ONG-urile, inamicul predilect

"Norvegienilor, căraţi-vă acasă! Copiii noştri nu sunt de vânzare!" În cursul ultimilor luni, oameni furioşi au ieşit pe străzile Sofiei cu astfel de pancarte - un amestec de naţionalişti, fundamentalişti religioşi şi adversari înverşunaţi ai unui proiect de lege privind ajutoarele sociale din Bulgaria. Reacţii similare au stârnit şi "Strategia pentru copii", un pachet complex de măsuri privind protecţia copilului şi, mai înainte, Convenţia de la Istanbul, menită a combate violenţa la adresa femeilor. Aceasta din urmă a fost considerată de bulgari drept o cale de legalizare a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi de "al treilea gen".

Şi de astă dată există suspiciunea că statul intenţionează să distrugă "familia tradiţională bulgară". Dar ce au norvegienii de-a face cu toate acestea? Mai multe ONG-uri, implicate în aceste proiecte, au beneficiat de subvenţii din partea Fondului de Cooperare Economic European şi al Norvegiei ("EEA and Norway Grants"). În acest context, presa bulevardieră a şocat opinia publică din Bulgaria cu relatări de groază  despre felul în care autoritatea norvegiană pentru protecţia copilului Barnevernet smulge copiii de la sânul familiei.

Bulgaria: Mobilizare în sprijinul "suveranităţii naţionale"

Astfel de incidente se repetă tot mai frecvent. Noul populism are nevoie de adversari şi acuză multe ONG-uri că subminează coeziunea naţiunii, că urmăresc interese egoiste şi privatizează programe publice. Dar nu e vorba de toate ONG-urile, deoarece părinţii, patrioţii, neoprotestanţii şi tradiţionaliştii se reunesc ei înşişi adesea în astfel de organizaţii. Atitudinea ostilă se îndreaptă împotriva ONG-urilor finanţate din străinătate. Pentru astfel de "trădători" au fost inventate în Bulgaria calificativele de "sorosoid" (cu referire la oamenii care primesc bani prin fundaţia miliardarului american George Soros, devenid lachei ai acestuia) şi de "grantadija" (cu referire la artiştii care cerşesc "granturi", respectiv sponsorizări sau burse).

În Bulgaria, partidele naţionaliste luptă deja din 2017 pentru adoptarea unei legi, care să interzică finanţarea din străinătate a asociaţiilor de judecători. Un proiect de lege propus în acest an prevede ca finanţările din afara UE, de pildă din SUA, să fie interzise. Formaţiunea de extremă dreaptă şi pro-rusă "Ataka" ar vrea chiar interzicerea asociaţiilor profesionale în domeniul juridic. Această nouă mobilizare pentru suveranitatea naţională aminteşte lesne de lupta împotriva aşa-numitelor "diversiuni imperialiste" din timpul dictaturii comuniste.

În 2012, Vladimir Putin a promulgat o lege care obligă ONG-urile cu finanţare din străinătate să se autodeclare "agenţi străini". Vizate sunt nu doar organizaţii politice, ci şi cele umanitare şi civice. Între timp nu numai organizaţia politicianului de opoziţie Alexei Navalnâi este considerată "agent străin", ci şi organizaţia rusă pentrru respectarea drepturilor omului "Memorial", care aminteşte de victimele comunismului.

Ungaria: Demonizarea lui Soros, presiuni asupra ONG-urilor

În Ungaria, premierul Viktor Orban a reuşit nu numai să-l demonizeze pe George Soros în interes propriu în estul Europei. Prin legea transparenţei organizaţiilor finanţate din străinătate (adoptată în 2017) şi a impozitului special de 25 la sută impus ONG-urilor a căror activitate are legătură cu migraţia, Orban a dat un exemplu de urmat şi regimului autoritar din Turcia şi fostului guvern populist din Italia. Reacţiile critice ale Comisiei Europene nu au avut până acum efectul scontat.

Bineînţeles că nu e în ordine ca ONG-urile să formeze structuri paralele instituţiilor de stat şi să privatizeze instituţii sociale, nici ca oameni care nu au fost aleşi în vreo funcţie publică să elaboreze proiecte de legi, să organizeze proteste sau să activeze în vederea formării unor grupări sociale vulnerabile. Dar apariţia ONG-urilor în Europa de Est după prăbuşirea comunismului, în anii 1990, în perioada dificilă a tranziţiei, a fost adesea un şoc și fiindcă atunci instituţii de stat se prăbuşiseră şi o serie de activităţi publice au fost preluate de ONG-uri. Pentru unii intelectuali astfel de organizaţii au devenit atunci şi o cale de a câştiga bani. În teorie acest lucru este valabil şi astăzi, dar între timp salariile din mediul privat şi din sectorul de stat sunt mai mari decât sumele care pot fi câştigate în "sectorul al treilea". Cu toate acestea, tema banilor a lăsat în urmă un soi de traumă fiindcă cetăţeanul de rând nutreşte invidie faţă de oamenii ONG-urilor, vorbitori de engleză şi cu legături în vest, pentru care viaţa în propria ţară pare a fi mai puţin dură.

Consensul valorilor reduce importanţa surselor de finanţare

Ar trebui să existe un consens asupra activităţilor pe care le sprijină sponsorii internaţionali. Între acestea ar trebui să se numere întărirea statului de drept. Dacă există un acord asupra valorilor comune, atunci nu ar mai fi atât de important de unde provin banii - mai ales în UE şi în spaţiul euroatlantic. Dar extremiştii de dreapta atacă tocmai aceste valori ale democraţiei liberale.

Dacă cetăţenii se reunesc în ONG-uri, ei devin un obstacol în calea politicienilor autoritari, nu doar prin ceea ce fac concret, ci şi fiindcă mobilizează opinia publică din străinătate împotriva autocraţilor locali. Principalul lor ţel este să ţină în şah puterea. Din acest motiv au şi fost "importate", după căderea comunismului, în Europa de Est ONG-uri internaţionale. În anii 1990, se pleca de la premiza că sprijinul extern va fi combinat cu cel intern, fiind gradual preluat integral de cel din urmă. Din păcate, însă, nici astăzi nu există în Bulgaria sau în România, decât prin excepţie, oameni de afaceri autohtoni care să sprijine, de exemplu, ONG-uri în slujba minorităţilor. Ei preferă să finanţeze cluburi de fotbal sau festivaluri de folclor.

De ce se supără populiştii atât de mult din cauza ajutoarelor financiare din străinătate, acordate ONG-urilor, dacă acestea compensează lipsa finanţărilor interne? Ei nu vor ca forţele civice să se organizeze. Filozoafa Hannah Arendt a scris că puterea totalitară devine posibilă atunci când o naţiune este formată din indivizi izolaţi, descurajaţi şi suspicioşi. Lucru valabil şi pentru puterea populistă.

Ivailo Dicev este profesor de antropologie culturală la Universitatea din Sofia. El a predat şi în Germania, Franţa şi SUA.