Europa mea: Înghețata pace bosniacă

Nu zilnic, dar anual, situația se repetă. "Statul se destramă!", aflăm la intervale regulate de timp. Nici un nou război nu mai este exclus. Motivul este același și se repetă și în acest an: puternicul reprezentant al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, amenință din nou. Uneori este vorba despre un referendum pentru independența regiunii sârbe a țării, alteori despre retragerea tuturor funcționarilor și reprezentanților sârbi din guvernul central. Acum amenință că va ignora deciziile conducerii tripartite a statului, în care tocmai a fost ales.

Dodik amenință, într-un fel sau altul, de aproape 20 de ani. Nimic nu s-a schimbat, nici în rău, dar - și acesta este poate secretul repetării provocărilor - nici în bine. Fiecare persoană din cele trei "națiuni" ale statului cu patru milioane de locuitori - bosniacii musulmani, sârbii și croații - se teme de dominația celorlalți. Rezultatul este o amplă blocadă a instituțiilor, care rareori și sub presiuni puternice se mai deschide. Este și o garanție sigură pentru personaje precum Milorad Dodik.

Neîncredere fără margini

Oamenii se tem unii de alții în Bosnia și nu fără motiv. În războiul dintre 1992 și 1995 au luptat inițial sârbii împotriva aliaților bosnieci și croați, apoi s-au aliat sârbii și croații împotriva bosniecilor. Între timp, s-a dezvoltat o nouă generație, mult mai divizată în funcție de naționalitate decât cele precedente. Dar și astăzi, teama sârbilor, dar și a croaților față de dominația celorlalți nu este irațională.

Nu doar în Bosnia, ci în fața întregii lumi și a marilor puteri europene, sârbii sunt perdanții morali. Chiar dacă sunt prea tineri pentru a fi învinovățiți de războiul anilor '90, ei se tem de șicane și discriminări. Dar izbucnirea unui nou război poate fi exclusă. Țara este mult prea depresivă. Înainte de a fi mobilizați, tinerii bosnieci, sârbi sau croați își fac bagajul și iau pașnic, împreună, autobuzul spre Stuttgart, Köln sau Viena.

Frustrările și ezitările în a progresa în Bosnia se resimt în rândurile politicienilor și diplomaților occidentali, alimentându-i pe unii precum Dodik. Nu ar fi mai bine să se separe grupurile etnice, care evident nu pot conviețui astfel? Propunerea președințiilor Serbiei și Bosniei de a face schimb teritorial a fost bine primită de occident. Nu e mai simplu să rămână sârbii sau albanezii împreună, în loc să se spioneze permanent? Clar separați - buni prieteni. Principiu care câștigă tot mai mulți adepți, mai ales în Bosnia.

Nici separați, nici apropiați

În realitate, grupurile etnice sunt demult separate. Ceea ce le-a mai rămas să decidă și să administreze împreună este cu mult mai puțin decât ce realizează împreună spre exemplu statele UE. Iar țara este un exemplu grăitor al faptului că "separarea clară" nu garantează nici pe departe o "bună prietenie".

"Purificarea etnică" obținută în război nu a atras nicio democratizare a țării. Dimpotrivă, atât timp cât diferitele grupuri etnice trebuie să supraviețuiască împreună, a fost nevoie de instituții și practici democrate. Acum, când sârbii sunt aproape singuri în regiunea controlată de ei, unul ca Milorad Dodik poate conduce precum un patriarh, fără opoziție reală. Nu întâmplător, puternicul bărbat apare în diverse funcții de conducere, ba ca premier al entității numite Republika Srpska, ba ca președinte și acum ca reprezentat sârb în prezidiul de stat. Nici nu crâcnește bine unul în front, nici nu se iscă o nouă provocare inter-etnică, toți se adună sub pavăza marelui tătuc al națiunii.

Separările etnice, constatăm în exemplul bosniac, nu rezolvă nimic; din contră. Și în țările vecine, Serbia și Croația, trecerea la statul național nu a dus nici la înflorirea democrației și nici la relații pașnice de vecinătate. La Belgrad, dominantul lider, Aleksandar Vucic, reușește să preia puterea, trimițând săgeți otrăvite către Kosovo, unde domină albanezii. În omogena Croație, naționalismul și ura asupra aproapei dispărute comunități sârbe sunt mai puternice decât în timpul războiului.

Perspectiva Europa

Uniunea Europeană solicită Bosniei să continue apropierea celor trei națiuni, să se înțeleagă și să înființeze instituții puternice, să funcționeze ca stat. Nu puține au fost încercările de a-i înlătura pe cei care boicotau, mai ales de a-l disciplina pe autoritarul Dodik. Toate au eșuat din cauza fricii. Speranțele că noile generații vor pune capăt conflictului s-au dovedit deșarte.

Acesta chiar este un apel pentru noi soluții. În loc să continue susținerea separărilor etnice, Europa ar trebui să aibă încredere în soluțiile proprii ale Bosniei. Conflictele locale vor fi relativizate, diversitatea susținută și drepturile individuale consolidate. Într-o entitate mai mare, precum în fosta Iugoslavie, s-a reușit asigurarea conviețuirii tuturor naționalităților din Bosnia, fără conflicte evidente. O Europă unită ar putea deveni cadrul adecvat, cu condiția să aibă încredere în ea însăși.

Norbert Mappes-Niediek trăiește în Austria, la Graz, și este corespondent pentru Europa de Sud-Est pentru mai multe publicații de limbă germană.