1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Informatorii serviciilor secrete, în slujba extremiştilor de dreapta?

18 noiembrie 2011

Infiltraţi în organizaţiile certate cu legea sau chiar în grupări teroriste, informatorii serviciilor secrete au misiunea de a colecta informaţii. Rolul şi munca acestor "agenţi de ocazie" sunt, uneori, puse la îndoială.

https://p.dw.com/p/13Crt

"Uneori cedează farmecului noii scene căreia îi aparţin şi îşi uită adevărata misiune. Pericolul apare în special în cazul informatorilor care nu sunt consevcent şi îndeaproape controlaţi", afimă Hans-Heiner Kühne, profesor emerit la facultatea de drept a Universităţii din Trier.

Pe de altă parte, susţine profesorul, ei nu pot fi chemaţi la raport tot timpul, întrucât lucrul acesta ar duce la absenţa lor îndelungată din sânul organizaţiilor în care sunt inflitraţi.

"De regulă, informatorii sunt recrutaţi prin promisiuni sau, mai mult sau mai puţin, prin presiuni. Uneori, celor care ispăşesc o pedeapsă în închisoare, li se promite o scurtare a pedepsei. De asemenea, serviciile secrete speculează problemele personale ale persoanelor vizate, cum ar fi datorii mari sau dependenţa de droguri, pentru a le determina să colaboreze", spune Ralf Gössner, avocat şi militant pentru drepturi civice.

El însuşi a fost supravegheat timp de aproape patru decenii de către oamenii serviciilor secrete până când a dat în judecată Oficiul Federal de Protecţie a Constituţiei (BVS, serviciul secret intern) şi a câştigat.

"Cârtiţe" bine plătite

Renunţarea completă la "cârtiţe", pe care mulţi tind să o propună, ar însemna şi renunţarea la informaţii. Problematică este şi chestiunea remunerării informatorilor. Gössner este de părere că, prin plata acestor servicii, statul german n-a făcut nimic împotriva scenei de extremă dreapta, ci a contribuit la consolidarea ei printr-o finanţare generoasă a informatorilor care, în loc să-şi facă datoria, au abandonat din mers înţelegerea cu serviciile secrete.

În opinia lui Hans-Heiner Kühne, interzicerea partidului de extremă dreapta, NPD, nu ar contribui cu nimic la combaterea extremismului. "NPD poate fi mai eficient controlat dacă nu este scos în afara legii. Interzicerea partidului ar simboliza o distanţare faţă de această grupare şi ar avea însemnătate politică". Dar nu ar "ajuta la nimic", susţine profesorul.

Toate serviciile secrete din Germania se află sub supravegherea Comisiei parlamentare de control (PKG). "Conform teoriei, existenţa acestui instrument unic este suficientă. Dar nimeni nu poate spune ce se întâmplă cu adevărat, fiindcă, în scopul apărării informaţiilor clasate, totul rămâne secret. Singurii capabili să hotărască în privinţa eficienţei mecanismului de control sunt factorii de decizie politică", adaugă Hans-Heiner Kühne.

Tot ei vor decide când şi dacă va fi necesară o reformare a sistemului serviciilor secrete din Germania.

Autori: Daphne Gratwohl, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu