Euroalegeri 2014: Prima dezbatere la Eurovision
16 mai 2014Dezbaterea electorală a putut fi urmărită în 25 de ţări europene, în diferite limbi şi cu participarea celor cinci candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene. La capătul a 90 de minute, candidatul socialist a avut cuvinte de laudă la adresa eurovision dar şi a sa personală. În trecut, campania electorală pentru euroalegeri era plicticoasă, acum, prin această dezbatere televizată, este mai dinamică, a explicat Martin Schulz. "Noul preşedinte al Comisiei Europene va fi unul dintre noi cinci. Tocmai vă vorbeşte!" a mai spus, sigur de el, social-democratul german. Afirmaţia a fost însoţită de râsete din partea adversarilor politici şi de aplauzele susţinătorilor săi.
Eurovision, uniunea marilor posturi publice de televiziune europene, a organizat dezbaterea de la Bruxelles. Aceasta a fost nu numai transmisă concomitent în 25 de ţări ci preluată şi de numeroase platforme internet. Câte persoane au urmărit duelul televizat al celor cinci e greu de spus. Cele mai multe posturi TV s-au îndoit de succesul acestui experiment, şi au transmis dezbaterea pe canale auxiliare din subordinea lor. În Germania show-ul electoral european a fost prezentat pe canalul Phoenix. Deutsche Welle a transmis integral dezbaterea în limba engleză, în timp ce BBC a plasat emisiunea pe postul care transmite şedinţele din Parlament.
În reţelele de socializare s-a putut comenta pe marginea confruntării dintre candidaţii la preşedinţia CE. Tânărul co-moderator a prezentat, mândru, cifra postărilor pe Twitter: 62.000.
Doar unul face opinie separată
Deasupra capetelor candidaţilor de vârf în scrutinul european ticăia necruţător un imens cronometru, care număra secundele timpului alocat celor cinci oameni politici. Aceştia au putut lua cuvântul, unul după altul, ceea ce a făcut imposibilă o adevărată confruntare. Fiecare şi-a prezentat argumentele binecunoscute în legătură cu principalele teme - criza euro, şomajul ridicat sau politica faţă de refugiaţi. Singurul care s-a detaşat de poziţia, în linii mari, comună a celorlalţi, a fost candidatul Stângii, Alexis Tsipras. În Grecia e liderul unei puternice alianţe de stânga, care se opune umbrelelor de salvare ale UE şi politicii de austeritate impusă de Bruxelles.
Şi de astă dată, în dezbaterea Eurovizion, Tsipras a pledat pentru renunţarea la politica de austeritate şi în favoarea acumulării de datorii - o poziţie diametral opusă faţă de cea oficială a UE. "Oamenii resping o astfel de Europă, de aceea trebuie să le oferim o alternativă. Şi aceasta nu poate fi extinderea integrării europene. Natura UE trebuie să fie alta. Trebuie să oferim o nouă viziune" - a spus candidatul stângii.
Ceilalţi patru candidaţi la preşedinţia CE - Jean-Claude Juncker (popular), Guy Verhofstadt (liberal), Ska Keller (ecologistă) şi Martin Schulz (laburist) au luat apărarea, mai mult sau mai puţin vehment, măsurilor de salvare a monedei comune europene. Verhofstadt a peldat pentru păstrarea monedei euro, avertizând asupra consecinţelor negative pentru populaţie (sărăcirea) în cazul revenirii la vechile monede naţionale. Juncker, fost şef al eurogrup, care s-a implicat, ca atare, în salvarea uniunii monetare, s-a prezentat, în dezbaterea Eurovision, drept apărător al omului de rând. "Pledez pentru salariul minim pe economie pretutindeni, în Grecia şi peste tot în Europa" a spus fostul premier luxemburghez.
Martin Schulz şi-a propus să recâştige încrederea pierdută a electoratului în instituţiile europene: "Trebuie să le spunem oamenilor că luptăm pentru a le reduce sărăcia şi mizeria", a precizat Schulz care, în calitate de vechi membru al Parlamentului European, a contribuit şi el la pierderea încrederii în proiectul de unificare a continentului.