Germania între depresiune și creștere economică
1 aprilie 2021Economia mondială se recuperează mai rapid, decât s-a anticipat, în urma efectelor pandemiei. Potrivit unei prognoze a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Produsul Intern Brut global va atinge nivelul dinaintea pandemiei în doar câteva luni.
Stimulată de China și SUA, unde vaccinările la scară largă împotriva coronavirusului și un pachet ambițios de stimulare financiară, economia mondială va beneficia de un impuls suplimentar, OECD așteptându-se la o creștere de 5,6%.
”La mijlocul anului 2021, producția economică globală va crește peste nivelul ante-pandemie”, a anunțat optimist economistul șef al OECD, Laurence Boone, la începutul lunii martie. Organizația cu sediul la Paris este astfel semnificativ mai optimistă decât în decembrie, când prezicea o creștere de numai 4,2%.
Cu totul altfel se arată situația în Germania, unde Institutul economic Ifo și-a revizuit negativ așteptările de creștere pentru 2021. Pe fondul actualului lockdown, Institutul Ifo estimează în prezent o creștere de numai 3,7% a celei mai puternici economii europene.
În decembrie, echipa de cercetători condusă de Timo Wollmershäuser anticipase o creștere de 4,1%, plecând însă de la premisa unui ritm rapid de vaccinare. S-a dovedit însă că Germania a rămas cu mult în urma posibilităților sale în ceea ce privește vaccinarea, deopotrivă din cauza vaccinului insuficient și a birocrației excesive.
Totuși, experții Ifo rămân încă optimiști. "Înțelepții" economiei germane – un consiliu de experți care consiliază guvernul federal - vorbesc despre o creștere de 3,1 la sută, în timp ce Institutul German pentru Cercetări Economice (DIW) și Institutul de Economie Germană (IW) apropiat de patronate, nu văd decât o creștere de cel mult 3,0 la sută anul acesta .
Stare de spirit apăsătoare
Friedrich Heinemann de la Institutul European pentru Cercetare Economică (ZEW), cu sediul la Mannheim, face un bilanț mixt al performanțelor guvernelor federal și a celor de land după aproape cinci luni de lockdown: ”În primul rând frustrarea este rezultatul duratei neașteptate a pandemiei. Chiar și în cazul unui management de criză optim, nerăbdarea și lipsa de înțelegere ar fi în creștere”, a declarat economistul ZEW într-un interviu pentru DW.
”Totuși, guvernul federal și landurile sunt responsabile pentru conceperea mult prea lentă a unei strategii de testare cuprinzătoare. Se pare că au fost irosite multe luni înainte ca testarea la scară largă să înceapă în cele din urmă în școli și la nivelul general al populației”.
”Nu doar industria oferă sprijin”, explică economistul ZEW într-un interviu acordat DW. ”Avem și o industrie a construcțiilor foarte robustă, iar gospodăriile private continuă să cheltuiască bani în limita ofertelor online și a celor exterioare”. Veniturile oamenilor sunt în mare măsură stabile, afirmă Heinemann.
Critici ale specialilștilor și mediului economic
O serie de reputați economiști și șefi de asociații de afaceri au criticat în termeni neobișnuiți de duri politica de criză a guvernului german în ultimele luni, pe care au catalogat-o drept dezastruoasă.
Anton Börner, șeful Asociației de Comerț Exterior (BGA) a declarat într-un interviu acordat cotidianului ”Die Welt”, că ”politicienii și oficialii consideră că ei înșiși știu totul mai bine, deși nu au niciun contact cu viața de afaceri de zi cu zi”.
De asemenea, Ingrid Hofmann, antreprenoare din Nürnberg, a afirmat, într-un interviu acordat publicației ”Focus”, că Angela Merkel, șefa guvernului federal, ”nu are sânge de economist”.
Criticile mediului economic, spune Friedrich Heinemann, arată că nervozitatea și agresivitatea sunt în creștere inclusiv în asociațiile de afaceri, altfel destul de rezervate. De multă vreme, inclusiv economiști germani renumiți, precum Michael Hüther de la Institutul de Economie Germană din Köln (IW) critică deschis politica anti-pandemie a Berlinului.
Vorbind despre aplicația de avertizare cu privire la infecțiile cu coronavirus comandată de guvernul federal și subvenționată cu 145 de milioane de euro din banii contribuabililor, Hüther l-a acuzat pe Helge Braun, șeful cancelariei federale, că a făcut o ”prostie”.
Părinții care refuză testarea copiilor, să-i țină acasă pe aceștia!
Deși în actuala situație de criză Germania pare copleșită, Heinemann face apel la companii și populație să manifeste mai multă încredere. Acesta consideră că în acest moment ”viziunea întunecată a germanilor despre ei înșiși este exagerată”. ”Nu a mers chiar totul prost”, este convins expertul.
Heinemann este optimist că în scurt timp va fi posibilă controlarea pandemiei fără a fi nevoie de închiderea întregii țări. Condiția necesară, spune el, este ca Germania să facă progrese semnificative în planul testării și al urmăririi digitale a contactelor. ”În această clipă nu mai putem fi atât de îngăduitori cu cei care refuză să se testeze”.
”Dacă o familie nu dorește să-i fie testat copilul este simplu: acel copil nu mai merge la școală sau la grădiniță”, spune Heinemann.
”Este bine să ai dreptul de a alege, dar oamenii trebuie să suporte și consecințele acțiunilor lor. Politicienii ar trebui să fie mult mai sinceri cu oamenii, spunându-le că începând din toamnă, viața unei persoane vaccinate din Germania va însemna mult mai mult contact uman pentru aceasta decât pentru o persoană nevaccinată”.