Kosovo încotro?

Nici aşa zisa troikă – formată din Uniunea Europeană Statele Unite şi Rusia nu dispune de o singură voce.

Deocamdată un lucru este cert: pînă la 10 decembrie cînd negociatorii troicii vor prezenta Consiliului de Securitate ONU raportul asupra provinciei Kosovo, în vigoare continuă să fie rezoluţia ONU 1244.

Cu alte cuvinte, Kosovo este în baza dreptului internaţional o parte a Serbiei aflată sub administraţia Naţiunilor Unite, în al cărui teren se află acum mingea după ce Rusia a respins proiectul de rezoluţie Ahtisaari. Moscova nu şi-a modificat atitudinea, rămînînd aliata Serbiei. Statele Unite în schimb, pledează pentru independenţă şi rapida recunoaştere internaţională. Iar Uniunea Europeană, indecisă ca mai totdeauna, ar înclina în favoarea recunoaşterii suveranităţii provinciei şi fără o rezoluţie ONU.

Să ascultăm însă cu un plus de atenţie vocile din corul european. Cel puţin 20 de state membre ale Uniunii sprijină soluţia recunoaşterii suveranităţii statale a provinciei Kosovo în cazul în care aceasta se va desprinde de teritoriul sîrbesc. Printre susţinători se numără marile state ale Uniunii. Împotriva soluţiei suveranităţii statale s-au pronunţat Grecia, Ciprul şi Slovacia. Spania şi Ungaria stau în expectativă.

Un Kosovo suveran ar deschide apetitul unor minorităţi spre independenţă. În pofida disensiunilor interne Uniunea Europeană tinde în continuare spre adoptarea unei linii comune şi menţinerea impresiei de coeziune a membrilor săi.

NATO, printre ai cărei membri se numără majoritatea ţărilor Uniunii Europene, îşi va menţine contingentul de 16.000 de militari în Kosovo pentru a preveni eventuale nelinişti.

Pînă la data probabilă a obţinerii independenţei provinciei Kosovo, în mai 2008 ar urma ca Uniunea Europeană să prezinte o linie comună clară şi ca o nouă rezoluţie ONU să fie adoptată. Atît Serbiei cît şi provinciei Kosovo ar trebui să le fie oferită perspectiva unei aderări într-un viitor ce-i drept ceva mai îndepărtat la NATO şi Uniunea Europeană.

Poziţia americană este de la bun început clar definită: în vederea unei păci durabile, toate popoarele din Balcani ar trebui să dispună de propriul lor stat. Soluţia a fost influenţată şi de lobby-ul albanezilor kosovari şi de propensiunile misionariste ale preşedintelui Bush. Şi nu în ultimă instanţă, Washingtonul este dornic să-i dea de înţeles unei Rusii tot mai puternice unde se termină sfera ei de influenţă în Balcani.

Pentru Rusia lui Putin solidaritatea cu fratele sîrb constituie combustibilul politicii sale în Balcani. Moscova doreşte să temporizeze dacă nu chiar să zădărnicească integrarea ţărilor din Balcani în Uniunea Europeană dar mai ales în NATO, percepută din nou ca alianţă ostilă.

În ONU, Rusia este dispusă să voteze doar acea rezoluţie care întruneşte şi asentimentul Serbiei. Aceasta, ca şi marea ei prietenă din răsărit, pot invoca rezoluţia 1244 care din perspectiva dreptului internaţional consideră provincia Kosovo drept parte componentă a Serbiei.

Nu numai din acest motiv, Moscova are interes să prelungească durata negocierilor sîrbo-kosovare, considerînd sorocul dat - 10 decembrie - drept artificial iar aspiraţia provinciei Kosovo spre suveranitate statală de-a dreptul primejdioasă, ea putînd încuraja minorităţile etnice din Federaţia rusă să-şi ceară şi ele dreptul la independenţă. Kosovo rămîne aşadar pe mai departe un subiect exploziv…