Kosovo şi urmările sale

Preşedintele, Traian Băsescu, după o consultare de urgenţă cu liderii partidelor Parlamentare şi cu şeful Guvernului a spus că declaraţia de la Priştina este un act „ilegal”, iar Birourile permanente ale celor două Camere au pregătit o declaraţie cu un conţinut asemănător.

În avanpremieră, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu dezvăluiseră că au intrat în posesia unor informaţii secrete care ar consolida decizia de a nu recunoaşte indepedenţa provinciei Kosovo. În esenţă, autorităţile româneşti se tem de o acutizare a revendicărilor autonomiste în Transilvania, deşi liderii politici s-au exprimat eliptic şi aluziv lăsînd să se înţeleagă că ar exista şi alte raţiuni.

UDMR a rămas aşadar într-o poziţie izolată, dar, după cum a explicat Marko Bela, acest lucru nu provoacă mari nelinişti, întrucît, în opinia sa, evoluţia internaţională probează că, mai devreme sau mai tîrziu, România va trebui la rîndul ei să recunoască independenţa kosovarilor.

Totuşi, în ciuda faptului că mai multe state occidentale cu influenţă majoră în lume se pregătesc să recunoască independenţa micii provincii din sudul Serbiei, România îşi menţine poziţia.

România nu doreşte să recunoască aşa numitele „drepturi colective”, noţiune juridică care stă la baza autonomiilor etnice, şi aşadar este nevoită în ciuda alianţelor sale occidentale să susţină, aparent, o poziţie asemănătoare cu a Rusiei. Totuşi dacă în această dimineaţă atît Preşedintele cît şi Guvernul au tăcut este şi pentru că nu au dorit să se creadă că ar pleda, într-un fel sau altul, pentru propunerea Moscovei din Consiliul de Securitate. Aşadar România nu recunoaşte independenţa kosovarilor, dar nici nu încurajează opoziţiile făţişe.

Acest episod obligă însă România, moralmente vorbind, să adopte, în viitor, un plan de descentralizare administrativă, de natură să ofere, pe lîngă beneficiile generale, o compensaţie consistentă autonomiştilor unguri, care nu au ascuns că şi-au pus mari speranţe în declaraţia de la Priştina.