Kabul: Nimic nu poate garanta siguranţa

Suntem cufundate în munca noastră: ascultăm, citim ordine de deportare. Amir, Nuri, Mujtaba şi Isa ne povestesc despre teama de a trăi în Kabul. Suntem în capitala Afganistanului, împreună cu solicitanţi de azil care au fost refuzaţi în Germania. Deodată auzim despre atentatul asupra organizaţiei caritabile "Operation Mercy" de la Kabul. Suntem afectate, vestea ne şochează. Orice atentat e oribil. La Kabul. Paris. Nisa. Bruxelles. Berlin. 

Încă nu există detalii clare. Dăm câteva telefoane în Kabul să aflăm mai multe. Urmărim ce spun colegii afgani pe social media. 

Ne informăm familile că suntem bine. Ne sună prietenii şi colegii, ne trimit mesaje pe SMS şi Whatsapp. Tinerii care tocmai au fost deportaţi înţeleg atâta germană cât să ştie despre ce vorbim. Mujtaba şi Isa ne spun că le pare rău. Încercăm să primim confirmări de la redactoarea şefă şi de la coordonatorul pentru securitate. 

Atentatul viza străinii

Imaginea devine tot mai clară. Atentatul de sâmbătă seara a vizat străinii. Ţinta a fost complexul de locuinţe al organizaţiei caritabile. Un paznic afgan şi o voluntară germană au murit. O voluntară finlandeză a fost răpită. Nu este primul atentat în Kabul care vizează străinii. Dar cele mai multe atentate sunt îndreptate asupra civililor afgani. De la începutul anului au avut loc acolo cel puţin şapte atentate majore în urma cărora au murit şi au fost răniţi câteva sute de oameni. Atentatele au fost revendicate fie de talibani, fie de "statul islamic". 

În ultimele zile am avut parte de o capitală afgană liniştită: fortăreaţa Kabul părea acum câteva zile, la aterizarea noastră, foarte calmă. Soarele străluceşte, cerul e albastru, senin. Oamenii cu care intrăm în contact ne salută deschis şi prietenos. Nu numai atentatul recent ne arată cât de înşelătoare poate fi această linişte. 

Nimic nu poate garanta siguranţa la Kabul. Un loc, care azi e sigur, poate fi lovit mâine de un atentat. Ne-am impus şi noi înaintea plecării reguli de siguranţă. Angajatorul nostru are reguli clare pentru zone de conflict. Le respectăm dar mergem şi după instinct. Mai mult de atât nu putem face. 

Teroarea şi violenţa fac parte din viaţa de zi cu zi

Ne întrebăm partenerii de discuţie ce părere au despre faptul că SUA şi partenerii NATO vor să trimită din nou mai mulţi soldaţi în Afganistan. "Cu ce va ajuta asta, dacă în rest nu se schimbă nimic?" "Cel mai impotant ar fi ca noi, afganii, să fim uniţi iar guvernul nostru să conducă, în loc de a se certa". "La ce sunt buni mai mulţi soldaţi, dacă nu au voie să lupte"? "NATO a eşuat. Ar trebui să ne trimită trupe ONU". "Ne dorim de la comunitatea internaţională întâi siguranţă şi apoi educaţie". 

Oricât ar fi de diverse răspunsurile, nimieni nu se simte în siguranţă la Kabul. Dar toţi trăiesc cu acest risc, pentru că viaţa trebuie să meargă mai departe. Auzim deseori că se spune: "Când plecăm dimineaţa, nu ştim dacă ne mai întoarcem teferi seara, dar trebuie să mergem mai departe". 

Ca străini în acest oraş nu suntem mai în pericol decât ieri, înainte de atentat. Teroarea şi violenţa fac parte din viaţa de zi cu zi în Kabul. La ele se adaugă criminalitatea organizată. Răpirile sunt un model de business. 

Suntem aici ca jurnalişti, pentru a portretiza capitala afgană. Cunoaştem Kabulul şi Afganistanul din multe călătorii anterioare. Afganistanul este o ţară în război. Prezenţa militară internaţională, acolo de 16 ani, i-a adus ţării deschidere, dar nu şi pace şi securitate. 

Autoare: Sandra Petersmann, Birgitta Schülke-Gill / lp