Proprietarii discriminează zâmbind

Deutsche Welle: Vice-preşedintele AfD, Alexander Gauland, declara într-un interviu publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung că oamenii nu îşi doresc un vecin precum Jérôme Boateng. Cât adevăr conţine această afirmaţie?

Daniel Bartel: Cert este că în Germania există rasism, aşa cum există şi oameni care nu îşi doresc să aibă printre vecini persoane de culoare sau imigranţi. Sunt direct calificaţi în funcţie de culoarea pielii. Este însă greu de apreciat cât de răspândit este rasismul.

Când se poate vorbi despre discriminare în relaţiile dintre vecini?

Sunt jignirile în întâlnirile întâmplătoare de pe scări, glumele proaste, vandalizarea cutiilor de scrisori, reclamaţiile nejustificate trimise proprietarilor. Sau chiar apelurile la poliţie. Locuinţa este un spaţiu intim, un spaţiu în care te retragi să îţi încarci bateriile. Aceste acţiuni atentează la sentimentul de siguranţă şi la starea de bine pe care trebuie să o regăseşti în propriul cămin. Şicanele îi afectează nu doar pe adulţi, ci şi pe copii.

Ce se întâmplă cu proprietarii?

Resentimentele se regăsesc în toate fazele, începând de la căutarea unei locuinţe, la vizitarea acesteia, la acceptarea de a sta de vorbă cu persoanele cu accent şi până la solicitarea nejustificată a unor documente suplimentare. Apoi sunt relaţiile tensionate dintre proprietar şi chiriaş. Anul trecut am avut un caz la Berlin unde s-a mărit selectiv preţul chiriei. Un mare proprietar a majorat preţul chiriilor doar pentru apartamentele închiriate de persoane de origine străină sau de religie musulmană, în vreme ce pentru restul chiriaşilor germani nu s-a modificat nimic. Probabil că se spera ca astfel străinii vor părăsi locuinţele, care ar putea fi din nou închiriate în alte condiţii. Discriminarea se regăseşte şi în anularea contractului de închiriere, fără motive clare.

Ce alte forme de discriminare, în afara celor etnice, mai există pe piaţa imobiliară?

Mai întâlnim discriminarea pe motive religioase sau respingerea familiilor cu mulţi copii. Oamenii sunt discriminaţi şi din cauza unui handicap, dat fiind că numărul locuinţelor adaptate nevoilor lor este extrem de redus. Există şi diferenţele de venit sau de statut social, care nu sunt protejate în legislaţia privind egalitatea în drepturi.

Există excepţii legislative pentru proprietari, pe baza cărora ei pot discrimina. Care sunt acestea?

Evident, proprietarii îşi pot alege chiriaşii. Dar anumite caracteristici, precum originea, sexul, identitatea sexuală, religia, un handicap sau vârsta nu pot reprezenta criterii de selecţie. Există o lege clară anti-discriminare. O excepţie ar fi o anumită relaţie de apropiere, atunci când proprietarul şi chiriaşul trăiesc, de exemplu, în aceeaşi curte. În plus, proprietarii trebuie să ţină cont de o anumită structură, astfel încât casele sau chiar cartierele să fie reprezentative din punctul de vedere al diversităţii. Scopul era deschiderea structurilor omogene. Această excepţie îi discriminează însă pe imigranţi. Mai există o a treia îngrădire, pe care eu o consider ca fiind problematică: proprietarii de imobile mici şi foarte mici nu intră sub incidenţa legii privind discriminarea decât atunci când acţionează sub imbolduri rasiste.

În ce alte domenii mai există discriminare în Germania?

În multe alte domenii: în relaţiile sociale, în domeniul bunurilor şi serviciilor, în permiterea accesului în discoteci, în tot ce ţine de prestarea unei activităţi remunerate, precum şi în domeniul sănătăţii. Auzim relativ des de oameni infectaţi cu HIV care nu sunt trataţi sau care sunt primiţi doar în anumite intervale orare de medici în cabinetele proprii. Asistenţii sociali care încearcă să le obţină programări nu au prea mult succes. Dacă sună şi spun că vor o programare pentru o cunoştiinţă, fără a se referi la originea acesteia, obţin dintr-o dată o programare. Şi femeile însărcinate cu handicap trebuie să aibă acces la cabinetele de ginecologie, dar multe dintre acestea nu sunt adaptate nevoilor acestora.

Ce posibilităţi de apărare au persoanele care se consideră discriminate?

Legea este de partea lor. Dacă au destule dovezi, atunci pot apela la justiţie. Este adevărat însă că procesul în sine este anevoios şi mulţi renunţă din start. Majoritatea nu vrea să investească timp şi energie într-un proces, fără a avea dovezi concrete. În cele mai multe cazuri discriminarea nu este explicită. Proprietarii se limitează la o declaraţie generală. Când îi întrebi dacă au apartamente libere, îţi răspund zâmbind: "ne pare rău, dar nu mai avem nimic liber", deşi realitatea este alta. Discriminarea nu poate fi uşor dovedită.

Daniel Bartel este preşedintele Uniunii Anti-Discriminare din Germania (advd). Din aceasta fac parte birouri şi asociaţii anti-discriminare din întreaga Germanie. Daniel Bartel este şi consilier la Biroul Anti-Discriminare din Saxonia.