1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Aeroportul din München își reia zborurile

Lavinia Pitu AFP, dpa
3 decembrie 2023

Ninsorile abundente de la începutul weekend-ului au dus la anularea a sute de zboruri pe aeroportul din München. Dar zăpada încă afectează călătoriile cu trenul, în sudul Germaniei.

https://p.dw.com/p/4Zin8
Aeroportul din München a suspendat sâmbătă sute de zboruri, din cauza zăpezii
Imagine: Karl-Josef Hildenbrand/dpa

Zborurile au fost reluate pe aeroportul din München duminică la ora 6:00, ora Germanei, după ce traficul aerian fusese stopat sâmbătă complet, din cauza zăpezii abundente.

Reprezentanții aeroportului au anunțat că, deși zborurile s-au reluat acum, vor exista în continuare "restricții la traficul aerian". Aceștia îndeamnă pasagerii să verifice situația zborurilor la companiile aeriene "cu mult timp înainte" de a se deplasa către aeroport.

Și călătoriile cu trenul – întrerupte de ninsori 

Zăpezile abundente au paralizat călătoriile în landul Bavaria și în capitala sa, München.
Gara centrală din München a fost, de asemenea, închisă. Compania feroviară Deutsche Bahn a anunțat duminică dimineața că trenurile de lungă distanță nu vor circula timp de câteva ore.

Şi călătoriile cu trenul sunt afectate de ninsori, mai ales în sudul Germaniei
Şi călătoriile cu trenul sunt afectate de ninsori, mai ales în sudul GermanieiImagine: Sven Hoppe/dpa/picture alliance

Deutsche Bahn le-a recomandat pasagerilor, care intenționează să călătorească duminică în și dinspre München, să-și amâne deplasările. Aceasta a avertizat că ar putea exista "anulări și întârzieri, din cauza vremii" și în alte regiuni din sudul Germaniei, care ar putea continua până luni.

Tot pe fondul zăpezilor abundente de sâmbătă, mii de case au suferit pene de electricitate. Zeci de accidente rutiere au fost semnalate pe autostrăzile din Bavaria. Ninsorile abundente au crescut și riscul de avalanșă în Alpii Bavarezi.

Dar și alte regiuni din Germania, inclusiv Berlinul, sunt acoperite de zăpadă.  

Zăpada a acoperit şi capitala Berlin
Zăpada a acoperit şi capitala Berlin Imagine: Odd Andersen/AFP/Getty Images

(AFP, dpa)