Helmut Schmidt - peste tot acasă

Helmut Schmidt a marcat puternic politica germană. Discursurile sale din Bundestag sunt memorabile. A fost un adevărat orator și modulațiile vocii sale au rămas inimitabile. Pe lângă talentul retoric, imaginea sa a fost completată de figura de tată puternic, mereu gânditor. Pentru mai multe generații, el a fost cel care a explicat sensul diverselor fațete ale unei lumi complexe. Sau cum s-a exprimat biograful său: a fost cel mai tânăr dintre seniori.

A fost total diferit de prietenul de partid și predecesorul său în funcție Willy Brandt. Cei doi s-au aflat la polii sociologici și ideologici opuși ai social-democrației: Brandt a excelat în partea emoțională a politicii, a fost cel care a dat naștere visurilor politice. Schmidt a reprezentat partea pragmatică, concretă, a încercat mereu să stimuleze capacitatea rațională a publicului său. A fost un priceput mediator de crize, de care a avut parte cu vârf și îndesat în mandatul de cancelar. Viziunile politice îl oripilau: cei cu viziuni ar trebui să meargă la doctor, a spus el o dată.

Un cetățean obișnuit din cadrul elitei

Helmut Schmidt a fost un fenomen. Cei care își mai amintesc acum de perioada în care acesta a fost cancelar (anii 70 și începutul anilor 80) sunt acum la pensie sau aproape de vârsta pensionării. După părăsirea funcției de cancelar a început să joace rolul înțeleptului politic, cel care are mereu dreptate. Nu l-a interesat niciodată spiritul epocii, și-a făcut propriile reguli - aceasta se vede din obiceiul de a fuma chiar și acolo unde nu mai era permis. A dat dovadă deseori de incorectitudine politică. A abordat cele mai interzise unghiuri și nimănui nu i-a trecut prin cap măcar să încerce să-l împiedice să o facă. Avea ceva elitist în el, chiar dacă s-a considerat mereu un om de rând. Rarisim a folosit adresarea social-democrată "tovarăși". Dar cu toată lume a folosit mereu adresarea "Dumneavoastră", chiar și cu prietenii cei mai apropiați.

Poliglot din Langenhorn

Helmut Schmidt a fost din multe puncte de vedere o persoană în afara normelor și tiparelor. Pentru un social-democrat, a fost foarte atent la solicitările și interesele piețelor, a căror funcționare o înțelegea foarte bine. Din perspectiva valorilor civice, și-ar fi găsit oricând un loc în rândurile conservatorilor sau liberalilor. Iar aceste trăsături considerate atipice pentru un om de stânga au făcut posibilă prietenia sa cu președintele liberal-conservator al Franței, Giscard d'Estaing.

Nobilul președinte francez, figură reprezentativă pentru la Grande Nation, l-a vizitat deseori pe Schmidt oficial la cancelaria federală din Bonn sau la reședința privată a acestuia din Hamburg-Langenhorn. Atât sediul relativ mic și funcțional al cancelariei, cât și reședința privată modestă din Langenhorn erau locuri prea puțin impozante pentru marele senior coborât din luxul de la Paris. Dar Schmidt nu a avut niciodată nevoie de astfel de simboluri ale statusului elitist. Legătura sa cu Giscard a funcționat la nivel intelectual. Schmidt era o persoană care făcea diferență între artă și artizanat, cânta mai mult decât decent la pian, scria cărți și sute de articole de ziar. Schmidt era peste tot în lume acasă și o arăta, nu fără vanitate. Helmut Kohl a descris această trăsătură a lui Schmidt astfel: "vor urbaner Arroganz nur so strotzend."

Cancelar al posibilului, nu al dezirabilului

Calitățile sale au ieșit la iveală în momentele de criză. Fiecare epocă are protagoniștii ei. Iar în perioada de după cancelarul Brandt, începând din 1974, a fost momentul lui Helmut Schmidt. Mandatul său a fost marcat de două crize ale țițeiului. Simultan, a combătut niște excese sociale scumpe din periaoda predecesorului său. Nu succesele economice, ci propriul său management de criză a fost ceea ce i-a permis să conducă cu mână de fier executivul.

Cea mai mare provocare a mandatului său a fost seria de atentate teroriste ale RAF (Fracțiunea Armata Roșie), care a testat serios capacitatea de răspuns a statului. Abordarea sa dură în lupta anti-teroristă a dat roade, statul s-a impus. A fost fidel propriului motto: "Și democrațiile au nevoie de conducători."

Guvernare împotriva spiritului vremii

Mai puțin dramatic, dar foarte important sub aspect social a fost rolul său în dezbaterea privind înarmarea de la începutul anilor 80. Nivelul ridicat de înarmare al URSS trebuia să primească un răspuns pe măsură. Schmidt a fost cel care le-a atras atenția americanilor cu privire la rachetele nucleare cu rază medie de acțiune desfășurate de sovietici împotriva Europei de Vest. Într-un moment de orientare spre pace, simultan cu înființarea Partidului Verzilor, Helmut Schmidt a abordat o linie politică diametral opusă spiritului vremii. S-a poziționat astfel împotriva unei mari părți a populației, dar și împotriva majorității din propriul partid. Conceptul său, al unei Alianțe Nord-Atlantice cu dublă orientare - înarmare și negociere -, este cel care a dus în cele din urmă la prăbușirea economică a Uniunii Sovietice.

Abia după victoria asupra blocului estic i s-a făcut dreptate, poziția sa l-a izolat cât timp a fost cancelar. Schmidt s-a simțit obligat să respecte principiul balansului de putere, ca premisă pentru asigurarea păcii, similar politicii echilibrului promovate de Bismarck. O abordare de succes. Helmut Schmidt a scris un capitol amplu din istoria Germaniei, nu doar pentru că a fost al cincilea cancelar federal: el a rămas și după pierderea funcției de șef de guvern, în 1982, pentru decenii la rând, unul dintre cei mai respectați cetățeni germani.