"Pandemia marchează adevăratul început al secolului 21"

DW: Domnule Krastev, a trecut aproape un an de când Covid-19 a început să schimbe lumea. Din perspectiva dumneavoastră, cum a schimbat pandemia Europa?

Ivan Krastev: Exista un anumit stil de viață, pe care îl consideram de la sine înțeles, fie că ne plăcea sau nu. Dintr-o dată am realizat cât de fragil era totul. Spre exemplu, ni se părea normal că putem călători oriunde vrem, dar toate acestea au dispărut subit.

E la modă să compari pandemia de Covid cu un război. Cu scurt timp în urmă, când am zburat de la Viena la Sofia, am realizat însă că, în mod paradoxal, pandemia e opusul unui război. Pe timp de război, cele mai aglomerate locuri sunt gările și aeroporturile, pentru că oamenii sunt mereu în mișcare, călătorind în diferite direcții, în încercarea de a fugi de ceva. Acum, în pandemie, aceste locuri sunt cele mai solitare din lume.

Faptul că lumea a încremenit este una dintre schimbări. Și cred că vom rămâne cu această idee a normalității care ne-a fost luată.

Pe de-o parte, totul a încremenit, pe de altă parte, oamenii din întreaga lume sunt conectați virtual, digital...

Sunt de acord. Est-europenii din generația mea vorbesc mult despre ce înseamnă libertatea. Uneori, acest sentiment are un aspect fizic. Pentru cineva din generația mea, era experiența cea mai directă, fizică a libertății să treci frontierele dintre țări. Dintr-o dată, a trebuit să reconsiderăm toate acestea.

Închiși în locuințele noastre, am înțeles mai clar decât oricând că trăim în aceeași lume, pentru că peste tot discutam despre același subiect, în fiecare limbă.

În al doilea rând, această interconectare a devenit virtuală, ceea ce însemna că eram la fel de apropiat de un prieten aflat pe cealaltă parte a străzii ca de altul, aflat în altă emisferă a globului. Dacă nu poți ieși din casă, pe amândoi îi percepi la fel de departe.

În plus, am început să fim interesați de lucruri care nu ne-ar fi preocupat în mod normal. Timpul petrecut închiși în apartamente le-a deschis lumea multora, pentru că acum au înțeles cât de legați suntem unii de alții.

Mai există și alt efect asupra Europei. Am participat la un sondaj de amploare, realizat de European Council on Foreign Relations, înainte de adoptarea planului european de relansare economică. Atunci, oamenii se declarau dezamăgiți de reacția inițială a Uniunii Europene, mai ales spaniolii și italienii. Cu toate acestea, concluzia la care au ajuns în contextul acestei crize a fost că avem nevoie de mai multă consolidare europeană.

Una dintre explicațiile acestui paradox - oamenii au vrut mai multă Europă chiar dacă credeau că Europa nu s-a descurcat prea bine la începutul crizei - este faptul că europenii au văzut lumea, dintr-o dată, cu alți ochi. 

Cu șase luni în urmă ați scris o carte despre impactul pandemiei asupra vieții în Europa. Ce s-a schimbat de atunci?

Când e vorba de integrarea europeană, a fost un pas înainte de-a dreptul radical. În același timp, a existat o mare pierdere - iar aceasta este partea psihologică foarte interesantă a crizei. A fost impus primul lockdown. Apoi a venit vara și credeam că am scăpat, probabil, de ce fusese mai rău. Cu toate acestea, oamenii de știință ne avertizau în continuare că pandemia nu s-a terminat. 

Apoi a urmat cel de-al doilea lockdown și a devenit clar - cel puțin din ce văd în Austria și Bulgaria - că oamenii nu mai sunt dispuși să se conformeze deciziilor guvernelor. În principal, ei sunt epuizați, iar unii consideră că guvernele exagerează. Acum, când e vorba de vaccinuri și vaccinări, consider că nivelul neîncrederii pe care îl observăm în societate începe să fie distructiv. 

Credeți că această neîncredere are de a face cu teoriile conspiraționiste care sunt foarte răspândite?

Da, absolut. Tot auzim multe teorii de acest fel. Când a început criza, speram și mă așteptam chiar ca încrederea în experți să crească în mod considerabil. În fond, când e vorba de sănătatea unei persoane, de cea a rudelor și prietenilor, oamenii sunt mai dispuși să aibă încredere în medici și experți decât, spre exemplu, în contextul unei probleme de politică externă. 

În țări ca Germania, majoritatea respectă, în general, sfaturile. Dar în alte țări - nu doar în estul Europei, uitați-vă și la Franța - observăm că neîncrederea față de orice tip de opinie exprimată de experți este atât de mare încât unii oameni sunt dispuși să creadă cele mai aiuritoare teorii conspiraționiste. 

Este vorba, în acest context, de o amenințare la adresa democrației din Europa?

Da, pentru că încrederea e foarte importantă într-o democrație. În țara din care provin (Bulgaria), nu-i întotdeauna un lucru bun să ai încredere în guvern. E important să te îndoiești de cei care te conduc. Dar această neîncredere trebuie să se bazeze pe argumente solide, pe rațiunea care contribuie la emanciparea cetățenilor. 

Ceea ce mă deranjează cel mai mult în privința neîncrederii crescânde din această criză este că oamenii încep cu suspiciunile la adresa guvernului și încearcă să folosească fricile fără să fie dispuși să propună ceva concret. Spre exemplu, neîncrederea antivacciniștilor paralizează orice acțiune colectivă. 

E interesant că naționaliștii și populiștii nu profită mai mult de pe urma acestei situații. Cu câteva luni în urmă, mulți credeau că politicienii ca Donald Trump sau Viktor Orban ar putea deveni și mai puternici, dar nu a fost așa. De ce?

Da, e adevărat. Aș argumenta că la baza populismului nu stă frica, ci anxietatea. Aceasta din urmă este o frică foarte difuză, la care oamenii reacționează căutându-și un reprezentant al propriei anxietăți. Dar când vine o criză ca pandemia de coronavirus, ei caută politicieni care preiau responsabilitatea și rezolvă problemele. 

Iar în această privință, populiștii n-au avut nimic de oferit. Sigur că mulți dintre acești "lideri puternici", care se fac că au totul sub control, nu agreează această criză, deoarece în aceste vremuri ar fi nevoie de lideri capabili să coopereze cu societatea. 

Așadar, ce pot face democrațiile europene pentru a-i convinge pe oameni?

Democrațiile liberale ar trebui să arate că interesul colectiv este prioritatea. Oamenii au dreptul să nu fie de acord, dar ei ar trebui să fie dispuși să suporte consecințele. Spre exemplu, nu mi s-ar părea anormal ca o companie aeriană să vrea să se asigure ca pasagerii care urcă în avion să fie vaccinați, pentru că aici e vorba de protejarea celorlalți. 

În aceste circumstanțe, s-ar putea ca tocmai vigoarea democrației să constituie un risc?

Există un risc real, care apare în faza care sper că va fi ultima a acestei crize, și anume organizarea vaccinărilor. Avem aici un conflict clasic, tipic în orice democrație liberală, între drepturile individuale și interesul public. Spre exemplu, eu aș avea dreptul, ca individ, să spun că nu vreau să fiu vaccinat. Ar fi o decizie personală, din motive care ar putea fi diferite față de cele invocate de alte persoane. Sau pot decide că am dreptul să aleg la care dintre vaccinuri vreau să recurg. 

Pentru ca societatea să se întoarcă la normalitate, e însă nevoie de un anumit număr de oameni vaccinați. Din punctul meu de vedere, este un aspect de importanță majoră în ziua de azi. 

Așadar, cum vom reglementa conflictul dintre drepturile individuale și reîntoarcerea la normalitate, ținând cont de faptul că fiecare lună în care se prelungește criza aduce costuri economice foarte mari? Presiunea legată de economie va crește. Europa nu-și poate permite să fie codașă la revenirea după această criză, iar diferențele socio-economice vor avea o importanță majoră. 

Cu ce provocări se va confrunta proiectul european în 2021 și cum putem să le abordăm?

Cred că e extrem de important pentru Europa întreagă să iasă din criză în 2021 și să se întoarcă la un anumit grad de normalitate. Acest lucru înseamnă, în principiu, reconstrucția economiei, deschiderea granițelor și intrarea într-o nouă etapă post-pandemie. 

În plus, consider că modul în care Uniunea Europeană se va poziționa în lume în 2021 va fi decisiv. În acest context, relațiile cu Statele Unite și China vor avea o importanță majoră. 

Pandemia marcheză adevăratul început al secolului 21. 

Politologul bulgar Ivan Krastev e directorul Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia și Fellow al Institutului pentru Științele Omului de la Viena. În iune a fost publicată traducerea germană a cărții sale despre pandemia de coronavirus, "Este deja mâine?" .