenţele regimului Dragnea, un magistrat român cu bune şi cu rele, care n-ar fi ieşit excesiv în evidenţă decât ca un profesionist competent, care încearcă să-şi facă datoria, curăţând statul de mari corupţi, a devenit, iată, un simbol de anvergură continentală. Pentru că s-a încercat desfiinţarea cu orice preţ a acestui simbol, Laura Codruţa Kövesi a devenit, până la urmă, o emblemă nu doar naţională, ci supranaţională, reprezentând lupta pentru dreptate, justiţie şi stat de drept. 

Decredibilizarea radicală a lui Tudorel Toader în confruntarea lui obsesiv-paranoică cu statul de drept întruchipat de fosta şefă a DNA l-a umplut pe ministrul zis al Justiţiei de atât de mult ridicol, încât i-a ridicat pe baricade până şi pe concitadinii săi, altfel mai dregrabă placizi şi răbdători.

Nu mai puţin de 500 jurişti, informaticieni şi alţi absolvenţi şi studenţi ai Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi au semnat o scrisoare de protest, cerându-i lui Tudorel să demisioneze din funcţia de rector. Potrivit numeroşilor semnatari ai misivei, cărora le e ruşine să fi studiat la o instituţie condusă de Tudorel, sub mandatul său de ministru al justiţiei, România a recoltat ”cele mai aspre critici şi chiar o rezoluţie din partea Parlamentului European". Comisia Europeană "a criticat vehement demersurile legislative în contextul MCV" şi "Greco (organism al Consiliului Europei) a transmis cel mai dur raport primit vreodată de România de la mineriade încoace”. 

La toate acestea se adaugă "toxicitatea codurilor penale girate" de acelaşi ins şi criticate fără echivoc de Comisia de le Veneţia. Încât se pun varii întrebări. Pe cine se mai poate, oare, baza, ministrul zis al Justiţiei? Ce simbol este el, dacă al justiţiei veritabile e Kövesi?

Ce autoritate mai poate avea un ins pe care, de la proprii săi studenţi şi absolvenţi la intelighenţia românească şi de la sutele de mii de protestatari, la cvasitotalitatea societăţii civile autentice, de la experţi independenţi şi până la organismele UE, îl dezavuează fără drept de apel o lume întreagă?

Şi cum îşi permite regimul Dragnea, în ciuda clamatului său naţionalism, care se dovedeşte de faţadă, să-l menţină în funcţie? Nu-i e clar lui Dragnea că  discreditatul TT a fost şi este o evidentă ruşine imensă pentru România? Că-i va face încă şi mai multă ruşine prin vendeta sa personală, materializată în excesul de zel al tentativei de a torpila, prin mijloace de regim autoritar, exonerarea Laurei Kövesi la CEDO şi prin încercarea jenantă de a-i bloca numirea ca procuror general european?

Răspunsul la aceste întrebări e foarte neliniştitor. La mijloc nu e doar "dikefobia", teama de justiţie semnalată de Robert Schwartz la Deutsche Welle. Ca Putin şi Erdogan, stăpânul slugii de la Justiţie, Liviu Dragnea, pare hotărât să renunţe la măşti şi să-şi arate deschis hidoasa fizionomie de tiran. O dată demascată propaganda, jocul de-a democraţia a ajuns la capăt.

Întrucât se vede radical decredibilizat, pe ce să se mai bazeze aşadar regimul, dacă nu pe trupe de găzari şi bătăuşi? Dacă nu se retrage şi nu permite anticipate începe, aşadar, ca în 1946, era ministerului de interne, al cărui buget s-a văzut umflat în 2019 ca niciodată, cu peste 20 la sută.

De aici încolo totul depinde de voinţa de libertate a românilor, ca şi de curajul şi tenacitatea alianţei dintre români şi lumea civilizată. Nu doar România, ci întreaga Europă este în pericol.