Echilibristica unui Nobel pentru Pace

A promis, în cuvintele sale, că va lupta pentru pace. Până, probabil, pentru a fi cinici, nu va mai rămâne piatră peste piatră.

Barack Obama a înţeles simbolul cu care a fost împovărată decizia juriului. Şi, până la urmă, preşedintele Statelor Unite chiar nu este, singur, vinovat pentru punctul mai mult sau mai puţin mort în care se află. A moştenit câteva fronturi.

Pentru unii, Nobelul primit joi de Obama este o declaraţie de speranţă. De fapt, este, mai degrabă, o rugăminte. Pe care preşedintele Statelor Unite a primit-o aşa cum a găsit de cuviinţă:

"Ca şef de stat care a jurat să-şi apere şi protejeze naţiunea, nu pot să mă ghidez doar după exemplele lui Martin Luther King şi Mahathma Ghandi. Lumea este aşa cum o vedem cu toţii - şi aceştia sunt parametrii în care trebuie să lucrez pentru a apăra poporul american. Ar fi iluzoriu să negăm realitatea: răul chiar există în lumea noastră!".

Este un extras din, poate, una dintre cele mai concise declaraţii de politică externă vreodată rostită de un preşedinte american. Cu atât mai mult cu cât Obama a vrut să nu lase dubii: pacea nu este doar absenţa războiului; pacea înseamnă şi democraţie, şi libertatea de exprimare, şi dreptul de a-ţi practica în linişte credinţa şi deplina cunoştiinţă de cauză în alegerea liderilor.

Cinismul nu e o virtute. Iar un laureat al Premiului Nobel pentru Pace care, în discursul rostit la primirea premiului, caută să ofere argumente pentru absenţa păcii este, în sine, o sursă de dubii şi un emiţător de cinism.

Dacă reciteşti la rece discursul rostit de Obama, poţi să-i oferi circumstanţe atenuante. Rămâne de identificat care sunt acele alternative la violenţă suficient de puternice pentru a schimba comportamentele.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu