1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania şi misiunea ONU în Liban

Bernd Graessler / Alexandra Sora18 august 2006

Germania va participa la misiunea ONU pentru menţinerea păcii în Liban, însă nu va trimite trupe terestre, a subliniat joi cancelarul federal Angela Merkel. Ea a anunţat în acelaşi timp împreună cu ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier că Germania va acorda sprijin umanitar populaţiei libaneze în înţelegere cu guvernul de la Beirut.

https://p.dw.com/p/B1L9

Angela Merkel a precizat că nu este încă sigur în ce măsură va participa Germania la misiunea ONU pentru menţinerea păcii în Liban. Un posibil angajament depinde de trei premise:

„În primul rând, regulile intervenţiei trebuie să fie cât se poate de clare în privinţa soldaţilor noştri. În al doilea rând, guvernul libanez trebuie să fie de acord cu angajamentul nostru în acest stat. Şi în al treilea rând trebuie precizat că în Germania nu există o legislaţie clară care să reglementeze o astfel de intervenţie, deci avem nevoie de susţinere din partea parlamentului federal”, a declarat Angela Merkel.

Înainte de a această declaraţie, a avut loc o întrunire a cancelarului cu liderii tuturor fracţiunilor politice din Bundestag. Aspectul care a stârnit cele mai puţine controverse a fost acordarea ajutorului umanitar. Printre altele este prevăzută trimiterea a mai multor vapoare cu ajutoare medicale care urmează să ajungă în Liban cât mai repede. Cancelarul a contrazis presupunerile potrivit cărora Germania ar participa cu trupe terestre la misiunea ONU:

"Ţin să declar cât se poate de explicit că nu ne putem imagina să participăm la o intervenţie militară cu trupe terestre."

Ministrul apărării Franz-Josef Jung declarase deja înainte că resursele armatei germane ar fi suprasolicitate din cauza altor misiuni în străinătate, singura parte a armatei care ar putea fi disponibilă fiind însă marina. Vapoare ale marinei federale ar putea, de pildă, să participe la supravegherea frontierei dintre Liban şi Siria, potrivit declaraţiei ministrului german al apărării.

Merkel a anunţat că la sfârşit de săptămână, pe 19 şi 20 august, un grup de experţi va pleca în Liban pentru a afla la faţa locului în ce măsură ar putea fi sprijinită poliţia şi serviciul vamal. Acest plan nu prevede însă ca poliţia federală să participe la supravegherea frontierei dintre Siria şi Liban. O remarcă a ministrului de interne Schaeuble care viza această posibilitate a stârnit un val de proteste din partea sindicatului poliţiei germane.

Ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier, care s-a întors recent din Orientul Apropiat, intenţionează să sprijine în continuare procesul politic al stabilizării fragilului armistiţiu din regiune:

"Conflictul are loc în faţa porţilor Europei, avem deci toate motivele din lume să ne gândim cum putem contribui la stabilizarea acestei regiuni dificile.”

Un „nu” categoric în problema trimiterii trupelor germane în Liban se face auzit din direcţia partidului de stânga din opoziţie. Liderul acestei formaţiuni politice Gregor Gysi a anunţat:

"Nu mă veţi vedea ridicând braţul în semn de aprobare, nici măcar în problema ajutorului umanitar, atâta timp cât acesta ar fi legat de trimiterea unor soldaţi şi poliţişti germani în Orientul Apropiat."

Prin decizia guvernului federal de a participa la misiunea ONU fără a trimite însă soldaţi germani în zona dintre Liban şi Israel a sporit însă probabilitatea aprobării acestor demersuri din partea parlamentului federal.