1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania tergiversează ratificarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei

Arnd Riekmann, Claudia Ştefan9 august 2012

Şefii marilor concerne germane cer Bundestag-ului să ratifice convenţia ONU împotriva corupţiei. Marile firme se tem că imaginea economiei germane în lume va avea de suferit dacă Parlamentul amână ratificarea.

https://p.dw.com/p/15n3i
Imagine: fovito/Fotolia

Prin Convenţia ONU împotriva corupţiei (UNCAC), cele 160 de state semnatare îşi iau angajamentul să promoveze şi să consolideze măsuri în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei, la modul cel mai eficient. Printre obiectele aceluiaşi acord, se mai numără cooperarea la nivel internaţional în lupta contra corupţiei şi promovarea integrităţii şi responsabilităţii bunei gestiuni a afacerilor şi bunurilor publice.

Cu toate acestea, anumite ţări cum ar fi Arabia Saudită, Siria, Sudan şi chiar Germania, nu au ratificat documentul. Într-o scrisoare adresată Bundestag-ului şi tuturor partidelor aflate la guvernare, peste 30 de manageri de top din Germania cer confirmarea imediată a acordului.

"Amânarea dăunează imaginii antreprenorilor germani", se menţionează în scrisoarea semnată, printre altţii, de către şefii Deutsche Bank, Commerzbank, Allianz, Siemens, Daimler, Bayer, Metro şi Deutsche Telekom. "O democraţie ca Germania trebuie să aibă credibilitate pe plan internaţional, nu să devină, inutil, vulnerabilă", adaugă aceştia.

Bundestag Übersicht Parlament
BundestagImagine: picture alliance / dpa

Christian Homburg, şef al Transparency International Germania, salută iniţiativa pe care renumita organizaţie o susţine de ani de zile. Republica Federală a semnat acum nouă ani acordul, însă ratificarea acestuia trenează. Motivul? Dacă Bundestag-ul ar confirma valabilitatea documentului, mita în parlament ar deveni infracţiune. În context, reglementările existente la ora actuală nu sunt suficiente.

Mituirea unui deputat în scopul vânzării-cumpărării de voturi este tratată în lege ca delict penal special. Vizate sunt voturile din plen sau cele pronunţate în comisiile de specialitate. Dar în discuţie nu intră şi negocierile între grupurile parlamentare. Deputatul mituit să influenţeze votul într-un asemenea for, nu este pasibil de pedeapsă. Or, deseori, deciziile importante sunt luate tocmai în cadrul negocierilor între grupuri.

Flash-Galerie Statusgegenstände im Büroalltag
Imagine: picture-alliance/Robert B.Fishman/ecomedia

Cui i-e frică de legi?

Christian Humborg bănuieşte că parlamentarii refuză ratificarea tocmai pentru a se proteja pe ei înşişi. Dar amânarea acestui demers reprezintă un semnal penibil către comunitatea internaţională. "Cum poţi cere Afganistanului să combată corupţia dacă vrea să mai primească finanţare din Germania când tu nici n-ai ratificat Convenţia?", se întreabă Humborg.

În chestiunea eradicării corupţiei, la summiturile G20, Angela Merkel face promisiuni pe care propria ei ţară nu le poate respecta şi "în faţa lumii, acesta nu este un comportament model" - a afirmat Humborg pentru DW.

Bundeskanzlerin Angela Merkel
Angela MerkelImagine: picture-alliance/dpa

Argumentul coaliţiei de guvernământ (CDU/CSU, FDP) împotriva înăspririi reglementărilor: nişte reguli mai stricte i-ar împiedica pe parlamentari să-şi exercite liber mandatul. "E de neînţeles!", declară Jürgen Pauthner, profesor la Şcoala de Finanţe şi Management din Frankfurt. "Nu există argumente de natură juridică sau economică, care să împiedice pedepsirea corupţiei".

"Parlamentarii cinstiţi nu au de ce să se teamă", crede grupul de manageri care solicită ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite. Teama partidelor aflate la conducere faţă de înăsprirea legii este nejustificată - crede, la rândul său, Humborg. Reprezentantul Transparency International nu-şi poate imagina că, ratificarea acordului internaţional, va duce la un munte de dosare de corupţie în Bundestag. "Cei mai afectaţi ar putea fi factorii de decizie locali. Cred că la acest nivel se mai întâmplă şi nereguli".

Greco, grupul statelor care în Parlamentul European luptă împotriva corupţiei , a cerut Germaniei încă din luna aprilie să-şi adapteze legislaţia în domeniu la standardele internaţionale. Organizaţia i-a dat Guvernului de la Berlin chiar şi un ultimatum: sfârşitul lunii iunie. Teremenul a trecut, Convenţia nu a fost ratificată. Greco intenţionează acum să trimită o comisie la Berlin pentru a grăbi demersurile.