Ce şanse are un al treilea pachet de salvare?
31 iulie 2015Ce se înâmplă însă cu divergenţele de opinie dintre creditorii internaţionali ai Greciei, în speţă între FMI şi grupul euro?
Înacă înaintea începerii negocierilor pe tema unui al treilea program de ajutoare destinat Atenei s-au conturat poziţii care, în opinia multor observatori politici, ar putea face să eşueze noua tentativă. După cum se ştie, statele europene nu vor decât împreună cu Fondul Monetar Internaţional să sară în ajutorul Greciei, iar acesta pledează, pe mai departe, pentru o reducere a datoriilor. Creditorii europeni resping însă propunerea. "Diferenţa dintre poziţiile FMI şi ale europenilor este, în această privinţă, într-adevăr mare", explică politologul de la universitatea renană. Dacă guvernul german pune atâta preţ pe implicarea FMI în eforturile de salvare a Greciei, atunci Berlinul şi celelalte ţări din zona euro vor trebui să facă un compromis, mai apreciază Lazaros Miliopoulos, înclinat să creadă că se va ajunge până la urmă la o soluţie. O reducere "light" a datoriilor ar putea fi, de pildă, soluţia. S-ar putea prelungi termenii până la care trebuie rambursate datoriile sau s-ar putea decide dobânzi avantajoase. O posibilitate ar fi şi condiţionarea reducerii datoriilor de creşterea economică.
În ce priveşte disputele interne din cadrul Syriza, ameninţată cu o scindare, Miliopoulos a menţionat că, dacă se va produce ruptura, "ar fi foarte posibil ca în toamnă să se ajungă la alegeri anticipate şi Tsipras ar avea şanse reale de a obţine majoritatea absoluta, la nevoie tot cu ANEL". De imaginat ar fi şi formarea de către Alexis Tsipras, împreună cu cei din Syriza care-l susţin, a unui nou partid şi a unei noi coaliţii de centru stânga cu PASOK şi formaţiunea "To Potami".
Cui îi vor servi noile alegeri, ţării sau lui Tsipras şi partidului său?
"Grecia are nevoie de multe, de creştere economică şi reforme structurale, înainte de toate, dar în niciun caz de alegeri anticipate. Un nou scrutin nu i-ar servi decât domnului Tsipras", a subliniat politologul.
În pofida acestei situaţii dificile, fostul ministru elen al Finanţelor Varoufakis şi planul său secret privind un aşa-numit Grexit al Atenei ţin în prezent capul de afiş. Miliopoulos apreciază că Varoufakis ar putea deveni periculos pentru Tsipras, atât timp cât nu-şi stă singur în cale. În ce priveşte eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, politologul de la Universitatea Bonn estimează că potenţialul curentului de stânga care pledează pentru un Grexit ar putea lua amploare.
Grexit-ul va rămâne în discuţie, atâta vreme cât sistemul economico-social elen nu reuşeşte să se apropie, pe termen mediu şi lung, de cel din spaţiul euro şi, totodată, atât timp cât nu se va găsi o soluţie eficientă de rezolvare a problemei datoriilor statului grec.