Festivalul Wagner de la Bayreuth: Ce ne aşteaptă în 2023
6 septembrie 2022Este pentru prima dată că nu sunt întâmpinată de un Bayreuth torid, cu temperaturi sufocante în oraş şi mai ales în Festspielhaus, în sala celebrului teatru care găzduieşte, an de an, timp de o lună, festivalul Wagner, ridicat după planurile şi conform viziunii compozitorului.
Şi agitaţia din oraş sau de pe Colina Verde a fost ceva mai redusă decât eram obişnuită în anii trecuţi. Am sosit la sfârşitul festivalului, regăsind oraşul scăldat în lumina blândă a soarelui aproape tomnatec. Nu mai fusesem din 2019 la Bayreuth. Pandemia a determinat anularea, în 2020, a Festivalui Wagner, ca de altfel şi a altor festivaluri şi evenimente culturale mai peste tot în lume. Iar 2021 a fost un an al compromisului, aş zice, pentru viaţa noastră culturală, sub imperiul restricţiilor impuse de autorităţi în plină pandemie. În Festspielhaus s-a redus numărul de locuri la mai puţin de jumătate, iar măsurile anti-Covid au fost riguroase. Dar, au existat şi unele iniţiative remarcabile ale conducerii Festivalului Wagner: 2021 a fost ediţia cu prima femeie dirijor în istoria de 145 de ani a Bayreuther Festspiele, Oksana Lyniv, şi tot atunci au fost incluse în program reprezentaţiile concertante cu fragmente din operele wagneriene sub conducerea muzicală a dirijorului Andris Nelsons.
Aceste concerte au figurat şi în programul din acest an, bucurându-se de un imens succes. Am decis să merg la unul din ele. Prestaţia remarcabilă a orchestrei, altfel invizibile privirii celor din sală, de astă dată pe scenă, a dirijorului leton Andris Nelsons şi a celor doi solişti: Catherine Foster şi Klaus Florian Vogt a fost răsplătită cu minute în şir de aplauze, bătăi din picioare şi strigăte de Bravo în sala plină până la refuz.
În program au figurat fragmente din operele "Olandezul zburător", "Tannhäuser" şi "Tristan şi Isolda". Soprana britanică Catherine Foster e îndrăgită de publicul din Bayreuth, după ce timp de şase ani a interpretat strălucit rolul Brünnhildei din tetralogia "Inelul Nibelungilor, în viziunea regizorului Frank Castorf. În ultima reprezentaţie cu "Aurul Rinului", după 50 de apariţii pe scena din Bayreuth, Foster a făcut o mişcare greşită, care a dus la ruperea unui tendon la picior. N-a mai putut sub nicio formă sta în picioare, dar şi-a cântat rolul până la capăt de pe margine. În acest an soprana a revenit la Bayreuth pentru a prelua rolul Isoldei în noua montare a operei "Tristan şi Isolda" semnată de Roland Schwab şi avându-l ca partener pe scenă pe tenorul american Stephen Gould.
Pe Klaus Florian Vogt am avut bucuria să-l ascult deja de două ori la Bayreuth în rolul lui Lohengrin, care i-a adus cele mai mari elogii heldentenorului german, pentru timbrul său inconfundabil şi capacităţile sale vocale de excepţie. Vogt a fost, în ultimii 15 ani, nelipsit pe Colina Verde, de la debutul său, în 2007, ca Stolzing în "Maeştrii cântăreţi din Nürnberg" şi până la Siegmund în "Walkiria", în 2022. Rolul care l-a consacrat şi în care şi astăzi face furori rămâne fără îndoială Lohengrin. Anul acesta a cântat nu doar în cele două concerte dirijate de Nelsons ci şi în cele prezentate în aer liber la lacul Goldberg, situat la 20 de kilometri depărtare de Colina Verde. Peste 8000 de vizitatori au numărat concertele open-air din acest an, cu intrare gratuită. Iar ceea ce are succes trebuie repetat. Astfel, şi în programul festivalului pe 2023 figurează două concerte în aer liber, pe 24 iulie şi 2 august, cu începere de la ora 20.
Şi tot anul viitor, galeriei dirijorilor Festivalului de la Bayreuth i se va alătura o a doua femeie: muziciana franceză Nathalie Stutzmann, care va dirija „Tannhäuser". Cu interes este aşteptat şi colegul ei spaniol Pablo Heras-Casado, căruia îi revine conducerea muzicală a noii montări a operei "Parsifal". În 2024, respectiv 2025 revin la Bayreuth dirijorii Semyon Bychkov şi Daniele Gatti. Şi încă o noutate a anunţat directoarea festivalului, Katharina Wagner, al cărei contract se încheie în 2025: o reprezentaţie în format 3D.
Referitor la contract, nu e clar dacă strănepoata lui Richard Wagner (totodată stră-strănepoata lui Franz Liszt), Katharina Wagner, ar vrea să mai rămână la Bayreuth sau dacă va debuta o nouă eră pe Colina Verde. Din familia Wagner nu şi-a anunţat nimeni oficial, până acum, interesul de a prelua destinele festivalului. Nu e, aşadar, exclus, ca pentru prima dată de la înfiinţare, festivalul să nu mai fie condus de un membru al familiei compozitorului.
Dar până în 2025 mai este. Cine e interesat să afle ce oferă ediţia din 2023 o poate face consultând pagina Bayreuther Festispiele. La cea de-a 110-a ediţie, care s-a încheiat de curând, desfăşurată în condiţii aproape normale, au asistat 50.000 de iubitori ai muzicii lui Wagner.
De fiecare dată când sunt la Bayreuth încerc să vizitez şi regiunea. Pe lângă încântătorul oraş universitar, în care constaţi, aproape la tot pasul, cât de strâns legată este istoria urbei de biografia marelui compozitor german Richard Wagner şi de festivalul care-i poartă numele şi cât profită oraşul turistic şi financiar de pe urma acestei legături, merită făcută o călătorie în regiune - de pildă pe drumul de întoarcere acasă.
Se pot vizita satele şi oraşele din apropiere sau face drumeţii în Munţii Fichtel, de înălţime medie. Anul acesta am vizitat orăşelul Kulmbach, situat la o distanţă de aproximativ 20 de kilometri de Bayreuth, care dispune de un foarte frumos şi bine păstrat centru istoric, de cetatea renascentistă Plassenburg, simbol al oraşului, şi de o lungă tradiţie în producerea berii.
Opt producători de bere există în zonă, dintre care numai Kulmbacher Brauerei produce 28 de tipuri de bere.