Fabricile de doctorate

La începutul săptămînii, Victor Ponta a pierdut definitiv procesul cu Ministerul Educației împotriva verdictului de plagiat. După ce timp de patru ani reclamația lui Ponta a trecut prin mai multe instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct acestui proces, admițînd verdictul Curții de Apel București care a decis că fostul prim ministru a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Povestea a început în 2012, cînd revista „Nature“ a dezvăluit faptul că în teza lui Ponta erau foarte multe pasaje din alte surse, pe care acesta și le-a însușit. Un furt intelectual pe care împricinatul l-a inclus în patrimoniul personal, am putea spune.

În 2016, în scurtul său mandat de ministru al Educației, fostul rector al Universității din București Mircea Dumitru a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor în Drept obținut prin plagiat de Victor Viorel Ponta. Imediat după aflarea deciziei ÎCCJ, fostul ministru a declarat: „A închide ochii față de așa ceva însemna, pur și simplu, o sinucidere simbolică a Universității din București.“ Tot el și-a exprimat opinia că pentru Ponta și pentru toți cei care sînt  vinovați de furt intelectual ar trebui să existe și o sancțiune pecuniară. Propunerea este perfect îndreptățită, avînd în vedere faptul că doctoratele sînt rampe de lansare de la un grad didactic inferior la altul superior (de la lector la conferențiar și mai departe la profesor universitar), ceea ce presupune o mărire substanțială a salariului. Cît a fost doctor în Drept cu acte în regulă la Universitatea Româno-Americană, Victor Ponta a beneficiat de venituri de multe mii de euro anual. Ce-ar fi ca universitatea să-i ceară banii înapoi în baza faptului că blazonul nu corespundea cu realitatea?

Sîntem țara doctoratelor primite pe sub mînă, a proprietarilor de doctorate plagiate și a fabricilor de diplome eliberate de universități particulare. Unul din patru foști sau actuali parlamentari sau miniștri are titlul de doctor. Printre ei, Cristian Adomniței, fost ministru al Educației implicat în dosarul de corupție al grupului Relu Fenechiu, este doctor în agricultură, Petre Daea, doctor în agricultură, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, doctor și el, cu titlul predestinat „Procedura plîngerii prealabile“, titlu pe care l-a pierdut pe traseu după ce și-a pierdut mandatul, Florin Iordache, autorul Ordonanței 13, proprietarul unui doctorat obținut la o universitate particulară din Republica Moldova. Și lista poate continua, incluzînd și posesori de doctorate din administrația centrală și locală – vezi exemplul primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele. Statisticile arată că cei mai mulți posesori de doctorate sînt membri ai PSD, dar nici celelalte partide nu sînt mai puțin școlite.

În topul instituțiilor universitare donatoare de doctorate se află Școala Doctorală a Academiei de Poliție. Zeci de teze de doctorat plagiate și altele suspecte de plagiat au iscat nenumărate scandaluri de-a lungul anilor. Dintre polițiștii doctori, cei mai mulți poartă insigna fostei miliții ceaușiste, iar  simplii agenți vorbesc doar pe la colțuri despre șefii cei mari. Unii dintre ei aspiră, desigur, încă de pe acum la botezul doctoratului.

În această realitate aiuritoare, sute sau mii de tineri care și-au obținut doctoratele studiind ani de zile, unii dintre ei la universități de prestigiu din Europa sau SUA, își caută de lucru în domeniul pe care și l-au ales. Mulți se reprofilează, lucrează la multinaționale, unii își deschid mici afaceri. Nu au loc de partizanii inculturii, în special de cei din lumea politică, indivizi care țin posturile blocate la universități private sau chiar de stat.

Încotro ne îndreptăm? Mă tem că într-acolo de unde am venit în urmă cu 30 de ani. Învățămîntul superior din România nu este mai performant decît cel primar, gimnazial sau liceal. Amfiteatrele sînt pline de studenți în căutarea unei diplome doar pentru a mai amîna cu cîțiva ani ocuparea unui loc de muncă. Sînt copii ai politicienilor corupți, ai baronilor, ai afaceriștilor pe bani publici. Învățămîntul vocațional este pentru ei o mare necunoscută. Ajunși la catedră, în sitemul medical, în domeniul finanțelor, în agricultură, se întreabă ei înșiși ce caută acolo. Așa se face că tineri cu studii superioare se alfabetizează de fapt la locul de muncă.

De la plagiatorii de doctorate cu vechime la aspiranții care vin din urmă calea e deschisă, iar analfabetismul intelectual este, din păcate, însoțit de analfabetismul moral, mult mai dăunător pentru o societate închisă cum este a noastră.