„Liderii autoritari nu pot controla sentimentele publice”

Petro Poroşenko este un personaj ale cărui interese de business s-au intersectat de mai multe ori, potrivit presei, cu cele ale oligarhului Vlad Plahotniuc, care controlează Guvernul de la Chișinău.

Ucraina este un jucător activ în soluționarea conflictului transnistrean, fiind parte a formatului de negocieri 5+2 și având 405 kilometri de hotar comun cu regiunea separatistă transnistreană – principalul coridor de contrabandă care alimentează, de peste două decenii, fluxurile financiare ale oligarhilor din Rusia, Ucraina și Republica Moldova, în detrimentul bugetelor celor trei țări.

Dodon caută să iasă din izolarea celor doi vecini

Președintele pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon, l-a felicitat pe Zelenski și și-a exprimat speranţa că în cel mai scurt timp va fi posibilă o întrevedere „pentru a discuta agenda relaţiilor bilaterale”: „Îmi exprim speranţa că relaţiile seculare de bună vecinătate dintre popoarele şi ţările noastre, bazate pe cooperare constructivă şi înţelegere reciprocă, vor continua să se dezvolte şi să se consolideze cu succes”, i-a scris Dodon președintelui ales al Ucrainei.

În noiembrie 2016, întrebat ce crede despre anexarea Crimeei de către Rusia, Igor Dodon a declarat că „de facto, Crimeea e parte a Rusiei”. Din această cauză, până în prezent autoritățile de la Kiev au ignorat orice contact cu acesta.

Ce schimbări va genera alegerea lui Zelenski în problematica transnistreană?

La Chișinău, schimbarea președintelui ucrainean este privită cu speranță, dar și cu o mare doză de nesiguranță. Mesajele acestuia sunt analizate minuțios în încercarea de a intui dacă noul președinte va păstra ori nu linia de securitate setată de Petro Poroșenko în raport cu regimul separatist de la Tiraspol, în special pe segmentul de hotar care leagă Transnistria de Ucraina. În acest context, zvonurile precum că în spatele lui Zelenski s-ar afla un oligarh cu ramificații în Rusia, dar și retorica prietenoasă a Rusiei, care „salută rezultatul alegerilor din Ucraina”, generează comentarii alarmiste.

Despre cum se vede de la Chișinău victoria lui Volodimir Zelenski în alegerile prezidențiale din Ucraina, DW a discutat cu ex-ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

DW: Am văzut multă incertitudine și interpretări duplicitare, pe ambele maluri ale Prutului, în legătură cu victoria în alegeri a lui Volodimir Zelenski. Unii spun că ar fi „mâna Moscovei” și că ar fi controlat de oligarhul Kolomoisky, alții îl privesc cu speranță și îl numesc „Omul schimbării”. Dumneavostră cum vedeți lucrurile?

Igor Munteanu: În primul rând, asistăm cu toții la o victorie în care un oligarh, aflat la guvernare în calitate de președinte, într-o perioadă extrem de grea, pleacă în mod pașnic de la putere – acceptă înfrângerea și își salută oponentul față de care nu a manifestat niciodată vreun sentiment de bucurie și pune regulile de joc mai presus decât interesele personale. Este o lecție extraordinară, mai ales pentru această regiune (spațiul ex-sovietic – n.n.) plină de dictatori, satrapi și lideri autoritari.

În al doilea rând, vedem o lecție extrem de importantă - noul președinte al Ucrainei unește, în mod simbolic și efectiv, Estul și Vestul țării. Dacă până acum percepția generală era că Ucraina este o țară puternic fragmentată, în care Vestul este pro-occidental, iar Estul este pro-rus - un personaj care nu ține de establishment vine și spulberă acest mit. Vine și reunește. Și vedem, prin victoria sa zdrobitoare, că mesajele sale sunt asimilate de cetățeni. A înregistrat o victorie răsunătoare într-o luptă inegală, pentru că președintele Poroșenko a folosit în această campanie toate resursele administrative aflate la îndemâna unui președinte. Zelinski a venit cu un discurs neconvențional, cu probleme simple, care afectează fiecare cetățean, cu o mare deschidere către tineri și către zonele neacoperite de retorica oficială.

A treia observație care mi se pare importantă: Dacă mergem pe narațiunea promovată de „Sputnik” și alte medii rusești care diseminează propagandă, care au încercat să acrediteze ideea că Ucraina este condusă de „o juntă de fasciști”, această retorică s-a dovedit a fi praf, pentru că la guvernare în Ucraina vine un președinte cu origini naționale evreiești. Deci, propaganda rusească s-a dovedit a fi un eșec. Încercarea de a manipula societatea ucraineană, cu scopul de a o dezbina, nu a funcționat deloc.

Care este lecția pe care ar trebui să o învățăm noi din ceea ce s-a întâmplat în Ucraina?

Că dictatorii și liderii autoritari nu pot controla sentimentele publice, sentimentele cetățenilor care nu tolerează corupția, care vor reforme și schimbare, care vor cât mai puțină logoree, mai multe fapte și un discurs onest și sincer. Dacă analizăm mesajele de felicitare care vin din toate părțile – de la UE, din partea SUA, chiar și de la premierul rus, Dmitri Medvedev – toți salută intrarea în spațiul public a unei persoane noi, de presupus onestă, de la care așteptă deschidere și sinceritate. Aceasta înseamnă că în planul relațiilor diplomatice externe, cât și în planul așteptărilor populației, există un consens: oamenii care fac politică trebuie să investească mai mult în onestitate și sinceritate ca să obțină acces la putere.

Am prins și afirmația lui Zelenski precum că va declanșa un război informațional contra surselor de ostilitate din zona aflată sub ocupație. Deci, el consideră că nu atât armele trebuie să vorbească, ci comunicarea și angajarea în discuții a populației din zonele de luptă. Personal, nu știu cât e de realistă această tactică de vreme ce știm că în zona Donbasului sunt trupe regulate rusești și nu este vorba doar de populația locală care militează pentru separarea de Ucraina. Totuși, această nouă abordare a lui Zelenski este interesantă – când președintele nu pune accentul principal pe armată, ci pe comunicare și pe angajarea populației în această comunicare. Este o abordare total opusă celei aplicate de Petro Poroșenko.

Care ar fi efectele unei asemenea abordări asupra relației cu Republica Moldova, care are, la frontiera cu Ucraina, o zonă separatistă controlată de Rusia?

Este prematur să facem anumite judecăți în legătură cu aceasta acum. Vom putea face asta peste câteva săptămâni, când vom ști care-i este echipa de consilieri, vom ști exact ce-și dorește noul președinte și dacă va exista continuitate în raport cu problemele de securitate națională. Mă refer la faptul că Petro Poroșenko trata Transnistria ca pe o problemă de securitate națională maximă, iar dacă Zelenski va pune accent pe instrumentele de comunicare în loc de securizarea perimetrului afectat de zonele separatiste, ar putea apărea schimbări. Dar nu cred că Zelenski, care este foarte conștient de atitudinea populației față de anexarea Crimeei, față de cursul războiului, ar putea schimba radical atitudinea statului ucrainean față de Transnistria, de exemplu, în sensul recunoașterii acesteia.

Presa de la Chișinău a scris în repetate rânduri despre contopirea intereselor lui Petro Poroșenko cu cele ale lui Vlad Plahotniuc, despre care se spune că încă mai controlează Republica Moldova. Ce se va întâmpla acum? În ce măsură interesele oligarhiei din Republica Moldova au fost zdruncinate de pierderea puterii de către Poroșenko? În ce măsură interesele oligarhului moldovean vor mai fi tolerate la Kiev?

Acesta este un alt subiect extrem de interesant la care nu ne putem expune în acest moment. Dar atâta vreme cât banii circulă, cât rețelele rentiere atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova nu sunt eliminate - atâta vreme va exista un soi de comunitate a oligarhilor. Din această cauză, nu exclud că unele înțelegeri existente ar putea fi păstrate sau preluate.

Igor Dodon s-a grăbit să-l felicite pe Zelenski și și-a exprimat disponibilitatea de a avea o întrevedere oficială cu acesta... Credeți că va accepta Zelenski o astfel de întrevedere având în vedere afirmațiile făcute anterior de Igor Dodon despre apartenența Crimeei la Rusia?

Igor Dodon își dorește foarte mult să iasă din izolarea celor doi vecini ai Republicii Moldova, pentru că și Bucureștiul, și Kievul l-au respins după reacțiile pripite și negândite de acum câțiva ani, care au eliminat orice posibilitate de întrevedere oficială. Respectiv, în acest moment, autoinvitarea lui Igor Dodon la Kiev este mai degrabă un fel de curtuoazie care însă, nu-i va aduce neapărat un răspuns pozitiv.