Iarna dictatorilor și tăcerea intelectualilor de stânga

În absența premierului canadian Trudeau, ocupat să-și reprime partea de popor care se opune vaccinului obligatoriu pentru delict de opinie și proteste pașnice, Jocurile Dictatorilor de la Beijing au luat sfârșit ”așa cum se cuvine”, cu China comunistă, Rusia și cenzura pe podiumul campionilor medaliați. În răstimp mă întreb: ce mai fac complicii tiranilor? Unde se ascund? De ce nu ripostează politicienilor postmoderni și woke din vest, cu tot atâta vigoare cu care combat nu mai puțin oribila extremă dreaptă?

De ce tac intelectualii liberali de stânga? De ce mint în fața evidenței? Nu știu ei, oare, că democrațiile liberale pe care pretind a le iubi, se năruie rapid, sub ochii lor? Nu realizează ei ce li se întâmplă democrațiilor lovite implacabil de revendicările absolutiste ale unei extreme stângi totalitare, care, la o jumătate de veac de la renașterea ei postmodernă, trece sau a și trecut la putere, după ce a învățat cele mai terifiante șmecherii?

De ce nu denunță bravii noștri gânditori progresiști o politică neomarxistă, a pretinsei ”justiții sociale”? Nu pot susține că n-ar ști că e un antiliberalism născut din gândirea hipersceptică și excesiv de întortocheată a unor Foucault și Derrida, ca și din cea totalitară, comunistă, a unor Lukacs, Gramsci și Marcuse. Oare ce îi împiedică să constate că, deși derulată sub faldurile echității, incluziunii, diversității, feminismului și antirasismului, departe de a fi justiție, e nedreptate pură chiar față de cei pe care pretinde a-i apăra? Căci e, de fapt, neincluzivă, rasistă, antineagră, antifeministă și nu numai anticreștină, antiamericană și antioccidentală.

Știu. Se tem. Sunt mari profesori universitari și le e frică. Ar putea cădea victimă maoistei cancel culture, aflate la putere în rândul elitelor anglo-saxone. Cine știe când ajunge cultura anulării și pe malurile Dâmboviței și îi distruge? Doar nu pot fi toți profesorii onești și curajoși ca româno-americanul Sergiu Klainerman, de la Princeton, care deplângea, recent, degradarea aritmeticii în școlile americane, în care a rezolva cu 4 problema lui 2 ori doi înseamnă, ca în Orwell, o probă de ”rasism”. Iar mintea școlarilor e otrăvită de la grădiniță și până în universități. Doar n-au cum să aibă toți eroismul profesorului universitar de biologie Bret Weinstein, care s-a opus deschis discriminării sale ca ”alb” și a fost, practic, dat afară de la slujbă, la Evergreen?

Continuă să existe progresiști prostiți de promisiunile filistine ale marxism-leninismului, de mult evidențiate de catastrofa comunismului oriunde a fost aplicat, cu cele o sută de milioane de victime ale sale, darămite naivi care refuză să admită realitatea unei ”Teorii” postmoderne, totalitare și nihiliste, care a și distrus nenumărate cariere. Și care, dacă e lăsată, va nimici cu siguranță multe vieți de femei și de bărbați albi sau de culoare, heterosexuali sau nu, cu dizabilități sau nu, de stânga și liberali sau conservatori, creștini, evrei sau agnostici și atei.

În fine, mai sunt și cei care nu sunt atât de naivi ori smintiți, încât să nu priceapă că, așa cum reliefa cândva pedagogul german Bruno Bettelheim, copiii au nevoie de basme, inclusiv de cele aparent dure, politic incorecte, pentru ca mintea să li se dezvolte în confruntarea cu realitatea prelucrată și sublimată în povești. Și că deci le face rău cenzurarea Albei ca Zăpada. Să refuze să ia cunoștință de pățania unei feministe de stânga, ca J.K. Rowling, ”anulate” de militanții extremei stângi woke pentru că e de părere că femeia e femeie (biologică) și nu ”om care menstruează”. Și pentru că autoarea lui ”Harry Potter” a apărat dreptul altei femei, date afară de la slujbă doar pentru că a afirmat existența femeilor biologice, fără să conteste drepturile altor ”minorități de gen”.

Deși percep această realitate monstruoasă, unii intelectuali progresiști tac totuși, vinovat, crezând prostește, dar sincer, că eventualul lor protest în contra noului totalitarism postmodern, de sorginte marxist-deconstructivistă, ar da apă la moară dreptei și conservatorilor. Pe care-i urăsc atât de cordial, încât li se pare peste puterile lor să denunțe extrema stângă.

Și acești inși se înșală rău. I-ar ajuta consistent democrației liberale, dacă ar interveni. Cui dau apă la moară tăcând? Lesne de stabilit. Deși pare că le e peste putință să înțeleagă de unde a preluat ideologia ”corectitudinii politice”, ca să-i spunem pe numele ipocrit pe care și l-a ales, răul politicilor ei identitare și rasiste, e limpede: l-a împrumutat de la nazism și fascism.

Așa cum a moștenit și avansează toate scuzele formidabile (rămase populare chiar și după ce comunismul a lăsat în urmă un cataclism), incluse în ipocrizia fără margini a regimurilor marxiste, care pretind invariabil că apără victimele oprimării și garantează o lume mai echitabilă, dar distrug și însângerează mai tot, umplând garantat doar portofelele liderilor și activiștilor lor.

E bine să știe ce anume comit intelectualii publici de stânga când rămân impasibili și muți în fața samavolniciei și represiunii totalitare, de care nu se mai fac vinovați doar colegii lor din facultățile anglo-americane, sau gloatele de activiști extremiști din net, ci și oameni politici trecuți pe la înaltele universități subminate de teoreticienii postmodernismului așa-zisei ”justiții sociale”.

Tăcând acum și în viitor nu contribuie doar la deconstrucția democrațiilor și a civilizației iudeo-creștine, care le-au dat șansa de a fi de stânga. Își compromit propriile realizări intelectuale. Își pătează numele. Își mânjesc blazonul indelebil, devenind complici.

În ce mă privește, ca să nu fiu complice la crimele regimului chinez și la părtășia, conivența și coluziunea intelectualilor publici și oamenilor politici apuseni care-i ”înțeleg” pe tirani, am boicotat de departe Jocurile Dictatorilor, refuzându-i telecomandei dreptul de a comuta pe ”olimpiadă”.

Urmăriți dezbaterea despre aceste subiecte la Hotnews.ro: