1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Euro şi ajutorul chinez

Medana Weident31 august 2012

Soarta monedei comune europene şi ajutorul promis de China în vederea salvării acesteia sunt principalele teme abordate vineri în presa germană.

https://p.dw.com/p/161UU
Imagine: picture alliance / dpa

"China sare în ajutor" - titrează pe prima sa pagină Süddeutsche Zeitung, subliniind că nicicând o delegaţie germană aflată în vizită în China n-a fost aşa de mare ca acum. Principalul subiect aflat în centrul discuţiilor purtate de cancelara Angela Merkel cu premierul Wen Jiabao a fost criza euro.

"Wen, notează cotidianul münchenez, s-a arătat dipsus să-i sprijine pe europeni în soluţionarea crizei din zona euro, de pildă prin investiţii în obligaţiuni de stat, dacă mai întâi europenii găsesc un echilibru între disciplina bugetară şi relansarea economiei, pentru că aceasta ar fi cheia încrederii".

Şi Die Welt consacră subiectului un spaţiu larg în ediţia sa de vineri. Pe prima sa pagină, cotidianul berlinez îşi informează cititorii că Beijingul vrea să-şi dea aportul la salvarea monedei euro, solicitând în acelaşi timp din partea responsabililor europeni să accelereze ritmul de soluţionare a crizei.

Die Welt face şi un bilanţ al rezultatelor vizitei întreprinse de cancelara Angela Merkel în China, însoţită de o delegaţie numeroasă de 150 de persoane: semnarea de contracte în valoare de aproape cinci miliarde de euro. Cu acest prilej a fost pecetluită şi vânzarea a 50 de avionae Airbus A320.

În contextul disputelor aprinse iscate de unele afirmaţii făcute de şeful liberalilor germani, ministrul federal al Economiei, Philipp Rösler, privind o posibilă excludere a Greciei din spaţiul euro, Frankfurter Rundschau publică un amplu interviu cu liderul FDP.

Întrebat dacă admite că grecii au făcut totuşi progrese în ceea ce priveşte transpunerea în viaţă a planului de economii, Rösler a spus că "economiile sunt doar o parte a reformelor". Ministrul german a adăugat că "trebuie aşteptat rezultatul", dar că "pentru ca economia să crescă, e nevoie de reforme structurale pentru sporirea competitivităţii. Portugalia, de pildă, a arătat că se poate".

Philipp Rösler a mai menţionat în interviul acordat Frankfurter Rundschau că nu poate fi acceptată o amânare a implementării reformelor, ci trebuie respectat termenul promis de responsabilii eleni. Referitor la importanţa monedei euro pentru Germania, ministrul federal al Economiei a admis că "Nicio altă ţară nu profită în aşa măsură precum Germania de pe urma monedei comune europene. 60 la sută din exporturile germane vizează piaţa UE, 40 la sută, zona euro". În aceste condiţii, mai arată Rösler, "Germania nu rămâne neafectată de criza din zona euro".

Süddetusche Zeitung apreciază, într-un comentariu, că referitor la declaraţiile făcute de Rösler cu privire la posibila excludere a Greciei din spaţiul euro, "diagnosticul pus de acesta e unul greşit", ministrul german fiind de profesie medic.

Revenind la cotidianul renan Frankfurter Rundschau, acesta îşi opreşte atenţia şi asupra deschiderii la Biblioteca Naţională Germană din Frankfurt pe Main, în prezenţa Hertei Müller, a unei expoziţiei care tratează soarta emigranţilor. Laureata premiului Nobel pentru Literatură deplânge faptul că cei care au reuşit să scape de regimul de teroare nazist, între 1933 şi 1945, salvându-şi viaţa, nu sunt consideraţi drept victime.

Herta Müller face referiri şi la propria biografie, de pildă la faptul că atunci când a ajuns în Germania, la centrala pentru înregistrarea strămutaţilor germani de la Nürnberg, a fost întrebată dacă este de "etnie germană" sau "persecutată politic", la care a răspuns că şi una şi alta. A aflat, însă, că nu există formulare pentru ambele categorii şi că ar trebui să se decidă pentru unul din motivele emigării.