Explozia de panouri solare seacă planeta de argint?
3 iulie 2023Schimbările din tehnologia panourilor solare au mărit cererea pentru argint, un fenomen care sporește deficitul de aprovizionare cu acest metal prețios.
Argintul este folosit, sub formă de pastă, ca strat conductor pe ambele părți ale celulelor solare cu siliciu. Însă producătorii încep acum să creeze versiuni mai eficiente ale acestor celule fotovoltaice care au nevoie de mai mult argint, ceea ce duce la creșterea consumului deja ajuns la cote ridicate, relatează Bloomberg.
Panourile solare încă reprezintă o parte mică din totalul cererii pentru argint, dar aceasta se află în creștere și se preconizează că în 2023 va ajunge la 14%, cu 5% mai mult decât în 2014, potrivit unui raport al asociației din această industrie, The Silver Institute. Cea mai mare parte a creșterii provine din China, care este pe cale să instaleze anul acesta mai multe panouri solare decât întreaga suprafață instalată în Statele Unite.
Creșterea cererii de argint a survenit pe fondul unei furnizări limitate, care în 2022 s-a menținut pe o evoluție liniară. Anul acesta, se preconizează o creștere cu 2% a producției de argint, în timp ce consumul industrial va crește cu 4%, indică raportul citat.
Pentru cumpărătorii de argint e greu să se aștepte la o creștere a ofertei, dat fiind că minele de argint sunt rare. Aproximativ 80% din oferta de metal prețios provine din activitățile de extracție ale plumbului, zincului, cuprului și aurului, argintul fiind un produs secundar.
Întrucât companiile miniere evită să se implice în noi proiecte de extracție pentru a evita riscurile unor costuri foarte mari, marjele mai mici ale argintului comparativ cu ale altor metale înseamnă că semnalele pozitive ale prețurilor nu sunt suficiente pentru a mări producția. Rezultă o presiune asupra aprovizionării atât de importantă, încât un studiu de la Universitatea din New South Wales estimează că sectorul panourilor solare ar putea epuiza între 85-98% din rezervele globale de argint până în 2050.
Companiile chineze caută alternative mai ieftine pentru argint precum cuprul galvanizat, care până acum a furnizat rezultate mixte în teste. Tehnologiile bazate pe metale mai ieftine au avansat suficient acum și în curând vor intra în producția de masă odată cu scumpirea argintului, a declarat Zhong Baoshen, președintele Longi Green Energy Technology Co., cel mai mare producător de panouri solare din lume.
Citiţi articolul în întregime pe spotmedia.ro.