O altă naraţiune despre lume

Primăvara anului 2021, Albufeira, sudul Portugaliei. Îmi continui investigaţia privind întreprinzătorii migranţi în vremuri de coronavirus. În atenţia mea se află imigranţi din subcontinentul indian. 

Prezenţa lor nu poate fi trecută cu vederea. Pe alocuri am chiar impresia că în Albufeira există mai multe oportunităţi de a mânca la un indian decât la un portughez. Există câte ceva pe măsura fiecărui portofel. De la restaurante de lux la bistrouri, inclusiv supermagazine mici, care oferă în încăperea din spate mâncare regională proaspăt gătită.

Dar eu nu intru în vorbă doar cu bucătari şi ospătari, ci şi cu proprietarii unor magazine de electrocasnice, cu lucrători în agricultură, cu mari investitori care cumpără hoteluri şi teren agricol. Nu există informaţii precise privind numărul indienilor stabiliţi la La Gurudwara, singurul templu al Sikhşilor din afara Lisabonei, mi se spune că numărul lor ar putea atinge 5000.

Aceasta ar însemna fiecare al cincilea om din Albufeira! Şi bustul lui Mahatma Gandhi, dezvelit cu mare fast toamna trecută, demonstrează legătura specială a oraşului cu conlocuitorii indieni.

Nouă strălucire

Unul din investitori este Firoz. Cu puţin timp în urmă a cumpărat părţi ale unui centru comercial situat la partereul unui bloc aproape părăginit. Este pe cale să deschidă birouri co-working, mici magazine de închiriat, şi mai multe bistrouri. L-am însoţit o jumătate de zi pe drumurile sale, am cunoscut colaboratorii şi pe partenerii săi de afaceri.

"Acest bloc era înainte plin de viaţă", îmi povesteşte Firoz. "Existau restaurante, buticuri, un cinematograf  şi o discotecă foarte frecventată. Veneau aici atât turişti cât şi localnici. Astăzi turismul se concentrază mai ales în centrul vechi. Vreau să le restitui celor din cartier blocul cu o nouă strălucire."

Firoz are planuri mari. Pe o parcelă a sa, situată în apropierea oraşului, vrea să producă legume bio în sere. În special ingrediente pentru bucătăria indiană. Planurile de construcţie sunt gata, seminţele importate se află deja în depozit. În context, el cultivă relaţii exemplare cu vecinii săi. De la o fermă din apropiere cumpără ouă, cu o altă fermă stabileşte de comun acord folosirea sursei de apă. Bineînţeles că vorbeşte portugheza fluent.

Când l-am întrebat despre trecutul său mi-a povestit despre călătoria sa palpitantă de-a curmezişul Europei. "Cu ultimii 100 de dolari pe care îi mai aveam în buzunar am plecat din Georgia până la Varşovia. În Polonia există mulţi indieni. Dar eu nu am fost convins. Am cumpărat un bilet de tren până la Berlin.

Dar nu ştiam că în Germania te poţi trezi uşor într-o fundătură. Ori trăieşti din mila statului ori trebuie să serveşti cârnaţi picanţi cu multă frişcă, astfel încât să vină oamenii să mănânce în restaurantul tău. Spre deosebire de Germania, Portugalia le face investitorilor viaţa uşoară. Trăiesc deja de şase ani aici."

Poveştile din spatele poveştilor

Tocmai sudul Portugaliei se confruntă cu dificultăţi economice majore din pricina pandemiei de coronavirus. Turiştiiau evitat în marea lor majoritate să-şi petreacă vacanţa acolo şi multe întreprinderi au dat faliment. Dar unde unii îşi închid porţile, alţii, din afara UE, şi le deschid. L-am întrebat pe Firoz cum funcţionează asta?

"Indiferent ce credem noi doi despre COVID-19, virusul se află în capetele noastre. Acolo va rămâne ani în şir. Aceasta este realitatea cu care eu am de-a face în calitate de întreprinzător. Nu încerc să pun asta sub semnul întrebării sau să schimb ceva. Mă ghidez după clienţii mei şi după nevoile lor."

Un proprietar de restaurant, partener de afaceri al lui Firoz, a spus clar: "dacă mi-aş conduce firma astfel încât să fiu surprins, la fel ca şi politicienii noştri, că la un an de la izbucnirea crizei cifrele urcă iarăşi în sus, aş fi demult afară din joc. Nu pot să înţeleg de ce vedem în continuare saltele întinse pe jos într-o sală de sport din Portimao. De parcă nu s-ar fi putut construi câteva spitale în decursul unui an. De care oricum ar fi fost nevoie, şi fără pandemie. Nu avem nevoie de noi restricţii, avem nevoie de un nou sistem de sănătate. Şi în Germania e cam la fel, nu-i aşa?"

În rândul partnerilor mei de discuţii, întreprinzători din India, dar şi din Senegal, Brazilia, Angola şi alte ţări, domneşte un mare scepticism vizând actualul management de criză al statelor europene. Nici relatările, în parte şocante, din ţările lor de origine nu schimbă asta cu nimic. Mulţi care fac naveta şi au putut vedea una-alta la faţa locului, spun că tocmai au văzut în Europa multă dezamăgire, nemulţumire şi resemnare. Viaţa se desfăşoară tot mai mult în altă parte, şi economic şi social, spun ei.

Un nou mit care este vechi

Nu verific dacă poveştile pe care le-am auzit sunt adevărate până în cel mai mic detaliu. Şi asta nu neapărat din pricina resurselor financiare reduse care-mi stau la dispoziţie în calitate de autor liber-profesionist. Fac asta fiindcă poveştile sunt în sine foarte grăitoare.

Ele sugerează existenţa unui nou mit al întemeietorilor: descoperi o lume nouă, povesteşti despre prăbuşirea ei, pe care o percepi ca pe o şansă personală. Din acest mit face parte câteodată reinventarea propriei tale biografii. Acest mit îmi aduce aminte de ceva: este mitul stăpânului colonial. Doar că acum ţinta este Europa.

Evident, acest mit nu slujeşte ca odinioară prezentării imperialismului în culori atrăgătoare. În spatele interlocutorilor mei nu se ascund state militariste cu armate şi ambiţii teritoriale. Acest mit ajută mai degrabă la zugrăvirea unei imagini care, în cele diin urmă, slujeşte comunităţii locale dar şi întreprinderii proprii. Personal, pot trăi bine cu asta. Mai ales că ador bucătăria indiană. Dar nu neapărat cu frişcă.

Stanisław (Stan) Strasburger ist scriitor şi manager cultural. Specialităţile sale sunt memoria şi mobilitatea. Caută UEtopia şi crede în vigilenţă. Romanul său "Comerciantul de poveşti" a apărut în 2018 în traducere germană. Este născut la Varşovia şi trăieşte la Berlin, Varşovia şi în alte oraşe mediteraneene. Face parte din conducerea asociaţiei "Humanismo Solidario".

Investigaţia pentru acest articol a fost finanţată de Senatul Berlinului.