Euroalegeri - ei şi?

"Ai un bunic, trimite-l la Bruxelles" - aceasta părea să fie, în trecut, deviza partidelor politice, atunci când se punea problema desemnării deputaţilor europeni. Nu-i de mirare atunci că oamenii nici nu acordă prea mare atenţie instituţiilor europene. O dovedesc şi următoarele cifre: la euroalegerile din 2009, numai 43,3 la sută din electoratul german s-a prezentat la vot, procentajul fiind cam media la nivelul UE. Cea mai slabă participare la urne s-a înregistrat în Slovacia - 20%. Motivele sunt multiple.

Unul dintre acestea este fără îndoială faptul că cei mai mulţi cetăţeni ai UE nu cunosc cu adevărat care sunt sarcinile şi prerogativele Parlamentului European. Nu ştiu ce consecinţe au deciziile luate la Bruxelles şi Strasbourg pentru propia lor viaţă.

Prea puţin spaţiu pentru Europa

În opinia preşedintei grupului parlamentar ecologist din Parlamentul European, Rebecca Harms, motivul dezinteresului oamenilor îl constituie lipsa unei dezbateri publice europene. Atenţia este mereu îndreptată asupra capitalelor statelor membre şi abia apoi asupra Bruxelles-ului.

Daniela Kietz, politolog la Fundaţia Ştiinţă şi Politică din Berlin crede că principala cauză o reprezintă faptul că nu se cunosc bine "diferenţele dintre partide şi negocierile reale de la Bruxelles".

Tocmai partidele ar trebui să caute o soluţie de rezolvare a acestei chestiuni, spune şi Rebecca Harms. Lipseşte un spaţiu adecvat, atrage atenţia europarlamentara ecologistă, atât pentru temele europene, cât şi pentru personalităţile din spaţiul comunitar. Daniela Kietz apreciază că partidelor naţionale le revine sarcina de a face cunoscute aceste lucruri oamenilor, de a face mai transparentă politica europeană.

Pentru Derk Jan Eppink, vicepreşedintele Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, important e ca electoratul să aibă şanse reale de a alege. Iniţial, fiecare german, francez, olandez a susţinut proiectul european, explică el. Între timp nu numai că există viziuni diferite despre cum ar trebui edificat acest proiect, ci şi partide, în Parlamentul European, care se pronunţă împotriva Europei.

Candidaţii de vârf

O altă problemă ar fi lipsa de personalităţi marcante pe scena europeană. Iată de ce partidele s-au decis să desemneze candidaţi de vârf pentru scrutinul european din acest an. Conform dreptului european, şefii de stat şi de guvern ar trebui să ţină cont de rezultatul euroalegerilor atunci când îl propun pe viitorul şef al Comisiei Euorpene. Ca atare, propus pentru această funcţie ar trebui să fie candidatul formaţiunii politice care a întrunit cele mai multe voturi. Aşa cel puţin interpretează legea majoritatea parlamentarilor europeni. Derk Jan Eppink, în schimb, vede lucrurile altfel. Se lasă o impresie greşită, spune el. "Electoratul crede că poate influenţa direct alegerea preşedintelui Comisiei Europene. Dar există candidaţi care nu se pot prezenta încă în această postură, pentru că mai ocupă alte funcţii. Cu toate acestea ar putea fi aleşi mai târziu, atât timp cât Consiliul UE ţine cont de rezultatele scrutinului european."

Listele transnaţionale

O altă măsură menită a spori vizibilitatea politicienilor europeni ar fi alcătuirea unei liste transnaţionale cu candidaţi. Mai precis o parte dintre candidaţi ar putea fi aleşi în întreg spaţiul comunitar, alţii doar în ţările membre. Propunerea aparţine liberalului Andrew Duff şi, dacă ar fi fost susţinută de majoritatea europarlemantarilor, ar fi însemnat că fiecare cetăţean UE s-ar putea pronunţa pentru doi candidaţi: unul figurând pe listele europene, altul pe cele din ţara de origine. Eppink nu crede că acest proiect are vreo şansă să fie adoptat de PE, deoarece intervine şi problema limbii. Ar însemna ca pe listele transnaţioanle să figureze nume cunsocute în toate ţările UE, politicieni care vorbesc toate limbile ţărilor membre. "Dacă politicienii din propia ţară nu reuşesc să-şi convingă electoratul, cum vor reuşi atunci politicienii dintr-o altă ţară? întreabă vicepreşedintele Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.