Efectul politicilor macho asupra corpului femeilor

În România, violența domestică a crescut cu 56% în ultimii 5 ani și nu par să existe soluții de temperare. În același timp, această creștere ar putea fi o ieșire parțială din tăcere a victimelor, nu neapărat o intensificare a violenței, deși nimic nu e clar. Statisticile oficiale înregistrează plângerile, nu profunzimea fenomenului și nici întinderea lui. Potrivit Strategiei Naționale de Ordine și Siguranță Publică 2023 - 2027, făcută de Ministerul Afacerilor Interne și adoptată de guvern la începutul acestei luni, infracțiunile din domeniul violenței domestice s-au menținut anul trecut peste media ultimilor 5 ani. Astfel, numărul faptelor penale au înregistrat o creștere cu aproape 60% față de anul 2016 și cu peste 12% față de 2021. În documentul ministerului de Interne se precizează că a crescut numărul agresorilor, care sunt preponderent bărbați (cu aproape 13%) și în aceeași măsură a crecut și numărul victimelor, care sunt preponderent femei.  Ponderea cea mai mare a fost deținută de infracțiunile de „lovire sau alte violențe” - 62,3%, urmate de „amenințari” 12%, „abandonul” 10%, „nerespectarea ordinelor de protecție”.

Ministerul de Interne sugerează în acest document că sondajele ar putea ajuta instituția să-și reevalueze performanțele, dar  nu dă soluții concrete care să poată duce la scăderea numărului de victime. Nu există o preocupare serioasă din partea instituțiilor statului pentru diminuarea fenomenului, iar guvernului i-a luat luni întregi să adopte normele de aplicare a legii  (252/2022) care dă dreptul victimelor violenței domestice să folosească locuințe sociale sau locuințe de necesitate pentru a fi în siguranță, departe de agresori.

România nu reușește de fapt să respecte prevederile Convenției de la Istanbul pentru prevenirea violenței și combaterea violenței  domestice, iar primul Raport în acest sens făcut de GREVIO (Group of Experts on Action against Violence against Women and Domestic Violence) scoate în evidență multe îngrijorări. Între ele inclusiv absența unui sistem bine pus la punct și integrat de colectare a datelor despre violența împotriva femeilor, în așa fel încât să poată fi urmărite cazurile pe parcursul proceselor penale și să se poată vedea în fiecare an vârstele victimelor, tipurile de infracțiune, felul relațiilor dintre agresori și victime.

Analizarea unor astfel de date pe verticală și pe orizontală ar putea duce la scăderea fenomenului, la găsirea unor căi mai eficiente care să le determine pe victime să-și abandoneze agresorul, dar și instrumente legale mai dure.  Un raport al Centrului Filia scoate în evidență că există în continuare forme de violență împotriva femeilor care nu au apar în legislație și nici în politicile naționale, de pildă, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat, sterilizarea forțată. Hărțuirea sexuală, pe de altă parte, apare în noua formă a Codului Penal, dar doar pentru relațiile de muncă. Violența domestică sau violența de gen nu este incriminată ca infracțiune distinctă în Codul Penal, așa că poliția, care înregistrează actele de violență conform acestei legi, nu colectează date dezagregate legate de cazurile de violența împotriva femeilor care nu au loc în cadrul familiei, cu toate că 94% din cazurile viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor au avut loc în afara familiei.

Centrul Filia mai constată că în România continuă să se facă teste de virginitate și că aceste practici „umilitoare și degradante” nu apar în niciun raport sau document al instituțiilor publice care se ocupă de politicile de egalitate de șanse și de combaterea violenței împotriva femeilor. În plus, violențele împotriva fetelor, deși menționate clar în Convenția de la Istanbul nu fac obiectul unei legislații și a unor politici specifice în România, ceea ce reprezintă un alt obstacol în evaluarea fenomenului și în prevenirea și combaterea lui. Apoi, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la mame minore. Totuși, aceste violențe împotriva fetelor, în special violurile, agresiunile sexuale și căsătoriile forțate nu au fost luate în serios de parlamentari.

Nu e clar, deci, cât de mare e fenomenul violenței împotriva femeilor în România, pentru că datele nu sunt culese sistematic și o serie de agresiuni nu sunt luate în considerare. Acesta e efectul politicilor macho, efectul unui parlament în care femeile ocupă doar 17% din fotoliile aleșilor, în care cuvântul lor e firav, incapabil să se impună.