1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Efort de stopare a contrabandei din Transnistria

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău15 iulie 2015

Premierul interimar, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Natalia Gherman, se întâlnește miercuri la Kiev cu președintele Petro Poroșenko și cu șeful diplomației ucrainene, Pavlo Klimkin.

https://p.dw.com/p/1Fz9R
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko
Președintele Ucrainei, Petro PoroșenkoImagine: Reuters/V. Ogirenko

Vizita are loc în contextul în care Moscova și administrația separatistă pro-rusă de la Tiraspol acuză Republica Moldova și Ucraina de faptul că și-ar coordona acțiunile pentru a sufoca economic regiunea transnistreană. Potrivit datelor de care dispune Chișinăul, după preluarea funcției de guvernator al regiunii ucrainene Odesa (din imediata apropiere de regiunea separatistă transnistreană) de către ex-președintele georgian Mihail Saakașvili, contrabanda prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene a fost stopată practic integral. Datele oficiale furnizate de pseudo-instituțiile transnistrene arată că, în ultimele 6 luni, „comerțul extern al Transnistriei” a scăzut cu 24%. Principalul partener extern al Transnistriei pe piața CSI este Rusia, căreia îi revin 42% din valoarea totală a schimburilor comerciale, urmată de Ucraina - 9% și Belarus - 3%. 20% din operațiunile de comerț sunt efectuate cu agenții economici din dreapta Nistrului. Iar pe piața UE cea mai mare pondere în schimburile comerciale ale Transnistriei o are România - 9%, Germania - 4% și Italia - 4%.

Își maschează procentele de pe urma contrabandei, victimizându-se

Șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a recunoscut public că „republica” trece printr-o „perioadă dificilă, marcată de probleme economice majore”, iar la întâlnirea avută recent, la Moscova, cu vicepremierul rus Dmitrii Rogozin, Șevciuk s-a plâns că Moldova și Ucraina și-ar fi conjugat eforturile pentru a suprima economic Transnistria. Mai mult, el a spus că peste câteva luni, în regiunea transnistreană se va simți un deficit acut de alimente și a cerut Rusiei ajutor.

Fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, crede că „prăbușirea economică a enclavei separatiste este, în primul rând, o oportunitate politică și mai apoi un risc”. Potrivit lui, „toate regimurile falimentare cad odată și odată”. Singura direcție corectă este, în opinia sa, „politica de strictă condiționalitate legată de adoptarea legislației internaționale și naționale în regiune, plus evitarea oricăror acte de binefacere (militară și economică) din partea sponsorului regimului separatist” – Federația Rusă.

Natalia Gherman, șefa diplomației de la Chișinău, în prezent și premier interimar
Natalia Gherman, șefa diplomației de la Chișinău, în prezent și premier interimarImagine: DW/N. Jolkver

Saakașvili, privit ca o „urgie”… inclusiv de unii de la Chișinău

Numirea lui Mihail Saakașvili în funcția de guvernator al regiunii Odesa a iritat Moscova și regimul separatist de la Tiraspol, dar și anumite forțe politice de la Chișinău. „Numirea lui Saakaşvili este o chestiune suverană a Ucrainei, dar această noutate a fost primită cu îngrijorare. Vom monitoriza acţiunile acestui oficial", a reacționat Şevciuk după ce Mihail Saakașvili a declarat că „una din principalele probleme cu care se confruntă regiunea Odesa este contrabanda din regiunea transnistreană, pentru că Transnistria stă deasupra Odesei”.

Oraşul Odesa - cu un milion de locuitori şi principalul port ucrainean, situat în apropiere de Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova în care sunt staţionate trupe ruseşti - este râvnit de preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a vizat într-o listă de orașe, în urmă cu un an, ca făcând parte din proiectul Novorossia (Noua Rusie), pe care ar vrea să-l vadă valid.

La Chișinău, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, l-a criticat dur pe Mihail Saakaşvili, pe care l-a numit „mercenar deosebit de periculos”, acuzându-l de „complicarea situației din regiunea transnistreană”. În unison cu Rusia și cu exponenții regimului separatist de la Tiraspol, Voronin a acuzat autoritățile de la Chișinău și Kiev de impunerea unei blocade economice Transnistriei. Potrivit comunistului Voronin, „Saakaşvili a primit ordin de a bloca accesul populaţiei din regiune în porturile maritime ucrainene: noi vorbim de un mercenar - unul veritabil. De ce face asta? Este sărac? Înfometat? Ce vor să facă în regiune cei care l-au trimis la Odesa? Care este interesul? De ce au nevoie de aceasta cei care „strâng şuruburile” în jurul Transnistriei?”, s-a întrebat Vladimir Voronin.

Poroșenko: „De combaterea contrabandei se vor ocupa militari înarmați”

Recent și președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat demararea unei campanii de combatere a contrabandei prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, numind regiunea transnistreană „cel mai renumit culoar de contrabandă din spațiul ex-sovietic”: „Vom consolida securitatea la graniţa cu Transnistria şi vom impune un control strict asupra porturilor internaţionale din partea de sud a Ucrainei. Graniţele noastre vestice vor avea de acum încolo puncte de trecere comune cu ţările învecinate. În est, decizia principală este, desigur, un nou sistem de acces electronic”, a menționat Poroşenko în cadrul unei întâlniri avute la Odesa cu şefii administraţiilor regionale. Potrivit preşedintelui Ucrainei, de combaterea contrabandei se vor ocupa grupuri mobile speciale de voluntari şi soldaţi înarmaţi. Iar Mihail Saakaşvili a anunţat la întâlnirea respectivă că a declanșat „o misiune anticorupţie” și că aceasta ar putea primi finanţare din partea Guvernului SUA, iar poliţişti din California vor antrena noua forţă de poliţie din Ucraina.

Odesa rămâne una dintre principalele redute ale Kievului în lupta cu separatiştii pro-ruşi, însă regiunea ucraineană este „roasă până la os” de corupţie, în parte cu rădăcini în „gaura neagră” numită „Transnistria”.