Egipt: toată puterea armatei
15 iunie 2012"Odihnească-se în pace revoluţia noastră" scrie unul din revoluţionari pe twitter, după ce Curtea Constituţională de la Cairo a anulat joi (14.06) rezultatul alegerilor parlamentare. Nici cu o zi mai târziu nimeni din cei implicaţi nu părea să realizeze că au devenit realitate cele mai sumbre presimţiri ale revoluţionarilor. Lupta din ultimele 15 luni pentru democraţie pare pierdută. Consiliul Militar s-a impus, punând din nou mâna pe putere. Activista Sally Mustafa este disperată. "Pentru ce am luptat atât de mult?", se întreabă ea, în vreme ce se îndreaptă din nou spre de acum celebra Piaţă Tahrir din centrul megalopolei Cairo, pentru a lua parte la o nouă demonstraţie.
Decizia Curţii Constituţionale este cât se poate de clară: procesul electoral nu a fost constituţional iar delimitarea între candidaţii partidelor şi candidaţii independenţi nu a fost suficient de strictă. Astfel, membri de partid au putut candida şi ca independenţi, cee ce nu era permis. De aceea, reprezentanţii poporului, aleşi la începutul anului, nu mai au voie să-şi continue mandatele.
Decizia aparţine aceloraşi judecători care au întocmit cu câteva săptămâni în urmă Legea Electorală. "Consiliul Militar a pus de mai multă vreme la cale această lovitură", consideră Dina Zaharia, membru al Frăţiilor Musulmane. "Pe noi, decizia ne loveşte foarte crunt", adaugă el, ştiut fiind faptul că Frăţiile Musulmane au câştigat aproape jumătate din mandatele parlamentare, find de departe cea mai puternică formaţiune din legislativ.
Haosul se anunţase pe scena politică egipteană deja de la mijlocul acestei săptămâni, când islamiştii şi forţele seculare nu au reuşit să cadă de acord asupra componenţei Adunării Constituante. Totuşi, exact această misiune fusese încredinţată parlamentului. După cum arată situaţia acum, Consiliul Militar va avea mână liberă pentru a întocmi de unul singur viitoarea Constituţie a Egiptului. "Nu pot accepta aşa ceva", susţine Sally Mustafa. Prima revendicare a revoluţionarilor a fost cu mai bine de un an în urmă, schimbarea legii fundamentale. "Iar acum, armata face asta, în locul nostru."
Şi prin cea de-a doua decizie a lor, judecătorii au mărit influenţa armatei. Este vorba de permisiunea acordată fostului premier al lui Hosni Mubarak, Ahmed Şafik, de a candida la turul doi al prezidenţialelor, programat să se desfăşoare duminică. O lege votată de Parlament, care interzicea actrivitatea politică a foştilor apropiaţi ai lui Mubarak, a fost declarată nulă de Curtea Constituţională.
În plus, judecătorii ar putea anula retroactiv şi victoria în turul doi al prezidenţialelor, a candidatului Frăţiilor Musulmane, Mohammed Mursi. Asta fiindcă Mursi îşi bazează candidatura pe sprijinul care i-a fost oferit de majoritatea parlamentară, pe când Şafik a strâns cele 30.000 de semnături pentru candidatura sa, după cum cere legea. Judecătorii se vor putea întreba dacă un parlament constituit în urma unui vot invalidat poate acorda sprijin unui candidat la prezidenţiale. Mursi a refuzat însă să-şi retragă candidatura, declarând război conducerii militare. "Vom continua revoluţia", a avertizat el.
Asta nu va fi însă la fel de uşor ca şi cu 15 luni în urmă. Consiliul Militar s-a pregătit bine; cu câteva zile în urmă, Ministerul Justiţiei a luat măsuri pentru arestarea mai lesnicioasă a oricărui suspect. Potrivit unui nou act normativ care vine să înlocuiască starea de asediu abrogată de curând, forţele de securitate pot aresta demonstranţi şi numai dacă îngreunează traficul. Piaţa Tahrir, centrul revoluţiei, este şi o importantă intersecţie rutieră.