Extremism pentru eternitate

Umbra nazismului, fascismului şi comunismul continuă să mutileze faţa Europei. Care se urâţeşte pe zi ce trece şi din cauza noilor extremisme, ultranaţionalisme, xenofobii, a antisemitismului, rasismului şi populismului, marcând tot mai intens realitatea cotidiană şi politică, în est, ca şi în vest.

Furia omuciderilor în masă comise de inşi, militari, poliţişti, de unităţi ale jandarmeriei şi trupelor române în genocidul anti-evreiesc din Basarabia şi Bucovina în vara anului 1941 e tema unei proaspăt apărute cărţi şi a unei recenzii publicate zilele trecute de cotidianul austriac Die Presse.

Înainte de a aborda această recenzie şi ecourile din presă iscate de crescândul antisemitism din Ungaria în contextul desfăşurării sesiunii actuale a Congresului Mondial Evreiesc la Budapesta, să consemnăm că subiectul extremismului preocupă cât se poate de intens şi Germania.

Unde se acordă maximă atenţie nu doar uciderii de către islamişti a unui soldat al Bundeswehrului dislocat împotriva teroriştilor şi talibanilor afgani ci şi debutului procesului neonaziştilor care, timp de un deceniu, au străbătut ţara în lung şi-n lat ucigând cel puţin 10 oameni. În marea lor majoritate victimele teroriştilor de extremă dreapta fuseseră imigranţi turci.

Cu „întrebări dure, inconfortabile” se vor confrunta ca atare, în contextul acestui proces, nu doar poliţia şi serviciile secrete, ci şi germanii în genere, în măsura în care nu e clar deloc cum de a fost posibil ca teroriştii să-şi facă de cap atâta amar de vreme fără a fi depistaţi şi opriţi, relevă Stuttgarter Zeitung.

În chestiune e, în special, un anumit tip de atitudine a investigatorilor, care, după cum relevă Neue Osnabrücker Zeitung, tindeau să creadă, în orbirea lor, că oamenii ucişi de teroriştii de extremă dreapta purtau o vină prin însăşi calitatea lor de străini.

Tot în vest , Ukip, un partid euro-sceptic care-şi adună voturi în mare măsură prin lozinci xenofobe şi antiimigraţioniste, a repurtat un succes electoral fără precedent în scrutinul local din Marea Britanie. Berliner Zeitung se arată îngrijorat de faptul că nici măcar euro-scepticismul conservatorilor britanici n-a reuşit să frâneze triumful populiştilor anti-establishment din Regatul Unit.

Această evoluţie nu e proprie doar Marii Britanii, ci, după cum pe bună dreptate remarcă ziarul berlinez, e lesne reperabil şi "în Italia ori Germania". Şi mai alarmantă e amploarea pe care a luat-o anti-iudaismul din Ungaria. Observatorii înregistrează discursul rostit la Budapesta, în deschiderea Congresului Mondial Evreiesc, de premierul Viktor Orban.

Nu puţini comentatori admit că Orban s-a pronunţat clar şi fără echivoc împotriva oricărei forme de antisemitism, dar nu omit atmosfera xenofobă, rasistă şi saturată de ură împotriva evreilor pe care o tolerează premierul maghiar.

Ziarul maghiar Nepszava semnalează demonstraţiile antisemite derulate la Budapesta, la iniţiativa grupării Jobbik, cu prilejul debutului actualei sesiuni a Congresului Mondial Evreiesc. Ziarul concede că Orban nu e un rasist şi n-ar fi vrut aceste manifestaţii.

Dar, potrivit ziarului, liderul de la Budapesta n-ar vrea nici să supere electoratul de extremă dreapta, motiv pentru care acceptă vituperările unor alegători contra evreilor sau romilor. „Concomitent , segregarea, în şcoli, a copiilor romi de ceilalţi elevi se ridică la rang de precept constituţional”, relevă, revoltat, acelaşi ziar.

Or, prezentul nu e decât la o aruncătură de băţ de cel mai trist şi sângeros trecut. Crimele în masă comise în rândul evreilor europeni în timpul celui de-al doilea război mondial şi mobilul lor continuă să marcheze şi prezentul României. E vorba de asasinarea zecilor de mii de evrei români „în arşiţa verii” anului 1941, de „războiul de nimicire purtat de România în răsărit”, în speţă de „Holocaustul primitiv din Basarabia şi Bucovina”, după cum se intitulează şi subintitulează articolul apărut în cotidianul austriac Die Presse.

Aflăm între altele, din recenzia cărţii semnate pe acest subiect de Simon Geissbühler, despre masacrul comis de poliţişti români la Bălţi asupra unor prezumtivi 'iudeo-comunişti', oameni „care, în realitate, erau peste 450 de copii, femei, bărbaţi. Asupra lor s-a tras nediscriminat”.

Autorul cărţii "Iulie sângeros", un diplomat elveţian, trimite la politica de "românizare a României Mari şi la „crescândul, profund ancoratul antisemitism”. E vorba de ceea ce, în epocă, avea să se transforme într-o ură „tot mai radicală” şi mai extinsă împotriva evreilor, o ură care a dobândit „tot mai accentuate trăsături eliminatorii”, devenind, în opinia autorului, temeiul esenţial pentru crimele în masă comise împotriva evreilor în teritoriile răsăritene recucerite de români de la sovietici.

Cartea lui Geissbühler, conform căreia „orice soldat român ştia bine că e nu doar dreptul ci şi datoria lui să omoare evrei” e o replică la studiile precedente ale lui Jan Gross cu privire la complicitatea activă a populaţiei locale, poloneze, bunăoară din Jedwabne, la Holocaust. Conform lui Gross, localnicii nu fuseseră siliţi să ia parte la exterminarea evreilor. O făcuseră de bunăvoie.