Europa mea: Aceasta nu mai este Europa mea

Idomeni, Gevgelija, Preševo, Rözske, Tovarnik, Brežice, Spielfeld - toate mici localităţi despre a căror existenţă nu am prea ştiut mare lucru, până în vara anului 2015. Apoi, în aceste modeste aşezări, au sosit sute de mii oameni din zonele de război din Siria, Irak sau Afganistan. Ca reporter aveam mereu parte de aceleaşi imagini: mii de oameni epuizaţi, înfometaţi, bolnavi şi totuşi încrezători într-un viitor mai bun, dormind pe pământ şi strivindu-se în trenuri şi autobuze supra-aglomerate. Cei mai mulţi au acceptat acest chin, nevoiţi fiind să îşi părăsească ţara distrusă de război şi negăsind condiţii mai bune nici în taberele de refugiaţi din Liban, Iordania sau Turcia. Şi au mai acceptat pentru că an de an, speranţele de pace sunt, ca şi şansele de a reveni acasă, tot mai mici.

Ani la rând, opinia publică a privit nepăsătoare la cea mai mare catastrofă umanitară, care se desfăşura la doar câteva sute de kilometri de graniţele Uniunii Europene, ca şi cum nu ar fi decât problema statelor învecinate. Când fortăreaţa Europa a fost pentru scurt timp lovită, la 26 de ani după căderea Zidului Berlinului, s-au ridicat urgent noi ziduri. În mijlocul Europei şi chiar şi între state membre ale aceleiaşi comunităţi europene. Acesta a fost primul pas spre destrămarea Europei. Dacă Angela Merkel i-ar fi ascultat pe cei care o criticau şi ar fi închis graniţele, atunci Europa în forma ei actuală ar fi fost serios periclitată. Din fericire nu i-a ascultat.

Valori europene pierdute

Astăzi există din nou fortăreaţa Europa. Micile localităţi de pe ruta balcanică au fost date uitării. Miile de oameni blocaţi în sud-estul Europei, care îngheaţă la minus 15 grade, nu mai sunt interesanţi pentru opinia publică din Berlin, Viena sau Stockolm. 

UE are doi aliaţi importanţi, pentru a scăpa de responsabilitatea preluării refugiaţilor: autocratul turc Recep Tayyip Erdoğan şi Marea Mediterană. Cel puţin 5022 de oameni s-au înecat în Meditearnă în 2016. UE vorbeşte despre siguranţa graniţelor, în realitate însă este un război împotriva celor care încearcă să ajungă în Europa.

UE susţine că vrea să combată traficanţii, care acum cer preţuri mai mari decât oricând. UE însăşi favorizează afacerile traficanţilor, pentru că nu există posibilităţi legale de acces în UE. Dăiunie impresia că autorităţile europene se concentrează pe bandele de traficanţi pentru a da vina pe cineva, în loc să se privească în oglindă şi să îşi asume responsabilitea pentru morţii nevinovaţi.

Nu prea există legături cu des invocatele valori europene. Europa nu este în criză pentru că Siria este bombardată. Europa este în criză pentru că populiştii de dreapta încearcă să reînvie spiritul anilor '30.

Europa şi refugiaţii

După cel de-al Doilea Război Mondial, Hannah Arendt constata că drepturile omului în varianta adoptată de Naţiunile Unite nu au nicio valabilitate reală, atunci când statele naţionale se confruntă cu milioane de refugiaţi. Aceştia nu au nicio posibilitate să îşi ceară drepturile. Merită recitită Arendt, atât timp cât, pentru miile de oameni înecaţi în Mediterană, abstractele drepturi fundamentale ale omului nu au nicio valabilitate.

Şi totuşi, Europa nu ar fi fost ceea ce este astăzi, dacă statele ei nu ar acceptat milioane de refugiaţi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Nu ar fi existat Europa în actuala ei formă, dacă statele libere nu ar fi deschis graniţele pentru cetăţenii din statele socialiste şi pentru refugiaţii fugiţi din calea nebuniei etno-naţionaliste din timpul războaielor din Iugoslavia. 

Între Bosnia-Herţegovina şi Germania nu există nicio Meditearană în care să se înece cineva. Când familia mea a fugit de războiul din Bosnia, noi nu ne-am riscat viaţa. La începutul anilor '90, numai Germania a primit sute de mii de oameni din fosta Iugoslavie, din statele Pactului de la Varşovia şi din fosta Uniune Sovietică. Iar Germania nu a avut de pierdut, ci din contră, de câştigat.

Iar acum Europa este pe punctul de a se destrăma, pentru că statele membre cu 510 milioane de locuitori nu cad de acord asupra celor două milioane de oameni - din totalul celor 65 de milioane de refugiaţi din întreaga lume -  care bat la porţile ei? Dacă acceptăm această situaţie, atunci vom pierde mult mai mult decât ce am câştigat după cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi după căderea Zidului Berlinului. Şi atunci, aceea nu va mai fi Europa mea. 

Krsto Lazarevic (27) este născut în Bosnia-Herţegovina. S-a refugiat cu familia, copil fiind, în Germania. Astăzi trăieşte la Berlin şi scrie pentru diverse publicaţii de limbă germană.

Autor: Krsto Lazarevic / Alina Kühnel