Contravine zidul unguresc spiritului Europei?

Problema Europei nu pare a fi doar migrația, ci și lipsa de coerență internă. Stânga socialistă bate toate recordurile de incongruență: ministrul de Externe al Franței, Laurent Fabius, a criticat duminica ”cu severitate” guvernul ungar, care a încheiat construcția gardului de sârmă ghimpată la frontierele sale expuse. În opinia ministrului francez, Ungaria ”nu respectă valorile comune ale Europei” și, în consecință, ar trebui ca UE să poarte ”o discuție serioasă și severă” cu reponsabilii politici de la Budapesta. Mai mult, șeful diplomației franceze crede că Ungaria ar trebui să demonteze gardul pe care tocmai l-a instalat.

E de înțeles, pe de o parte, sentimentul apăsător pe care îl produce ”baricada”, dar, pe de altă parte, statele UE au cheltuit în ultimii ani sume imense pentru securizarea frontierelor, spațiul de liberă circulație neavând un conținut deplin decât în interiorul unui areal protejat.

România a investit la rândul ei peste un miliard de euro în speranța că va fi admisă și continuă să întrețină dispozitivele de frontieră în așteptarea unei decizii favorabile. Mai mult, pentru a-și demonstra buna credință, românii și-au călcat pe inimă ermetizând frontiera împotriva conaționalilor din stânga Prutului.

Or, ceea ce spune Laurent Fabius, ministrul de Externe al uneia dintre cele mai importante țări europene, este că întreaga investiție în securizarea spațiului Schengen și-a pierdut utilitatea sau că restricțiile de circulație ar trebui aplicate preferențial. Cu alte cuvinte, dacă o familie din Orientul Mijlociu sau din altă parte din afara UE sosește la frontierele Schengen pe biciclete, într-o manieră aparent firească, lipsită de dramatismul ”exodului”, dar fără să aibă vizele trebuitoare, accesul îi va fi refuzat. Dacă sosește, în schimb, pe jos sau înghesuită într-o camionetă promiscuă la miezul nopții, ar trebui lăsată să treacă.

Concluzia logică este că, în opinia socialiștilor francezi, singurul criteriu valid al accesului în spațiul Schengen este teatralitatea sau expresivitatea dramatică cu care aspiranții își exprimă dorința de a forța frontierele Europei. Până să fie investigate motivațiile și biografiile emigranților, modul în care se ivesc la frontieră este considerat concludent. Prezumția este că numai disperarea reală și nejucată ar putea conduce la o astfel de conduită. Acest raționament nu este întru totul greșit, dar nici cu totul sigur, căci se bazează pe presupoziții neverificate. Ceea ce unui occidental de condiție medie i se pare cu totul disperat și inacceptabil, unui african sau asiatic i s-ar putea părea ceva destul de obișnuit sau, în orice caz, un risc rezonabil. Excludem situațiile în care migranții mor sufocați în containere etanșe, căci ele nu au fost de nimeni luate în calcul.

Occidentalul neprevenit face presupuneri asupra motivațiilor luând ca temei propria sa psihologie. Să luăm un singur exemplu mai puțin dramatic, dar elocvent, mai ales prentru români. Un vest-european sosit la București nu bea apă de la robinet, căci i se pare neigienic și riscant, în timp ce majoritatea românilor continuă să o facă, simțindu-se în deplină siguranță. În anumite împrejurări s-ar putea trage de aici concluzii disproporționate. Diferențele ”culturale”, așa-zicând, sunt sursa unor teribile neînțelegeri. Prin urmare a aprecia legitimitatea actului migraționist (și a deschide frontierele) pe temeiul unor impresii ”teatrale” este ceva înșelător.

În sfârșit, atâta timp cât frontiera Schengen nu a fost de nimeni denunțată, Ungaria nu face, cu aparența ei de provincie anacronică, decât să aplice corect și riguros convențiile Schengen, căci cu siguranță că, în termeni legali, emigranții se găsesc într-o situație de inadmisibilitate.

Dar dacă totuși Laurent Fabius are dreptate? Dacă sensibilitatea ar trebui să ia locul criteriilor legale, inadecvate noilor împrejurări? Presa franceză de stânga, de exemplu, e plină de apeluri în favoarea copiilor imigranților care, ei cel puțin, ar trebui acceptați ”de vreme ce se găsesc deja aici!”. E oare acesta un criteriu rațional?

Ne e greu să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă sentimentul unei urgențe umanitare ar suspenda ordinea actuală, dar cu siguranță că spiritul juridic imparțial care scoboară direct din dreptul roman ar fi pus în mare dificultate.