Grupurile politice europene și carența democratică

După votul din PE împotriva listelor paneuropene, președintele Franței a reacționat semnalând lipsa de coeziune a grupurilor politice actuale, care ar conține ”incoerențe” de natură să blocheze eforturile de integrare. În opinia sa, nici măcar principalele grupuri politice, Partidul Popularilor Europeni și Partidul Socialistilor Europeni, nu împărtășesc valori comune fiind împărțite între populiști, progresiști și eurosceptici. În consecință, a spus Emmanuel Macron, ”Europa ar fi din punct de vedere democratic mai bună dacă harta politicii ar fi complet retrasată” (reuters).

Declarațiile președintelui Franței devin mai ușor de înțeles dacă luăm în considerare situația propriului partid (”La République En Marche”) care nu are nicio reprezentare în Parlamentul European, fapt care îl privează de o pârghie importantă de acțiune politică. În plus, chiar dacă după viitoarele alegeri europene, ”En Marche” ar trimite mai mulți deputați la Strasbourg, afilierea lor la marile grupuri bine constituite ar fi problematică. Ar putea adera macroniștii la PPE? Puțin probabil. Dar la socialiști? După ce s-a întâmplat în Franța, nici atât. Singura variantă ar fi ALDE, numai că grupul rămâne relativ mic și incapabil să dicteze mersul lucrurilor în Parlament. Iată prin urmare că Emmanuel Macron are un interes vital ca întreaga structură politică a PE să fie refăcută din rădăcină.

Dar dincolo de interesul său politic, Macron are perfectă dreptate atunci când descrie grupurile ca formațiuni compozite, cu opțiuni eterogene. E prima dată când un lider politic de anvergură semnalează acest lucru, deși nimeni nu ignorase anomalia aceasta care nu a făcut decât să mineze încrederea în instituțiile de la Bruxelles.

Noi înșine, analizând situația deputaților europeni aleși în România, am semnalat de multe ori inadecvarea stridentă a unor deputați (poate a celor mai mulți) care s-au trezit activând în grupuri cu care nu aveau nimic de împărțit. Cine candidase pe listele PDL se trezea automat la PPE, chiar dacă manifestase un energic euroscepticism sau în ciuda faptului că dezaprobase politica dreptei europene față de resortisanții (”migranții”) din România. Aceeași rămâne situația unor progresiști liberali care s-au văzut înregimentați în PPE, deși valorile lor politice i-ar fi îndemnat mai mult către ALDE. Dar nici la socialiști lucrurile nu au fost mult mai bune, căci s-au văzut aliniați acolo și oameni din PSD cu înclinații conservatoare. Dar ca și cum inadecvarea nu era suficientă, o celebră eurodeputată cu convingeri progresiste, asumate fără înconjur, a părăsit grupul PPE (în care era oricum puțin piezișă) ca să treacă tocmai la conservatorii britanici și la cei polonezi.

Românii au depășit probabil toate recordurile de inadevcare și traseism, căci PD-ul migrase în grup de la socialiști la conservatori fără ca membrii săi să fi făcut vreo declarație personală de conversiune ideologică, iar mai târziu PNL trecea cu arme și bagaje de la ALDE la PPE, cu toate că, numai cu o lună înainte, liderul ei promisese să rămână loial grupului din care făcea parte. Au existat și câteva excepții onorabile, dar problema este că onorabilitate a devenit o excepție.

Privind scena europeană din România, ceea ce spune astăzi Macron era de multă vreme o evidență deconcertantă. Pe de o parte, grupurile erau minate din interior de oameni care votau diferit sau care evitau să participe la anumite dezbateri, pe de alta, libertatea personală a fost amputată. E adevărat că am putea să le reproșăm lașitatea sau oportunismul (unii au părăsit totuși grupul inițial, găsindu-și o familie politică mai apropiată), dar situația nu ține numai de ei, fiind tolerată tacit în favoarea unei oligarhii parlamentare care trage toate firele.

Întrebat recent dacă Emmanuel Macron este pe cale să preia leadership-ul european de la Angela Merkel, filozoful Jürgen Habermas spunea că nu e vorba atât de leadership, cât de justa inițiativă. ”Iar aceasta vine astăzi de la președintele Franței”, a mai spus Habermas (Le Point, 15 februarie 2018). Am adăuga doar că justa inițiativă are nevoie, în prealabil, de o corectă descriere a realității, de un diagnostic just și că acesta vine astăzi, într-adevăr, de la Emmanuel Macron. Indiferent de opțiuni politice, de la stânga la dreapta, de la suveraniști eurosceptici la progresiști federaliști, sau de la ”nomazi” la ”sedentari”, cum spuneam într-o analiză anterioară, cu toții ar avea de câștigat dacă grupurile politice ar fi constituite pe temeiul unor aderențe reale. Europa însăși ar fi mai democratică.