Germania de la un capăt la altul, în schimbul a doar nouă euro
În lunile iunie, iulie şi august se poate descoperi întreaga Germanie folosind trenuri regionale şi transportul în comun, graţie unui abonament lunar care costă doar nouă euro. Iată câteva obiective de interes.
Munţii Pădurea Neagră
O afacere de nerefuzat: în schimbul a doar 9 euro lunar, în lunile iunie, iulie şi august se pot folosi toate trenurile regionale, regional-express, toate metrourile, autobuzele şi tramvaiele din Germania. O ocazie excelentă pentru a face, de exemplu, o excursie în Munţii Pădurea Neagră, aflaţi în sud-vestul ţării.
Rinul Mijlociu
O călătorie prin regiunea Rinul Mijlociu este o experienţă de neuitat. Nu degeaba acest segment cu o lungime de aproximativ 60 de kilometri, situat între Koblenz, Bingen şi Rüdesheim, este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Călătorii cu trenul pot admira aici nenumărate dealuri acoperite cu viţă-de-vie, cetăţi şi orăşele pitoreşti.
Râul Mosela
La fel de impresionantă este şi calea ferată aflată mai la sud-vest, de-a lungul Moselei. Cel mai recomandabil este ca punctul de pornire să fie oraşul Koblenz, unde Mosela se revarsă în Rin. De acolo, calea ferată şerpuieşte pe malul Moselei până la Trier. Călătorii pot poposi în aşezări superbe, cum ar fi Cochem an der Mosel, pot degusta vinuri şi admira o sumedenie de castele.
Lacul Bodensee
Atenţie, iubitori ai naturii: trenul regional RE5 leagă oraşul Stuttgart, capitala landului Baden-Württemberg, de idilicul orăşel Lindau am Bodensee. Din tren se poate admira natura, cândva se văd Alpii la orizont. În cele din urmă se ajunge la Bodensee, ale cărui maluri sunt împărţite între Austria, Elveţia şi Germania.
De la München la Salzburg, în Austria
Cu abonamentul lunar de nouă euro nu se poate folosi doar transportul urban în comun. Şi trenurile regionale stau la dispoziţie pentru excursii, inclusiv în străinătate. De la München, capitala Bavariei, există o legătură feroviară directă cu oraşul austriac Salzburg (în imagine), trecând pe lângă lacul Chiemsee.
De la Hamburg, pe Insula Sylt
În lunile de vară va fi mult mai ieftină şi o excursie pe Insula Sylt, graţie noului abonament. Din Gara Hamburg-Altona se ajunge cu trenul RE6 pe cea mai mare insulă a Germaniei din Marea Nordului, în doar patru ore de mers. Este vestită pentru plajele ei nesfârşite, dunele de nisip şi casele tradiţionale, acoperite cu stuf.
De la Dresda la Děčín, în Cehia
De la Dresda se poate ajunge confortabil cu trenul regional în Elveţia Saxonă (Sächsische Schweiz). Partea germană a Munţilor Elbei (Elbsandsteingebirge) este renumită din pricina megaliţilor săi impresionanţi. Acolo se pot face drumeţii de neuitat. Alternativ se poate rămâne în tren şi admira cursul Elbei până la Děčín, în Cehia.
De la Gera la Eger, în Cehia
Pasionaţii transportului feroviar nu au voie să rateze următoarea excursie: din oraşul Gera trenurile regionale RB4 şi RB2 asigură legătura spre Eger, în Cehia, traversând impozantul pod Göltzschtalbrücke. Cu o lungime de 570 de metri şi o înălţime de până la 70 de metri, este cel mai mare pod de cărămizi din întreaga lume. A fost înălţat la mijlocul secolului al XIX-lea.
De la München, la lacul Tegernsee
La sud de München, la o oră de mers cu trenul, se află lacul Tegernsee, un îndrăgit obiectiv turistic. Lacul se numără între cele mai curate din Bavaria. Cu trenul se poate ajunge confortabil atât la Gmund, în nordul lacului, cât şi în orăşelul Tegernsee, aflat pe malul său estic.
De la Berlin la Marea Baltică
Mulţi berlinezi sunt convinşi că au de-a dreptul obligaţia să meargă în fiecare vară la Marea Baltică. Graţie abonamentului lunar de 9 euro, anul acesta le va fi şi mai uşor să călătorească acolo, pentru a vedea aşezări pitoreşti de coastă, între care se numără şi Stralsund (în imagine). Compania Deutsche Bahn avertizează însă că în sezon, mai ales în august, trenurile vor fi supra-aglomerate.