Forţa precedentului

La prima vedere e o simplă anecdotă politică: prim-ministrul Victor Ponta a evocat pe scurt conţinutul documentului pe baza căruia guvernul va organiza alegerile europene simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, arătând că nu este altceva decât ordonanţa de urgenţă din 2009 prin care guvernul Boc organiza referendumul pentru parlament unicameral împreună cu alegerile prezidenţiale.

În ajun, fostul premier Emil Boc criticase decizia guvernului în termeni foarte severi, uitând probabil de propria sa ordonanţă. Dar nu acest lucru e important, ci puterea precedentului. Odată ce un lucru s-a întâmplat o dată şi a fost prin forţa împrejurărilor acceptat de societate, el se va mai întâmpla cu siguranţă şi a doua oară.

Şi ca să înţelegem mai bine ar trebui să intrăm în detalii. În 2009 a fost o discuţie aprinsă cu privire la modul în care se vor organiza alegerile. Opoziţia pretindea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în spaţii separate de referendum, în aşa chip încât cele două scrutine să nu interfereze. În realitate, tocmai acesta era scopul urmărit de preşedinte, care avea nevoie de o prezenţă masivă la referendum.

Ordonanţa guvernului din 2009 stabilea ca ambele scrutine să aibă loc ”în cadrul aceloraşi secţii de votare, operaţiunile electorale fiind îndeplinite de aceleaşi birouri electorale”. Unii alegători s-au simţit prinşi într-o capcană, căci nu doreau să voteze în ambele scrutine, ci doar într-unul dintre ele. Pentru cei care cred că votul ar trebui să fie obligatoriu, experienţa alegerilor din 2009 nu pune probleme. Faptul că unii au fost constrânşi de împrejurare şi de tonul imperativ al preşedintelui secţiei de votare să ia ambele buletine li se pare firesc, căci în concepţia lor absenteismul este un fel de infracţiune nerecunoscută de Codul penal. Dar pentru ceilalţi care cred că votul este un drept şi nu o obligaţie, felul cum a decurs votul în 2009 nu este un model de corectitudine.

Opoziţia i-a îndemnat deja pe simpatizanţi să boicoteze referendumul din mai, dar acest lucru ar însemna să boicoteze şi alegerile europene. Căci, dacă se vor duce la secţia de vot, se vor trezi în capcana pe care le-a pregătit-o cu mult timp înainte chiar propriul premier Emil Boc.

Cei mai bătrâni îşi amintesc că, prin anii 70-80, ca să cumperi un roman nou al lui Preda sau Breban trebuia să iei la pachet şi nişte cărţi cu totul nevandabile, care zăceau în librărie de ani de zile. La alimente, ca să cumperi ceva util în bucătărie luai şi un pachet de creveţi chinezeşti. La alegerile din 2009 a fost la fel şi, conform precedentului odată creat, ar putea fi la fel şi în 2014. E adevărat că de data aceasta ”mărfurile” pe care alegătorul va fi obligat să le cumpere simultan sunt, în sens subiectiv, egale ca importanţă.

Este posibil ca opozanţii să fi conştientizat totuşi ce riscuri enorme presupune boicotul. Cei care vor asculta îndemnul vor fi chiar votanţii opoziţiei, ceea ce înseamnă că PSD şi PNL vor câştiga alegerile europene cu un procent zdrobitor.

Anunţul privitor la boicot pe care l-a făcut Răzvan Mihai Ungureanu ar putea să lase grupul PPE fără niciun deputat din România. Bineînţeles, opoziţia va putea lupta pentru dreptul alegătorilor de a nu vota decât într-un singur scrutin, dar, dacă alegerile se desfăşoară conform ordonanţei Boc, sunt slabe speranţe.

În politică, precedentele rele sunt forţe care se întorc întotdeauna împotriva celor care le-au creat.