1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania începe în 2011 retragerea din Afganistan

16 decembrie 2010

Ministerul german de externe este mulţumit în principiu de modul în care evoluează lucrurile în Afganistan, potrivit şefului diplomaţiei, Guido Westerwelle. El a anunţat că retragerea din Afganistan va începe în curând.

https://p.dw.com/p/Qd4I
Angela Merkel şi Guido Westerwelle, liderii coaliţiei de guvernare de la BerlinImagine: picture-alliance/dpa

Potrivit ministrului de externe german, Guido Westerwelle, primii militari ai Bundeswehr vor fi retraşi din Afganistan la sfârşitul anului viitor. Într-o declaraţie guvernamentală consacrată "progreselor şi sarcinilor în Afganistan", susţinută în faţa Parlamentului, Westerwelle a anunţat că numărul militarilor germani se va micşora către sfârşitul anului 2011.

"Astăzi sunt destul de încrezător încât să afirm că la sfârşitul lui 2011 vom începe să reducem contingentul german. Vom folosi orice oportunitate pentru a începe acest proces cât mai rapid posibil."

Responsabilitatea pentru garantarea securităţii va fi transferată în unele provincii afganilor deja la începutul anului viitor, a mai declarat politicianul liberal. Trupele combatante germane vor fi retrase în totalitate până în 2014 din Afganistan, cu condiţia ca progresele realizate în această ţară să fie ireversibile.

"Dacă la o zi după retragerea trupelor internaţionale talibanii vor putea prelua din nou controlul, nu va fi în interesul nimănui. Nu va fi bine nici pentru afgani, nici pentru securitatea noastră", a adăugat Westerwelle.

Internationale Afghanistan Konferenz 20.07.2010 Westerwelle
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, şi şefa diplomaţiei comunitare, Catherine Ashton, în timpul unui zbor spre Kabul la bordul unui C-160Imagine: picture-alliance/dpa

El consideră realistă strategia cabinetului conservator-liberal privind Afganistanul şi recunoaşte că numărul atentatelor s-a majorat în 2010 în această ţară, odată cu sporirea numărului soldaţilor din trupele internaţionale. 2010 a fost anul cu cele mai grele pierderi suferite de coaliţia internaţională în Afganistan, potrivit raportului de 100 de pagini realizat de ministerul german de externe, un prim bilanţ oficial al misiunii din Afganistan, aflată în derulare de aproape zece ani.

Documentul laudă progresele realizate în construcţiile civile, în proiectele de aprovizionare cu apă şi curent electric, dar critică nivelul ridicat al corupţiei şi nerespectarea drepturilor omului.

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestag, va decide în ianuarie asupra viitorului mandat al Bundeswehr în Afganistan. În ţara de la Hindukuş sunt staţionaţi în prezent aproximativ 5000 de militari germani.

Parlamentarii germani susţin începerea retragerii încă de anul viitor iar executivul de la Berlin speră că opoziţia va continua să sprijine în majoritate misiunea germană din Afganistan până la finalul acesteia.

Autori: DW-TV, ag, os
Redactor: Medana Weident